Chiar nu vede nimeni ce se întâmplă la noul tomograf de la Spitalul de Urgență din Piatra-Neamț?

3

În anul de grație 2016, când pacienții sunt duși cu elicopterele între spitale și salvările rup asfaltul ca să ajungă în cel mai scurt timp la unitățile medicale, la Spitalul de Urgență din Piatra-Neamț sosirea rezultatului la o simplă tomografie durează 6 ore, uneori 12 sau 24 ore, asta în timp ce anul comptom-1024x512trecut dura doar 15 minute.
Adică, mai pe românește, totul este o mare porcărie. Dacă ești dus la urgență cu traumatisme multiple rezultate dintr-un accident, ți se face CT-ul și apoi toți medicii așteaptă cu tine pe targă ca rezultatul de la tomograf să meargă la Iași și acolo un medic specialist, în funcție de timpul pe care îl are, să interpreteze rezultatele și să trimită fișa înapoi la Piatra-Neamț.
Această situație inacceptabilă se datorează faptului că, în urma unor decizii greșite și care miros de la o poștă a corupție, spitalul din Piatra-Neamț a renunțat la serviciile Computerului Tomograf privat  și au achiziționat un CT propriu de peste un milion de euro la care nu au medici pentru interpretarea rezultatelor.
Din calculele noastre reiese că spitalul din Piatra-Neamț plătea aproximativ 100.000 lei pe lună pentru serviciile CT private care funcționau 24 din 24 și rezultatele veneau pe loc iar acum au un CT cu care cheltuiesc (personal, consumabile, amortizări) 4-500.000 lei pe lună și rezultatele vin  într-o medie de timp de 6 ore. Date financiare mai concrete vă vom da în alt articol, după ce le vom primi de la spital.
Să oferi medicilor de la UPU rezultate la analize pentru urgențe în mai multe ore este cea mai mare bătaie de joc care poate să existe pe acest pământ față de munca unui medic de urgență, ca să nu mai spun că este o situație care pune clar în pericol viețile pacienților ce depind în mare măsura de viteza cu care se intervine la un traumatism care trebuie operat imediat altfel crescând riscul de deces.
Toată acestă situație prin care s-a ajuns să se cheltuie de câteva ori mai mulți bani și timpul de rezolvare a unei analize CT să se mărească de la 15 minute la 15 ore, se datorează în proporție de 99% actualei clase politice din Neamț care a permis ca acest spital să devină terenul de joacă a unor incompetenți care nu pun nici un preț pe viețile noastre, ci doar pe dorința lor de îmbogățire.

Pe această temă Spitalul din Piatra-Neamț ne-a răspuns:
Timpii de asteptare pentru elaborarea unei interpretari scrise eliberat de catre medicii care lucreaza in cadrul serviciului CT se incadreaza in timpii asumati prin protocolul de elaborare a rezultatelor CT, mai precis de pana in 24 ore pentru urgente si de pana la 72 ore in cazul programarilor. Acesti timpi sunt agreati de catre Societatea Nationala de Radiologie din Romania, timpi asumati de unitatile sanitare din Romania. In fapt, SJUPN se mandreste cu emiterea rezultatelor sub acesti timpi asumati. Mai mult, in cadrul urgentelor majore (asa numitele “urgente 0”), un raspuns verbal este elaborat intr-un interval de ordinul minutelor, acesta fiind urmat de raspunsul scris, fapt ce scade timpii de raspuns intr-o decizie medicala, salvand astfel vieti.

Colaborarea cu medicii radiologi din Iasi (mare parte din ei fiind cadre universitare ce lucreaza in clinici universitare) duce la cresterea calitatii actului medical si prin faptul ca acestia lucreaza in unitati cu care spitalul nostru are o colaborare activa, nemailuandu-se din start in calcul calitatea investigatiei si al rezultatului. In acelasi timp, aceasta colaborare ridica o parte din presiunea enorma exercitata asupra medicilor radiologi ai SJUPN care anterior erau nevoiti sa asigure atat serviciul CT, dar si sa faca ecografii sau sa interpreteze examene radiologice.
Totodata, implementarea sistemului de achizitie si stocare digitalizata PAX deschide noi orizonturi in radiologia nemteana, in cadrul acestui sistem urmand sa fie integrat si noul aparat de radiologie achizitionat de catre spital prin Programul National de Reabilitare a Pediatriei si care va fi montat in locul CT-ului privat, aparat adresat nu doar pediatriei dar si altor persoane care anterior nu aveau acces la imagistica radiologica, cum ar fi persoanele cu o greutate prea mare, cele imobilizate sau gravidele.
Intr-adevar, timpii de asteptare a rezultatelor CT au crescut, acest fapt datorandu-se unor cauze multiple, printre care exemplificam:
– timpii de accesare a imaginilor in sistemul PAX de catre medicii radiologi care lucreaza in contract cu spitalul produc o intarziere a raspunsului dar aceasta intarziere este, de obicei, de ordinul minutelor si nu orelor, largimea benzii de trafic alocata acestui proces fiind una generoasa.
– numarul de investigatii imagistice CT a crescut semnificativ, acest aparat nedeservind doar UPU ci si cazurile internate in spital; in trecut, numarul de investigatii CT era limitat de fonduri, aprobarea unui CT obtinandu-se doar cu acordul Directorului Medical.
– in prezent, aparatul de CT achizitionat de SJU Piatra Neamt elaboreaza un numar dublu de imagini radiologice comparativ cu CT-ul privat (de exemplu, un CT nativ de cap are 128 de imagini, fata de 64 oferite de celalalt). Acest fapt duce de la sine la un timp semnificativ crescut de vizualizare si interpretare.

Va multumesc pentru rabdare si voi reveni imediat ce voi avea mai multe date.

Cu stima,
Cristinel Sava

Din păcate, filmatul unui reportaj la fața locului sau explicații în fața unei camere de luat vederi sunt încă imposibile la spitalul din Piatra-Neamț. Poate noua conducere a stabilimentului și a județului va modifica această opacitate și vom putea prezenta nemțenilor imagini și explicații de la fața locului.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. FLORIN spune

    Reamintesc ca pupatorii de ciolane cu credinta falsa aprox.75% din populatia acestui oras……ca, au validat la alegeri aceeasi administratie care a distrus orasul si viitorul lui si care a patronat aducerea la ruina a spitalului Neamt prin hotii colosale.

    Deci,scuipatorii de seminte,sunt multumiti,altfel ar fi votat o schimbare.

    Nu au votat.

  2. Hodrea Corneliu spune

    Fără comentarii. ….

  3. Isache Silviu spune

    Bătaie de joc

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate