CINE PAPĂ BANII POŞTEI DIN PIATRA NEAMŢ? OBSERVAŢII DE TRECĂTOR

6

În urmă cu vreo doi ani de zile, un articol din publicaţia regională „EVENIMENTUL-regional de Moldova”(28 august 2009), mi-a atras atenţia: „Reparaţii capitale la Oficiul Judeţean de Poştă Neamţ”! Iată şi textul:
„Salariaţii Oficiului Judeţean de Poştă Neamţ se vor muta, în curînd, în alte spaţii situate în centrul oraşului, în zona Muzeului de Istorie. Decizia vine ca urmare a executării lucrărilor de reparaţii şi modernizare la care va fi supus sediul Oficiului Piatra Neamţ. Practic, mutarea celor 170 de angajaţi se va face în luna septembrie, cînd oficiul din Piatra Neamţ va primi „undă verde” din partea conducerii Companiei Poşta Română pentru a realiza acest lucru, scrie Realitatea media. Clădirea în care funcţionează, în momentul de faţă, Oficiul Poşta Română din Piatra Neamţ, face parte din patrimoniul naţional, imobilul fiind construit în anul 1936. În decursul anilor, structura de rezistenţă s-a deteriorat, lucrările de reparaţie devenind imperioase. Cheltuielile cu reparaţiile şi modernizarea ajung la suma de 2,5 milioane de lei, bani pe care îi va suporta Compania Poşta Română”.
De-a lungul anilor, clădirea a suferit câteva intervenţii necesare, dar arhitecţii şi antreprenorii anului 1936 erau profesionişti recunoscuţi şi peste hotare, astfel că toate ingerinţele s-au rezumat doar la văruit, vopsit, schimbatul câtorva geamuri… Doar lucrări mărunte de machiaj şi întreţinere. Nu demult, vechiul acoperiş a fost schimbat cu altul nou(vezi foto). În rest, totul părea în bună rânduială, mai ales că specialiştii interbelici au avut viziunea unei zidiri care să răspundă unor mari solicitări chiar şi peste un veac. Până la decizia efectuării unor “reparaţii capitale”, totul a fost în bună rânduială. Până astăzi, 8 ianuarie, vreme de doi ani de zile am tot aşteptat să văd un anunţ, în faţa Oficiului Judeţean de Poştă Neamţ, prin intermediul căruia concetăţenii noştri să afle cine a câştigat licitaţia, cine va executa lucrarea, în ce constă contractual “en detail”… Nimic din toate acestea. Nimeni nu poate afirma că ar fi văzut în ultimii doi ani vreo mişcare, din care să înţeleagă şi un handicapat că la Poşta Nemţeană se execută ceva concret. Impresia generală de casă părăsită persistă şi astăzi!


Şi în ultimii doi ani de zile, în condiţii relativ vitrege, în spaţii improprii, poştaşii nemţeni au înţeles să-şi facă datoria corect, ca întotdeauna. O parte a serviciilor poştale nemţene din municipiul Piatra Neamţ a fost mutată într-o fostă crâşmă de cartier, care a dovedit că nu este rentabilă nici măcar ca pizzerie! Dar acolo, cineva anume, dintre cunoscuţii edilului nostru, încasează o chirie consistentă pe seama Oficiului Judeţean de Poştă Neamţ, în vremuri de mare criză economică! Cu alte cuvinte: nu sunt bani de reparaţii capitale, poate că nici nu erau necesare aceste reparaţii, dar există suficiente resurse financiare pentru a băga un plic gros şi consistent în buzunarul unei persoane simpatice, plină de conexiuni profitabile. Din informaţiile publice, concetăţenii noştri au priceput că nici Poşta Română nu ar duce-o pe roze, că nu lipsesc problemele, că există unele lipsuri… Consecinţele unei crize economice se deduc şi din numărul mare de concedieri vizibile. Să fie de vină managementul mai puţin abil, ori se depun eforturi într-o anumită… “direcţie”?
Extinderea oportunităţilor oferite de Internet a mai subţiat ceva din serviciile de pe urma cărora poşta câştiga sume importante. Dar când apar aranjamente de conjunctură, care ciuruiesc bugetul Poştei Române, fără să fie cazul, te întrebi de ce se întâmplă aşa ceva la noi, în judeţul Neamţ, dar în Olanda, Elveţia, Finlanda, Anglia sau Franţa, nu?
Claie peste grămadă, un snop de noi informaţii a făcut ocolul ţării prin intermediul mass-media, la mijlocul lunii decembrie 2011: “FMI a impus Guvernului ca până la sfârşitul lunii aprilie 2012, să găsească un investitor strategic care să preia cel puţin 20% din acţiunile deţinute la Poşta Română, în urma unei majorări a capitalului social, şi să înceapă procedurile de concediere a angajaţilor din companie”(sursa: Cotidianul-12 decembrie 2011). Prin intermediul agenţiei de presă MEDIAFAX, în aceeaşi perioadă s-a obţinut o scrisoare de intenţie a FMI din care spicuim: “Guvernul a aprobat un memorandum prin care îşi propune cedarea a 33% din acţiuni la Poşta Română, fără să fie stabilită şi o limită minimă”. Cu alte cuvinte, se oferă mai mult decât se cere! Scrisoarea de intenţie cu FMI, obţinută de MEDIAFAX, mai relevă că numărul oficiilor poştale va scădea de la 7100, la 5800 de unităţi. Până să apară investitorul strategic, unii “băieţi deştepţi” s-au gândit, din vreme, cu vreo doi ani înainte, să pună tunurile de zăpadă pe ceea ce se mai poate ciuguli. Cu doi ani înainte, pentru că informaţia, “pe surse”, cam de atunci datează. În decembrie 2011 a fost informată şi “prostimea”, ca să nu se spună că românul, meşter la toate, nu a fost informat despre culoarea noilor găuri aplicate la şvaiţerul despre care se promite de 22 de ani că va ateriza şi în farfuria sa.
P.S: O întrebare persistă supărător: ce să repari la clădirea Poştei Române din Piatra Neamţ? Un robinet, o clanţă de uşă? Despre ce fel de reparaţii capitale poate fi vorba la o clădire solidă, bine gândită şi făcută încă de la predarea ei către pietreni, în 1936? Să fie vorba de un nou tunel subteran şi de 15 parcări cu arteziană muzicală inclusă în preţul despre care nimeni nu ştie nimic? Sau sunt la mijloc nişte mizilicuri de chirii, numite de amărăştenii locali foarte sugestiv: bacşişuri?
Text şi foto: MIHAIL-SORIN GAIDAU

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
6 Comentarii
  1. Pantagruel spune

    Chiria o papă ginerele doctorului andritza, unu ciobotaru. Nu_i ala de la spital ci fra_su. Ala de a falimentat molul. Uite asa oamenii de casa a lu stefan primesc bani si institutii publice. Cu toate astea, peste jumate din nemteni voteaza cu scarba asta de primar. Daca vreti investigatie ia vedeti cum a luat ciobotaru pizeria de la urba. Cam tot cum pune laba pe spital fratello.

  2. popa gheorghe adrian spune

    Am uitat sa precizez ca: ESTE UN ADEVARAT SANTIER IN LUCRU!! SA VA FERITI SA TRECETI PE LANGA SEDIUL FOSTEI POSTE (actualmente in renovare imaginara) CA NU VETI AVEA NICI LOC DE PARCARE. Cladirea este renovata la standarde occidentale, cu schele din aluminiu, termoizolata cu polistiren din fibre, acoperisul este in renovare – atatea materiale cate sunt in fata fostei poste din Piatra Neamt incat incomodeaza si trecatorii pietonali. SA LE FIE RUSINE AUTORITATILOR LOCALE CA AU PLASAT ATATEA MATERIALE DE CONSTRUCTII CARE II INCOMODEAZA PE TRECATORI! CHIAR ESTE JENANT SA NU AI PE UNDE TRECE!
    P.S. Iertati-mi fabulatia si puterea creativa descrisa in cele de mai sus

  3. popa gheorghe adrian spune

    Mi-e greata de jocurile politice si de banii pe care ii inghite puterea. Aceeasi metoda ca si in cazul Parcului Central…tactica pamantului parjolit…parcul a fost domeniu public permanent si baietii au decis sa fie privat.Au vazut ca nu pot ridica cladirile spalatoare de bani si „tupeistul” de proprietar de drept a venit sa-si ia mostenirea, l-au „trecut” in public din nou. Jocul „ALBA NEAGRA” , denumire foarte frumoasa dar si definitorie pentru actuala putere – data de domnul Gaidau – se vede si in prezentul articol. Daca „pulimea ” are bani de ce sa nu-i cheltuim!!! Felicitari pentru articol!!! Asteptam si alte articole, domnule GAIDAU, din arsenalul nuclear pe care il aveti stocat in cutiuta aceea mica si valoroasa.

  4. MIHAIL-SORIN GAIDAU spune

    Mulțumesc pentru apreciere d-le ”cititor”. Din când în când mai primesc și eu câte un ”șut”, se mai încearcă blocarea mea prin alte părți, se mai spun și minciuni la adresa mea(unele mai gogonate ca altele), iar când constați că persoane pe care le ridici din mocirla propriei lor nimicnicii se pornesc să te bârfească, rămâi consternat. Dar înapoi nu dau, decât datoriile(atunci când există). În privința banilor, plimbați din sectorul public într-un buzunar privat, apoi într-unul de partid deochiat, cunosc foarte bine situația! Acest ”aranjament” financiar premeditat a fost posibil prin câteva complicități vinovate! Eu am dorit să fiu decent, să nu prejudiciez cumva acest ziar care a avut amabilitatea de a mă găzdui. Fiecare investiție de amploare din Piatra Neamț, din ultimul cincinal, poate fi luată la bani mărunți! Se poate afla inclusiv porcovanul hrăpăreț, șeful unei bande de prăduitori!

  5. cititor spune

    Incep sa va recunosc domnule Gaidau.Am avut un moment senzatia ca faceti pasul inapoi.Va rog continuati,mai aveti putin si ajungeti-pe acest subiect- unde se aude „pe surse”ca ajung paralutele.Impreuna cu d-nul Robert ridicati calitatea ziarului .Sincere felicitari.

  6. cetatean_revoltat_apolitic spune

    Georgiana Stefan este una dintre persoanele care beneficiaza de chiria pe care o plateste conducerea PTTR Piatra Neamt pentru spatiu unde se afla sediul in zona Petricica. Adica peste drum de muzeu , vecin de perete cu fostul magazin care a fost incendiat.

    Chiria NU este modica, este una de te uimeste doar PTTR au banii…vor sa falimenteze si PTTR pentru a fi cumparata la un pret de rizoriu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate