Ce salarii mai au românii? Statistică INS pentru luna septembrie 2015

2

– În luna septembrie 2015, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2541 lei, cu 1,0% mai mare decât în luna august 2015.
– Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1833 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 20 lei (+1,1%).
– Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5895 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1075 lei).
Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,0%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,9%.
Indicele câştigului salarial real a fost de 100,8% pentru luna septembrie 2015 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 139,2%, cu 1,1 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2015.
Evoluţia indicilor preţurilor de consum şi a indicilor câştigurilor salariale medii nete,
în perioada septembrie 2013 – septembrie 2015

În luna septembrie 2015, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna august 2015. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, pentru „Ziua petrolistului”), sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 23,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
• între 10,5% şi 16,5% în activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, transporturi aeriene;
• între 3,5% şi 7,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea produselor textile, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea produselor din tutun, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor).
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna august de premii ocazionale, sume din profitul net şi alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 9,1% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 7,4% în extracţia minereurilor metalifere;
• între 2,5% şi 4,5% în telecomunicaţii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), alte activităţi extractive, fabricarea altor mijloace de transport.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+6,1%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administraţia publică (+0,9%). În sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net a scăzut uşor în luna septembrie faţă de luna august 2015, cu 0,1%.

salariu

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. ioana spune

    Asa e, faptul ca salariul mediu e atata e ca sunt sunt foarte multe mari, si nu ma refer la unii profesionisti care chiar merita, dar sunt cele ale magistratilor care ridica stacheta si la care cred ca ar trebui umblat putin…

  2. Gabriel Mihai spune

    Oricum majoritatea sclavilor sunt pe salariul minim.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate