Cele mai frumoase minți vin la Piatra-Neamț. Vom fi gazda Olimpiadei Naționale de Matematică

0

Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele IX-XII va avea loc la Piatra-Neamț, în perioada 15-20 aprilie. Primăria Piatra-Neamț va sprijini Inspectoratul Școlar Județean Neamț cu 20.000 de lei din bugetul local pentru organizarea acestui eveniment important. Centrul de concurs este la Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț.

La competiția școlară de anvergură vor participa peste 400 de elevi olimpici și 95 de profesori din învățământul preuniversitar și universitar. Finanțarea de la Primăria Piatra-Neamț va asigura fondul de premiere a celor mai buni participanți la Olimpiadă.

„Organizarea etapei naționale în județul Neamț demonstrează atenția deosebită pe care comunitatea nemțeană a profesorilor de matematică o acordă descoperirii de talente în rândul elevilor, a instruirii acestora pentru excelență în matematică, în scopul formării și dezvoltării spiritului competițional, al fair-play-ului, precum și valorizarea excelenței în matematică.”, se arată în proiectul de hotărâre al ședinței de CL Piatra-Neamț din 31 martie.

În cadrul evenimentului, pe lângă competiția în sine, tradiția organizării olimpiadelor naționale asigură elevilor și profesorilor excursii în Neamț, la principalele obiective turistice, activități de intercunoaștere organizate de colectivele de profesori și elevi voluntari în școlile nemțene, o festivitate de deschidere și una de premiere la Cinema Mon Amour Piatra-Neamț. Cazarea va fi asigurată la campusul Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” din Piatra-Neamț.

Mult succes participanților!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate