Codul bunelor maniere! Tu știi să îl respecți?

0

Chiar dacă nu faci parte dintr-o descendență cu sânge albastru e bine de știut că există un cod al bunelor maniere oriunde te duci în lume și este bine (și respectuos) să îl urmezi întocmai. Care sunt regulile standard? Tu le cunoști?

Codul bunelor maniere te va ajuta să creezi o impresie bună oriunde te duci în lumea aceasta. Te va ajuta și când vei pleca într-o vacanță cu partenerul/partenera, dar te va ajuta și când vei fi plecat cu munca. Denotă respect, educație și considerație față de cei din jurul tău, dar în primul rând arată respectul de sine. Să vedem care ar fi cele mai populare gesturi. 

De exemplu, atunci când iei masa la un restaurant sau chiar o cină mai elegantă la cineva acasă sunt câteva reguli de etichetă la care trebuie să fii atent. În primul rând, când mâncarea începe să fie servită, este cordial să aștepți până când toată lumea are porția sa în față și de abia atunci este respectuos să se înceapă masa. La o cină mai sofisticată, gazda trebuie să fie prima să mănânce. Tot la masă este bine să îți ții în buzunare sau în geantă toate obiectele ce nu au legătură cu mâncarea. De exemplu, telefonul, cheile, bricheta, ochelarii de soare – totul trebuie să fie bine ascuns sau depozitat acolo unde îi este locul, în niciun caz lângă farfuria de supă.

“Nu trimite mesaje când ești la masă” – ar fi o altă regulă de care trebuie să ținem cont ori de câte ori servim prânzul sau cina cu cineva. De asemenea, dacă nu dorești să bei alcool, nu trebuie să faci mare caz din asta, ci încearcă să fii discret și să atingi marginea paharului cu două degete atunci când cineva vrea să te servească cu vin sau șampanie. Este cordial să răspundem “Astăzi nu, mulțumesc” decât să oferim motive ce nu-i privesc pe ceilalți despre decizia noastră. De asemenea e posibil să existe ceva mai multe tacâmuri la masă decât ești obișnuit. Ca o regulă simplă de ținut minte, se începe întotdeauna cu tacâmul cel mai îndepărtat, apoi se folosesc celelalte cum mergi spre interior. Spre exemplu, la primul fel – aperitivul – se va folosi furculița din stânga cea mai îndepărtată și pentru supă, se va folosi lingura din dreapta, cea mai îndepărtată de farfurie. Și tot așa.

Când vine vorba de sport și aici sunt câteva reguli de curtoazie nescrise, dar pe care orice sportiv trebuie să le respecte întocmai. Să începem cu fotbalul. Aici dai dovadă de moralitate atunci când îți ajuți adversarul să se ridice, daca a căzut. Este de bun simt să joci după regulile standard și niciun caz să nu încerci să treci peste decizia arbitrului. Dacă câștigi, rămâi umil, chiar și în fața echipei pe care ai învins-o. În alt sport, mai mult al minții – pokerul – se aplică mai mult sau mai puțin același protocol. Respectă-ți adversarul! Ori de câte ori faci parte dintr-un turneu, fii cordial în exprimare, fii un profesionist, nu irosi timpul degeaba – al tău și al celorlalți participanți – fii umil când câștigi și nu te plânge când pierzi. Fii respectuos față de dealer-ul tău de cărți de asemenea. Toate aceste reguli de conduită se aplică atunci când participi la un turneu fizic, dar multe sunt valabile și în online. Respectul întotdeauna trebuie “să fie servit la masă”, fii atent la cum te porți cu jucătorii și ce limbaj ai, indiferent de câștiguri/pierderi. Până la urmă, pokerul trebuie să fie făcut cu responsabilitate, ca o metodă de recreere în timpul liber. Protocolul in tenis este și mai strict: atunci când un jucător lovește cu mingea din greșeală celălalt jucător, primul trebuie să își ceară scuze. Dacă un jucător simte că pierde, se spune că este de prost gust să își arate mânia prin aruncarea rachetei de pământ, țipat și alt comportament ce denotă furia. Fiecare sport are protocolul său până la urmă, deși multe sunt reguli de bun simț. 

Trecem de la sport la alte reguli de etichetă ce descriu o educație aleasă. Atunci când intrăm într-o încăpere și există alte persoane acolo este datoria noastră să salutăm primii. Întotdeauna spune “Bună ziua!” și “Mulțumesc!” atunci când mergi la orice fel de magazin. Cuvântul “Mulțumesc” nu ar trebui să ne lipsească nici când cineva face cel mai mic lucru pentru noi. Mai mult, este nepoliticos să întrerupem pe cineva. Trebuie să învățăm să ascultăm înainte de a răspunde, iar dacă totuși o facem, ne cerem scuze imediat ca interlocutorul nostru să înțeleagă că ne-am perceput greșeala. 

Chiar și atunci când călătorim cu avionul și în aeroport sunt câteva reguli de conduită: imediat ce te imbarci, încearcă să îți securizezi bagajul cât mai repede ca să nu blochezi culoarul. Atunci când îți aștepți bagajul, încearcă să nu stai tot timpul lipit de banda de bagaje, ci avansează numai când îți vezi bagajul venind.

În trecut, exista și codul bunelor maniere pentru nevestele românilor. Desigur, nu știm câte dintre ele mai sunt valabile și astăzi. Când vorbim însă de cine luate de case regale, deja intrăm într-un altfel de protocol, mult mai strict și mai sofisticat, Dacă toți am respecta regulile normale de bun simț, nu am mai vedea conflicte de niciun fel din cauza deranjului. 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate