Ce s-a intamplat pe 15 mai

0

Sărbători: Cuv. Pahomie cel Mare, Cuv. Ahile, Ep. Larisei;

Ziua internaţională a familiilor;

Ziua latinităţii;

Ziua medicului veterinar în România;

1685 – Urcă în scaunul Ţării Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului Dimitrie Cantemir;

1718 – A fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra;

1838 – s-a născut Nicolae Grigorescu, pictor român;

1861 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, prima şcoală românească de medicină veterinară;

1873 – a murit Alexandru Ioan Cuza, primul domn al Principatelor Unite;

1877 – A apărut, la Bucureşti, cotidianul „România liberă”, ziar politic şi literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian;

1886 – a murit Emily Dickinson, poetă americană;

1940 – Ciorapii din nylon au fost pentru prima dată puşi în vânzare, în SUA;

1956 – s-a născut Gino Iorgulescu, fotbalist român;

1970 – The Beatles lansează albumul Let It Be, în Statele Unite;

2004 – Josh Findley a calculatt cel mai mare număr prim cunoscut până la această dată, 224036583 − 1. Numărul conţine şapte milioane de cifre.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate