Concluziile domnului Dr. Lucian Ciobotaru, director al Spitalului Judetean de Urgente Neamt, nasc mari controverse … la maternitate

3

Concluziile domnului Dr. Lucian Ciobotaru director al Spitalului Judetean de Urgente Neamt nasc mari controverse printre angajatii unitati spitalicesti .
Cea mai mare controversa s-a nascut in jurul frazei ” De exemplu – numarul de nasteri pe an a scazut de la aprox 15 la mia de locuitori in 1990 … la aprox 9 la mia de locuitori in prezent… deci gradul de ocupare a paturilor a scazut. Prin urmare si incadrarea cu personal pe sectia de obstetrica si nou nascuti ar trebui sa fie reanalizata.”
Noi, ca nespecialisti in domeniu, putem spune doar ca natalitatea este un indice demografic care nu are nici o legatura cu numarul de nasteri din spital . Natalitatea poate sa creasca, dar daca nu sunt conditii in spital femeile fug si nasc in alte judete sau, la fel de simplu, natalitatea poate sa scada, dar datorita maririi gradului de confort al maternitatii , nasterile sa fie mai multe ca in anul precendent , prin import de paciente din orasele alaturate .
In realitate noi credem ca nu conteaza nici ce spune domnul director nici ce spun medicii din spital . Totul tine de interesele economice ale „nemtenilor destepti” combinate cu interesele politicienilor .
In opinia noastra, in multe domenii de activitate si in cel de sanatate se doreste ingenuncherea unor compartimente pentru ca ulterior sa se poata veni in mod privat sau public-privat si sa se faca bani.
Daca spitalul ar merge bine , ar fi curat , ar avea personal suficient , calificat si motivat atunci ar disparea foarte multe alte afaceri cu acelasi profil .
Daca spitalul ar fi mai prietenos cu pacientii in vederea recoltarii analizelor, poate privatii din oras care fac acelasi lucru ar da faliment . Daca spitalul ar avea grija ca unii doctori sa nu foloseasca unitatea medicala doar ca extensie a propriei afaceri private atunci nu ar mai avea obiect multe cabinete private si asa mai departe. Interesele sunt foarte mari iar sumele incasate de pe urma serviciilor medicale private sunt destul de consistente .
Spitalul Judetean de Urgente Neamt tinde sa ajunga o unitate medicala destinata in special saracilor, iar populatia care isi permite va fi deservita in regim privat. Vizitele la spital ale celor cu bani vor fi doar pentru operatii sau tratamente complexe facute sub atenta supraveghere a acelorasi medici care-i trateaza in regim privat .
Problema maternitatii din Piatra Neamt este departe de a fi rezolvata chiar daca aici s-au facut investitii . In realitate, din cauza unor politici asiguratorii facute pe genunchi, sumele decontate sunt insuficiente si nu reflecta consumurile reale , cheltuielile spitalului sut repartizate pe numar de paturi nu pe venituri si multe alte sincope handicapeaza acest sector spitalicesc .
Dupa cum vedem noi ca merg lucrurile , anticipam ca in curand vor aparea diferite parti private in spital , cum avem si acum la sectia de radiologie sau la partea de dializa , vor aparea rezerve in care bolnavii vor plati si usor, usor „nemtenii destepti” din sanatate se vor imbogati, iar oamenii saraci vor ajunge sa aiba parte de tratamente empirice si mult acces la credinta ca doar Spitalul Judetean de Urgente Neamt are angajati si doi preoti.
Este clar ca nu poti face analize in sistem privat in Piatra Neamt decat daca cele de la spital sunt indoielnice , este clar ca nu poti face orice alte prestatii medicale in sistem privat decat daca cele de stat nu au randament si in general este clar ca nu poti vinde apa la pahar decat daca transformi tot ce te inconjoara intr-un desert.
Domnul manager are si el dreptatea lui si am vazut multe lucruri bune facute de actuala conducere a spitalului cum ar fi renegocierea in minus a multor contracte. Personalul medical are si el dreptate  pentru ca lucrand in spital realitatea are alte valente. De asemenea, ordonatorii de credite au si ei viziunea lor dar noi, cu riscul de a se spune iar ca suntem bolnavi de teoria conspiratiei , vedem prea multe aspecte care ne duc cu gandul la faptul ca cineva are interese majore ca Spitalul Judetean de Urgente Neamt sa nu functioneze cum trebuie si nu numai spitalul din Piatra Neamt, ci cam tot sistemul de sanatate judetean .
Oricum este foarte important de stiut ca am vizitat maternitatea din Piatra Neamt si aici s-au schimbat foarte multe lucruri in bine . Fata de sperietoarea de gravide care era inainte acum arata a maternitate unde poate merge o viitoare mama fara frica de a fi atacata de reptile sau nevertebrate . Aerul este respirabil , curatenia impecabila , conditiile din saloane au devenit umane si parca si personalul este mai prietenos .

telegram ziar piatra neamt
Citește și
3 Comentarii
  1. nationalistu` spune

    Bune observatiile din articol.Supozitiile pe care le faceti in ceea ce priveste falimentarea statului in avantajul privatului sunt cat se poate de corecte.Un articol bun cap-coada.

  2. ANA spune

    Formularea „personal prietenos” mi se pare hilara. De ce? Pentru ca nu de prietenia personalului e nevoie ci de profesionalism si bun simt. Ma rog, sa nu credeti ca am ceva cu ziaristii! Dar sa va spun in cateva fraze ce mi s-a intamplat mie la maternitatea PN, si-apoi mai vorbim.
    Asadar, ajung in urgenta, gravida fiind in 7 luni si o doamna umflata de somn (desi era dupa amiaza) imi spune ca doctoritele care sunt de garda tocmai au terminat o operatie si ca ar trebui sa vin mai tarziu. AQsta dupa ce am fost intrebata de ce nu-mi sun doctorul personal. Uimirea a fost mare cand au aflat ca nu am un ginecolog personal.
    episodul 2 – revin peste o ora. de data aceasta sunt intrebata de ce-am venit totusi. apare in cadru o infirmiera care-mi zice ca oricum nu pot intra pe sectie ca n-am halat. si ea nu are de unde sa-mi dea, asa ca voi astepta pana o sa aiba unul. eu, va repet, gravida in 7 luni, cu contractii. insist si-i spun ca sun la 112, daca nu ma pot ajuta.
    se gaseste repede un halat jegos si impreuna cu alte 2 gravide plec (escortate de doamna infirmiera) spre lift.
    episodul 3 – in maternitate. infirmiera striga de pe hol: am mai adus o turma! asadar, eram niste vite. apare in cadrul usii o infirmiera care zice: „acu’ ti-ai gasit? plecam acasa. si doamna doctor cred ca e obosita. stai sa vad…” apoi catre turma: „intrati aici!” eu intreb: toate trei? „da, draga, toate trei!” cata prietenie!
    Apare medicul de garda, ne pofteste (culmea! pe rand ) la consult si restul….
    a doua zi eram la maternitatea din iasi. am plecat pe cont propriu, dupa ce am refuzat internarea la PN.
    concluziile va apartin.

  3. Ioana spune

    Eu si sotul meu, ca orice familie tanara, ne dorim foarte mult un copil. Insa am tot amanat acest moment deoarece nu am gasit inca in Piatra un medic ginecolog „pe inima mea”, iar conditiile din spital lasa foarte, foarte, foarte mult de dorit. Cu parere de rau va spun ca imaginile din acest articol nu m-au convins deloc. Suntem totusi in secolul XXI si avand acces la media stim cu totii ca se poate mult mai bine, ca exista spitale finantate din bugetul de stat care au rezerve pentru gravide si lauze de maxim 2 locuri si nu trebuie sa stea 4, 5, 6, 7 mamici claie peste gramada in spital, cu tot cu copii, alaptand in vazul tuturor. Plus ca nu cred ca aceste camere renovate din maternitate dispun de grupuri sanitare proprii. Citisem recent intr-un alt ziar ca nu exista inca apa in aceste bai din maternitatea noua… Deci, poate ca 1% e mai bine, or fi dat cu var, au dat cu mopul pe jos si au aerisit, dar restul de 99% din probleme ma determina sa imi fac analize si sa merg la consultatii si eventual sa nasc in alt judet. Mi se pare o groaznica discriminare pentru noi, femeile din Neamt, ca nu avem acces la servicii sanitare de bun simt macar, nu mai zic de nivel european. Ultima oara cand am ajuns la UPU cu o infectie urinara si am trecut, inevitabil, si pe la ginecologie m-am simtit oribil… Asistenta neprietenoasa, pat si aparatura cred ca de acum cateva decenii si de atunci am zis ca nu mai trec in veci pe la spitalul asta, cel putin nu cu probleme ginecologice. Cred ca o solutie in acest sens ar fi crearea unei maternitati private in Neamt. Poate asa mamicile nu vor mai fi nevoite sa caute in alt judet conditii mai bune.

    ADMIN : Aveti dreptate dar eu cred ca solutia nu este o maternitate privata ci una de stat care sa ofere conditii si unei manici tinere fara resurse financiare deosebite pentru ca daca e sa gandim pragmatic fiecare copil este o noua sursa de la care statul roman va suge impozite zeci de ani de zile .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate