Cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție
În ultimele două zile polițiștii nemțeni s-au confruntat cu două sesizări privind nerespectarea hotărârilor judecătorești, în ceea ce privește obligațiile impuse de instanța de judecată prin ordinile de protecție.
Astfel, în seara zilei de 02.08.2017, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani au intervenit la o sesizare privind faptul că soţul unei femei din localitatea Cordun a încălcat ordinul de protecţie emis de către Judecătoria Roman.
La fața locului s-a constatat faptul că bărbatul de 52 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate, unde a provocat scandal, deşi este obligat la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de spaţiul de locuit al reclamantei.
O situație similară s-a înregistrat și în seara zilei de 03.08.2017, când același bărbat a încălcat ordinul de protecție, polițiștii sesizând instanța de judecată pentru luare măsurilor legale.
Totodată, în fiecare caz a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti prevăzută şi pedepsită de art. 32 din Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.


