Ce trebuie să știi despre formarea profesională

0

Deși nu este doar o opțiune ci obligație, unii angajatori interpretează după bunul plac legislația referitoare la formarea profesională periodică. Iar mulți dintre angajați nici nu știu că au posibilitatea de a beneficia de acest drept.

Formarea profesională este reglementată legislativ prin Codul muncii, unde sunt descrise detaliat beneficiile, riscurile și condițiile acesteia. Pentru toți cei interesați de locuri de muncă în Piatra Neamț în 2022 și nu numai, precum și pentru cei care caută informații pe ejobs.ro, este important să-și cunoască drepturile de salariați și, implicit, legilația în vigoare referitoare la formarea profesională  periodică.

Este un drept al angajatului

Potrivit Codului muncii, formarea profesională periodică este un drept al oricărui salariat. Angajatorii sunt obligați să repecte dreptul angajaților, urmând să stabilească intervalul în funcție de numărul salariaților. Astfel, angajatorii care au mai puțin de 21 de salariați au obligația de a le asigura acestora accesul la programe de formare profesională cel puțin o dată la trei ani. Dacă sunt mai puțin de 21 de salariați, accesul la formare profesională va fi asigurat fiecărui salariat la un interval de cel mult doi ani. Important de știut este faptul că salariatul nu trebuie să suporte niciun cost pentru formarea profesională, aceasta facându-se exclusiv la inițiativa angajatorului, fără solicitare din partea angajaților, dat fiind că este o obligație a acestuia.

Se face conform planului

Angajatorii care au mai mult de 20 de salariați au obligația de a elabora, anual, planuri de formare profesională, cu consultarea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz. Totodată, planul de formare profesională este și dependent de existența unui contract colectiv de muncă, fiind o anexă a acestuia, iar acest aspect întărește utilitatea și necesitatea negocierilor colective. Salariații vor fi informați cu privire la conținutul planului de formare profesională. Oricare ar fi modul de aducere la cunoștință a contractului colectiv de muncă aplicabil, același regim îl va urma și anexa prin care a fost stabilit planul de formare profesională la nivelul unității respective. Mai mult, indicarea contractului colectiv de muncă aplicabil reprezintă o obligație a angajatorului încă din faza informării prealabile încheierii contractului individual, deci ea se menține și pe durata executării relației de muncă. În situația în care această obligație nu a fost îndeplinită, salariații pot solicita aceste informații atât de la angajator, cât și de la organizația sindicală care a negociat și semnat contractul colectiv sau de la reprezentanții salariaților. Angajații cărora nu li s-au comunicat aceste informații pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă.

Planul anual trebuie respectat

Din momentul elaborării planului anual de formare profesională, angajatorul are obligația de a-l și aplica, mai ales că acesta este anexă a contractului colectiv de muncă. Or, potrivit, articolului nr. 148 din Legea 62/2011, acesta impune respectarea dispozițiilor stabilite prin contractul colectiv, executarea acestuia fiind obligatorie pentru părți. În cazul în care una dintre părți nu-și respectă obligațiile, va răspunde potrivit dispozițiilor legale. Nerespectarea obligațiilor sau a dispozițiilor prevăzute în contractul colectiv de muncă aduce părțile în fața unui conflict de muncă, iar partea interesată poate sesiza instanța competentă în termen de șase luni de la data nașterii dreptului la acțiune. În privința aplicării planului de formare profesională, anexă la contractul colectiv de muncă, dreptul la acțiune se naște din momentul în care acesta, deși trebuia aplicat, nu a fost pus în executare. Se mai aplică și atunci când, din momentul în care unul sau mai mulți salariați, care erau planificați pentru a urma un program de formare, nu au beneficiat de el sau au fost împiedicați să-l urmeze.

Se poate refuza?

Perioada în care salariatul urmează un program de formare profesională din inițiativa angajatorului este timp de muncă și salariatul va beneficia de toate drepturile salariale și de vechime la acel loc de muncă, fiind considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat. Așadar, respectarea planului de formare profesională periodică este obligatorie și pentru angajat. Salariatul nu este prejudiciat când formarea profesională se desfășoară în timpul programului normal de muncă sau perioada respectivă este înscrisă în mod corespunzător în evidența timpului de muncă și este prevăzută în planul anual de formare. Totuși, angajatul poate refuza participarea la un program de formare dacă angajatorul condiționează participarea cu semnarea unor acte adiționale la contract, cum ar fi ca angajatul să nu renunțe la locul respectiv de muncă o anumită perioadă.

Pe de altă parte, dacă angajatul refuză să participe la formarea profesională periodică din motive nejustificate, nu-și însușește cunoștințele necesare prezentate în cadrul cursului de formare și din această cauză nu-și poate îndeplini sarcinile și atribuțiile specifice postului sau funcției, riscă să nu-și atingă obiective de performanță și să nu obțină rezultate satisfăcătoare în cadrul evaluării. Căci formarea profesională va fi urmată de evaluarea cunoștințelor asimilate, pe baza standardelor ocupaționale. Drept urmare, programele de formare trebuie să se încadreze în categoria celor reglementate, să existe un standard ocupațional și salariatul să obțină o diplomă sau un certificat de participare.

Timpul se plătește

Participarea la formarea profesională poate avea loc și la inițiativa salariatului, însă angajatorul trebuie să-și exprime acordul dacă tot el va suporta și costurile și dacă salariatul va urma respectivul program în timpul programului de lucru și va beneficia de toate drepturile salariale prevăzute în contractul individual de muncă. Mai mult, angajații care nu au beneficiat de formare profesională periodică, cel puțin o dată la 2-3 ani, în funcție de numărul salariaților din unitatea în care își desfășoară activitatea, pot solicita acordarea unui concediu plătit pentru a participa, pe cheltuiala lor, la un curs de formare profesională. Concediul plătit pentru formare profesională poate fi de cel mult 10 zile sau 80 de ore. Intervalul se stabilește în funcție de numărul angajaților. Prin urmare, cei care lucrează în unități cu cel mult 20 de salariați pot solicita concediu plătit pentru formare profesională o dată la 3 ani, în vreme ce aceia din unități cu cel puțin 21 de salariați pot beneficia din doi în doi ani. De reținut că acest drept se aplică numai dacă angajatorul nu a asigurat din proprie inițiativă și pe cheltuiala lui accesul la formare în intervalul de timp menționat.

Angajații care doresc să beneficieze de concediu pentru formare au obligația de a-l solicita printr-o cerere înaintată cu cel puțin o lună înainte, precizând data de începere a stagiului de formare profesională, domeniul și durata acestuia, precum și denumirea instituției de formare profesională. Indemnizația pentru concediul plătit pentru formare profesională se stabilește în condițiile prevăzute pentru concediul anual de odihnă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate