Centrul OncoSuport Iași a avut ieri deschiderea oficială

0

”Învingem cancerul împreună”! Aceasta este deviza sub care a avut loc vineri, 11 noiembrie 2011, deschiderea oficială a Centrului Regional pentru terapie integrativă, consiliere și reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer OncoSuport Iaşi.

Obiectivul general al proiectului prin care a fost înființat OncoSuport Iași este crearea unei rețele de centre cu acoperire multiregională pentru consolidarea capacității, competențelor şi stimei de sine a persoanelor diagnosticate cu cancer. ”Echipa centrului nostru își propune să desfășoare sesiuni de tutoriat, consiliere individuală pentru persoanele din grupul țintă (persoane diagnosticate cu cancer mamar, cancer de col uterin și cancer testicular, precum și aparținătorii acestora), activități de asistență psihosocială, activități de terapie ocupațională, dar şi să ofere acestor persoane sprijin în găsirea unui loc de muncă. De asemenea, Centrul va contribui la îmbunătățirea serviciilor comunitare care stimulează implicarea în viața comunității a persoanelor diagnosticate cu afecțiuni oncologice”, a precizat, în intervenția sa, Ciprian Pîrvu, coordonatorul centrelor regionale OncoSuport.


La rîndul său, Virgil Kovaci, coordonatorul centrului OncoSuport Iași, a vorbit invitaților despre importanța serviciilor oferite de echipa de psihologi și asistenți sociali. ”Centrul este deschis pentru beneficiari începând cu jumătatea lunii septembrie a acestui an. În ciuda timpului scurt parcurs de la acest eveniment, echipa de specialişti care lucrează în cadrul Centrului OncoSuport Iaşi a reuşit să se sudeze şi să se familiarizeze cu problematica specifică, oferind deja consiliere pentru o serie de persoane diagnosticate cu cancer, precum şi aparţinătorilor acestora. În timpul acestor şedinţe de terapie ni s-a confirmat faptul că persoanele diagnosticate cu cancer au nevoie, pe lângă tratamentul medical propriu-zis, de sprijin în vederea depăşirii şocului emoţional provocat de aflarea diagnosticului, de ajutor pentru consolidarea stimei de sine, de informaţii din surse credibile şi verificate, în esenţă de sprijin pentru a recăpăta controlul asupra propriei vieţi.”

Grație unui sistem de teleconferință performant, care asigură legătura dintre centrele regionale din Iași, Cluj și București, Liviu Mandler, managerul proiectului, și Sergiu Stan, expert evaluare în cadrul proiectului, au adresat un cuvânt de bun venit participanților la eveniment. ”Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de noi astăzi, urez mult succes centrului de la Iași și sper că acesta va deveni un spațiu căruia îi vor trece pragul toți cei care se află într-un moment delicat al vieții lor și au nevoie de consiliere și sprijin”, a precizat managerul proiectului. La rândul său, Sergiu Stan a punctat și modalitatea prin care persoanele diagnosticate cu afecțiuni oncologice și aparținătorii acestora, care locuiesc în celelalte județe ale Regiunii NE, pot beneficia de serviciile oferite prin proiect. ”Avem planificate activități de tip caravană care presupun deplasări cu scop de informare în celelalte județe și în mediul rural în special, iar beneficiarilor care nu sunt din Iași li se va deconta transportul la sediul OncoSuport, pentru a facilita accesul lor la serviciile noastre”, a precizat acesta.

La evenimentul de deschidere au participat, pe lângă psihologi, asistenți sociali, medici, reprezentanți ai autorităților locale și ai ONG-urilor, persoane care au supraviețuit cancerului, membre ale Asociației SofiRoz Bacău. Acestea din urmă au împărtășit celor prezenți din experiența lor, au subliniat importanța consilierii psihologice pentru persoanele care se confruntă cu acest diagnostic și pentru familiile lor, al căror suport este vital, îndemnându-i pe toți cei care se află în această situație să apeleze cu încredere la serviciile gratuite oferite prin acest proiect, pentru a câștiga lupta cu una dintre cele mai temute boli ale zilelor noastre.

Centrul OncoSuport Iași a fost înființat în cadrul proiectului ”Rețea multinațională pentru terapie integrativă, consiliere și reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007 -2013, „Investește în oameni!”, Axa Prioritară 6 – „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenție – „Dezvoltarea economiei sociale”, şi implementat de către Patronatul Medicinei Integrative.

Despre Patronatul Medicinei Integrative

 

Beneficiarul acestui proiect este Patronatul Medicinei Integrative, iar proiectul se realizează în parteneriat cu Associazione Oncologica Senigalliese Valli Misa e Nevola – Italia și Asociația de Terapii Integrative “Sfântul Nectarie” – România.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate