„Concurs” între doi șoferi din Neamț, o EA și un EL. Tânăra l-a făcut de râs pe stimabil la capitolul alcoolemie
La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 23.40, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat în trafic o tânără, de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dobrogeanu Gherea din Roman.
Întrucât emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, tânăra din Roman a fost condusă la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 19.20, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 61 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 15, în localitatea Săvinești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Sursa: IPJ Neamț