Colegiul prefectural: „Ne preocupă siguranţa elevilor şi cadrelor didactice”

0

Prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, a condus astăzi, 28 iunie, lucrările reuniunii Colegiului prefectural, care a avut pe ordinea de zi problematica creşterii gradului de siguranţă a elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar.
Cadrul legislativ referitor la siguranţa în şcoli este dat de Legea nr. 35 din 2007 care prevede că, la nivelul fiecărui judeţ, sub coordonarea prefectului se elaborează sistemul cadru de asigurare a protecţiei unităţilor şcolare, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic.
Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie a prezentat Planul de măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar, ce include şi activităţile din etapa actuală a examenelor de bacalaureat şi capacitate, precum şi cele din perioada vacanţei de vară.
Planul a fost completat cu propuneri venite din partea unor servicii publice deconcentrate cum ar fi Direcţia de Sănătate Publică, Centrul de Prevenire şi Consiliere Antidrog, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia pentru Tineret şi Sport şi evident Inspectoratul Şcolar, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, ISU Neamţ, care şi-au asumat realizarea unor acţiuni comune în sprijinul şi completarea cadrului existent.
Prin hotărârea Colegiului prefectural s-au aprobat acţiuni de genul:
– Dezbatere publică pe tema Locurile şi mediile frecventate de elevi în afara programului şcolar
– Concurs „Codul non-violenţei” –
– Organizarea unor competiţii sportive în vederea promovării regulilor de toleranţă şi fairplay
– Organizarea concursurilor aplicative pe teme de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” şi pe teme de prevenire a incendiilor „Prietenii pompierilor”
Perioada de desfăşurare a acţiunilor vizează, în mod special, perioada vacanţei de vară, fără a se limita doar la aceasta.
„Ne preocupă siguranţa elevilor şi cadrelor didactice în şcoli şi în proximitatea acestora, cu atât mai mult cu cât şi legea prevede responsabilităţi concrete în domeniu, atât ale instituţiilor publice cât şi pentru autorităţile publice locale. Colegiul prefectural este cadrul în care pot fi stabilite relaţiile de colaborare dintre instituţii şi mă bucură că acest lucru se realizează, acest aspect fiind relevat şi de către inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie şi de inspectorul general al inspectoratului şcolar” a spus prefectul George Lazăr în încheierea lucrărilor colegiului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate