Ce părere are lumea despre Poliția Locală din Piatra-Neamț?

12

Am întrebat mai multe persoane implicate în politică sau administrație ce părere au despre Poliția Locală. Iată ce răspunsuri am primit.

Bîrjoveanu Romel – consilier local PNL
Eu sunt una din persoanele nemulțumite de managementul Poliției Locale. Este o instituție condusa prost, iar asta se observă atât în interiorul colectivului, dar mai ales pe stradă, în legătură directă a polițistului local cu cetățeanul. Personal, m-am implicat ca polițiștii să fie dotați cu camere video pe ținută care să vina atât în sprijinul cetățeanului, cât și pentru angajații Poliției Locale. Am mai încercat o procedură de confiscare a sumelor găsite asupra cerșetorilor, pentru a descuraja această activitate, dar m-am lovit de o problema legislativă care încă nu permite așa ceva. Poliția Locală are nevoie de o revigorare a activității și de o mai mare eficiență în stradă. Acest lucru nu poate pleca de la fiecare polițist în parte, ci de la felul în care întreaga activitate este asumată si coordonată de către șeful poliției. Cu părere de rău spun că acest lucru nu funcționează astăzi, iar omul de rând încă vede în polițistul local acel „polițist comunitar” de acum 20 de ani și, din păcate, îl tratează că atare. Înțeleg că la nivelul Ministerului de Interne se încearcă o modificare a atribuțiilor polițiștilor locali, dar și așa, la Piatra-Neamț este nevoie de un alt management în cadrul acestei instituții.

Iulian Luca – consilier județean ALDE
Politia Locala este continuatoarea fostei Politii Comunitare cu atributii mai ample. Are competente si in alte domenii de activitate, cum ar fi siguranta rutiera si a ordinii publice, inspectii in constructii, urbanism, comert, prevazute de Legea 155/2010 de infiintare a Politiei Locale. Cat priveste activitatea Politiei Locale Piatra-Neamt, cred ca face lucruri bune, dar si mai putin bune care sunt reflectate deseori de opinia publica. Este adevarat ca nu cunosc personal foarte multi politisti locali, dar apreciez profesionalismului domnului Director Pancu cu care colaborez foarte bine in cadrul ATOP-Neamt. Din pacate unii potentati ai Primariei incearca sa ii foloseasca pe unii poltisti locali ca instrumente pentru anumite „rafuieli politice”… dar nu sunt in masura sa apreciez daca reusesc sau nu. In alta ordine de idei, cred ca prezenta poltistilor locali in mijlocul cetatenilor ar da mai multa siguranta pentru securitatea acestora.

Cretu Laurentiu – candidat din partea PLUS la Consiliul Județean Neamț
Cu toții cunoaștem atribuțiile agenților Poliției Locale. Dar sunt ei pregătiți pentru așa ceva ? Este nivelul lor de competență și de eficiență direct proporțional cu remunerația? Evident că locuitorii orașului vor da un răspuns negativ. O mai bună organizare, o mai bună echipare și o mai bună școlarizare cred că este soluția de viitor, pentru ca noi, cetățenii, să ne simțim protejați și să dăm o bilă albă acestei structuri a Primăriei Piatra Neamț.

Roxana Mihaila – ALDE
Poliția Locală Piatra-Neamț – un proiect bun cu aplicabilitate proastă.
Ca să răspund concret și să argumentez punctul meu de vedere, am revizualizat Regulamentul de Organizare și Functionare al Poliției Locale Piatra-Neamt propus pe o dezbatere publică și cu avize favorabile din partea comisiilor de specialitate. Să începem cu Art.6. Mijloacele auto vor fi identificate prin culoare alb ; rampa cu mijloace de semnalizare acustica si luminoasa de culoare albastra si sigla Politiei Locale amplasata central pe suprafata capota motor si capota portbagaj – conform Anexelor nr. 2 și 3.

CONTRAVINE Art. I. – > Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 16. La articolul 32 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins: „b) pentru lumina albastră – autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării Naționale, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;”.

Teoretic orice cetățean când vede mașina Poliției Locale cu girofarurile aprinse poate apela 112 , apel ce necesita soluționarea prin sancționarea conform legii a conducatorului autoturismului ce foloseste ilegal semnalizări acustice și luminoase, inclusiv confiscarea acestora conform art 96 alin 6 pct a(6) Sunt supuse confiscării: a) mijloacele speciale de avertizare luminoase și sonore deținute, montate și folosite pe alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2) și (3);

Articolul 6 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Poliției Locale Piatra-Neamț încalcă legea și oferă posibilitatea unor cheltuieli din bugetul local fără fundament legal .

Tot în Regulamentul menționat anterior regăsim – 2.In domeniul circulatiei pe drumurile publice, Politia Locala are urmatoarele atributii:h) constata contraventii si aplica sanctiuni pentru incalcarea normelor legale privind oprirea, stationarea, parcarea autovehiculelor si accesul interzis, avand dreptul de a dispune masuri de ridicare a autovehiculelor stationate neregulamentar; i) constata contraventii si aplica sanctiuni pentru incalcarea normelor legale privind masa maxima admisa si accesul pe anumite sectoare de drum, avand dreptul de a efectua semnale de oprire a conducatorilor acestor vehicule; j) constata contraventii si aplica sanctiuni pentru incalcarea normelor rutiere de catre pietoni, biciclisti, conducatori de mopede si vehicule cu tractiune animala; k) constata contraventii si aplica sanctiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulatia in zona pietonala, in zona rezidentiala, in parcuri si zone de agrement, precum pe locurile de parcare adaptate, rezervate si semnalizate prin semnul international pentru persoanele cu handicap.

Nu vreau să detaliez , dar dragi persoane implicate și plătite din bani publici, vă comunic Decizia nr. 9/2015 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică
O instituție ce nu respectă ea însăși legea.
În concluzie, în privința acestei chestiuni, competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității administrației centrale, iar autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico-administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă. În cazul în care autoritatea administrației publice locale adoptă hotărâri pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de NULITATE.

Îndemn toti cetățenii acestui frumos oraș să nu se mai lase păcăliți ușor, să ne reactivăm în oameni mai vigilenți privind drepturile și obligațiile noastre ca cetățeni. Rog instituțiile de gen să nu inventeze roata și să respecte atât legislația cât și cetățenii. Consider că este destul pentru a argumenta punctul meu de vedere privind Poliția Locală Piatra-Neamț.

Andrei Carabelea – PNL
Deși știu că o mare parte a opiniei publice nu înțelege și nu apreciază pozitiv rolul Poliției Locale din Piatra Neamț, poziția mea este una favorabilă. Am să încep totuși prin a critica instituția prin faptul că nu își subliniază rolul și nu îl comunică eficient. Și nu face asta nici pe canale oficiale (pe site-ul propriu, prin intermediul presei sau pe social-media) și nici în interacțiunile directe cu cetățenii. Însă, activitatea și rolul Poliției Locale sunt indispensabile unei comunități. În principal, siguranța publică, curățenia și întreținerea spațiului și a bunurilor publice sunt doar câteva dintre domeniile unde dacă nu am avea Poliție Locală la Piatra Neamț, cu siguranță i-am duce dorul. Personal, cred că activitatea instituției poate fi eficientizată considerabil și cu un impact vizibil sporit, prin două măsuri simple instruirea și profesionalizarea personalului pe de o parte, și de o strategie de comunicare, pe de alta.

Adrian Niță – CJ Neamț
Când vorbim despre Poliția Locală, trebuie să facem o distincție între cei care au pregătire și cei care au fost recrutați din rândul civililor fără a avea capacitatea de a se adapta conduitei specifice statutului de polițist local. Sigur, sunt și polițiști „de meserie“ care se comportă precum stăpânii pe plantație, așa cum sunt și civili înrolați în Poliția Locală care sunt angajați model, au spirit civic, respectă bunele maniere și fac cinste uniformei! O delimitare clară între unii și alții nu se poate face, dar, din păcate, cele mai multe critici care sunt aduse polițiștilor locali au legătură cu comportamentul lor în timpul serviciului. Sunt aspecte care pot fi îmbunătățite și este necesar să se întâmple așa, pentru că Poliția Locală este necesară comunității, având în vedere că multe dintre problemele din oraș își găsesc rezolvarea la această instituție.

Pe lângă persoanele care au fost întrebate oficial din partea redacției am dorit să știm părerea nemțenilor legată de problemele orașului nostru. De această dată am adus în discuție un alt subiect, și anume Poliția Locală.
Vom reda în cele ce urmează câteva opinii ale cetățenilor.

D.P: Ca un ziarist bun ce va cunosc ar trebui sa mergeti la Sefii de la P.Locala sa luati aprobare sa filmati ce fac,ar fi mai simplu.EU NU AM NICI O LEGATURA CU POLITIA LOCALA.(mergeti cateva zile cu ei,pe un post tv romanesc a fost un caz de genu si se filma o zi din viata celor ce muncesc Pe Ambulanta)…si atunci vedem realitatea.Cu stima

M.S: Doamnelor si domnilor nu sunt degeaba. Doar ca ar trebui sa aiba atributiuni clar stabilite, sa aiba uniforma specifica, sa nu se suprapuna cu Politia Romana

P.A: Ar trebui desființată această instituție, nu-și face treaba deloc, mulți dintre ei habar nu au despre legile pe care ar trebui să le aplice, sunt mereu la cafele, înghețată și niciodată pe străzile laturalnice s-au pe străzile neiluminate, atunci când sunt chemați la cîte un caz de deranj muzică s-au vecini care deranjează vin la ce-i care sună nu bat la usa celor care deranjează se tem!

A.M: Foarte urîtă isi fac ei legile ei sunt dumnezei pe pământ nu ai voie sa vorbesti in fata lor ei autotdeauna dreptate nu ti da voie sate aperi domnule Ministru faceti ceva ei sint platiti din banii nostri ei ie la pensie la 45 de ani ce fac in slujba cetățeanului este strigător la cer

P.V: Eu am anunțat un caz că intrun apartament sar putea să fie o bătrână moartă de vro două săptămânii iam rugat să verifice că au autoritate mi-au răspuns că nu e treaba lor la care sa găsit ce bănuiam pe 2 ianuarie. Ce părere să mai am despre ei .

M.A: CÂND PATRULEAZĂ AU ,,DANSUL FETELOR DE LA CAPALNA,, SEARA NU VEZI URMĂ DE POLIȚAI PE STRĂZI

M.C.L: Desfiintata ,dezordonati,sparg seminte pe strada ,beau cafele la colturi de strada o cheltuiala inutila dezonoreaza si uniformele pe care le poarta unii ma si cersesc prin magazinele mici sub diferite pretexte diferite dulciuri .sa se instaleze camere de supraveghere in tot orasul si patrule de interventii de la politie si jandermerie.

V.V: Dezastru!! N-au nici o treaba cu insigna pe care o poartă, trag mașina pe străzi laturalnice,si vb la tel sau alte preocupări.asteapta sa treaca timpul degeaba. Mai bine zis i-au banii degeaba.

I.O: Proasta …salarii mari …pentru nimic , zilele trecute , intr,un sens giratoriu unul din asta dirija ….bai frate …e giratoriu …plus jmecheria cu piata …daca prinde vre,un jmecheras , ii confisca ce a cersit …apoi se fac nevazuti . Trebuie sa exziste o singura politie , cea de stat , nu cea locala care este mai mult politica , cum se dchimba partidul , se schimba trendul .

G.C: Consumă din bugetul local. Se plimbă. Fac gimnastică.

N.T: o sa dispara si astia care fac de tot rasul adevarata politie care au scoala de ofiteri ,subofiteri sau academie militara la activ si care si-au tocit coatele pe bancile scolilor militare nu ca un ,,vasile” din fundul padurii cu 10 clase si alea daca le are facut la apelul bocancilor si care nu stie sa bata un pas de defilare la o parada militara pt ca a fost mediatizat ceea ce vorbesc ,pt ca nu au si nu stiu absolut nimic despre pregatire militara ..

N.B: Eu mă întreb ce atribuții are!!???De fapt de ce o fi fost înființată???

C.M: Nu vreau să mai plătesc taxă pentru ei,,, aceștia cheltuiesc banii noștri nu produc nimic,,mai sunt și aroganți și te privesc cu o scârbă de îți vine să vomiți.

J.S: Sunt mafioți pesedisti șarlatani, curcani care ataca numai șoferii dindule amenzi usturătoare. Popindaii sa meargă în pete sa amendeze hoții de buzunare.

A.A: Respect maxim pentru ei.

T.C: O adunatura de Micky mouses

A.M: Sint necessari nu fiti. Rautaciosi cind ai nevoie esti ajutat

E.O.G: Au cules toate babele care vindeau pătrunjel..Eu unul ma simt in siguranta acum..!!

Pentru început, ținem să precizăm faptul că publicația noastră face tot posibilul să fie una obiectivă, prin urmare nu vom lansa argumente pro sau contra, ci doar vom aduce în prim-plan concluziile, pe scurt, în urma celor peste 280 de comentarii postate.

În primul rând, cu excepția persoanelor întrebate direct de redacție, mulți dintre cei care și-au exprimat părerea la întrebarea lansată de noi pe rețeaua de socializare nu au nici cea mai mică noțiune legată de atribuțiile Poliției Locale. Aici e și vina poliției locale care nu s-a străduit prea mult să explice cetățenilor ce atribuții are.
Poliția e o entitate generală menită să rezolve problemele cetățenilor și atât. Care și cu ce se ocupă, când și pentru ce problemă trebuie întocmită o sesizare, nu se știe, e o nebuloasă.

Dacă ne permiteți o paralelă, exact același fenomen îl întâlnim când vine vorba de serviciile medicale, atunci când pentru o durere de cap faci scandal la UPU că nu te-au primit cadrele medicale în primele 45 secunde, sau, la polul opus, când ajungi la 3 dimineața într-un centru de permanență și ceri o investigație care nu este de competența unei asemenea unități, ba, mai mult, oricât de bine te-ai documentat tu pe nenea Google, diagnosticul tău de mare savant nu justifică nici pe departe niște cerințe absolut absurde.

Observăm că foarte multe comentarii au la bază un numitor comun, acela fiind faptul că, pe tiparul „huoo, jos cu voi” internauții sunt deranjați de faptul că oamenii aștia mănâncă sau fumează. Tupeu maxim! Adică cum TU, organ al legii, îți permiți asemenea obrăznicii? Rușinică!

Cei mai mulți oameni sunt de părere că acest serviciu ar trebui desființat. Bun, e opinia lor și o respectăm. În acest caz, pentru toate mărunțișurile ar trebui să apelăm la băieții de la municipiu. Faptul că acei oameni au de instrumentat cazuri de tâlhării, furturi, violuri, și alte probleme serioase nu contează, e mai important să se deplaseze un echipaj la un conflict între două băbuțe în care una o acuză pe cealaltă că i-a ocupat sfoara din fața blocului și nu are unde să-și întindă sutienul. Până la urmă, de ce nu? Problema fiecăruia e cea mai importantă pentru simplul fapt că e…a lui.

Un alt aspect este cel al salariilor „nesimțite”. Am fi curioși să știm de unde și până unde se vehiculează asemenea sume colosale care stârnesc indignarea, pentru că noi, ca și jurnaliști, nu am intrat niciodată în posesia unui fluturaș de salariu al unui polițist local, să putem face asemenea afirmații. Așa o fi…sau nu.

Nu este posibil, oare, să ne confruntăm cu același fenomen al ignoranței? Nu e nevoie de niciun răspuns, s-a vrut a fi o întrebare strict retorică. Cunoaștem răspunsul deja.

La final, haideți să vedem împreună care sunt atribuțiile Poliției Locale, e o chestiune principială de bun-simț, dacă tot ne lansăm în afirmații:

Poliția locală se înființează în scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, în următoarele domenii:

a) ordinea și liniștea publică, precum și paza bunurilor;

b) circulația pe drumurile publice;

c) disciplina în construcții și afișajul stradal;

d) protecția mediului;

e) activitatea comercială;

f) evidența persoanelor;

g) alte domenii stabilite prin lege.

(2) Poliția locală își desfășoară activitatea pe baza principiilor: legalității, încrederii, previzibilității, proximității și proporționalității, deschiderii și transparenței, eficienței și eficacității, răspunderii și responsabilității, imparțialității și nediscriminării.

(1) Poliția locală își desfășoară activitatea:

a) în interesul comunității locale, exclusiv pe baza și în executarea legii, cât și a actelor autorității deliberative și ale celei executive ale administrației publice locale;

b) în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale.

(2) Poliția locală comunică, de îndată, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competența sa, de care a luat cunoștință cu ocazia îndeplinirii misiunilor și activităților specifice.

(3) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, poliția locală cooperează cu unitățile, respectiv cu structurile teritoriale ale Poliției Române, ale Jandarmeriei Române, ale Poliției de Frontieră Române și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale și colaborează cu organizații neguvernamentale, precum și cu persoane fizice și juridice, în condițiile legii.

(4) Poliția locală solicită intervenția unităților/structurilor teritoriale competente ale Poliției Române sau ale Jandarmeriei Române pentru orice alte situații ce excedează atribuțiilor ce îi revin, potrivit prezentei legi.

(5) Poliția locală poate încheia cu alte autorități și instituții publice protocoale de cooperare având ca obiect detalierea modalităților prin care, în limitele competențelor legale ale fiecărei structuri, acestea își oferă sprijin în îndeplinirea activităților sau a misiunilor specifice.

Pentru cei care sunt interesați să aprofundeze subiectul, puteți citi toate detaliile AICI.

Celor care au dubii (mari!) legate de modalitatea în care o persoană poate ajunge să lucreze în serviciul Poliției Locale, iată, și de această dată, câteva detalii:

Condiţii de angajare la Poliţia Locală – Condiţii generale

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcṭionarilor Publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare:

– Au cetăţenie romȃnă şi domiciliul în România;

– Cunosc limba romȃnă, scris şi vorbit;

– Să aibe vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

– Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

– Au o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice, pentru care candidează, atestată pe baza de examen medical de specialitate;

– Îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;

– Nu au fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care ȋmpiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

– Nu au fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau nu le-au încetat contractele individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

– Nu au desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

Condiţii de angajare la Poliţia Locală – Condiţii specifice pentru funcţia publică de execuţie de poliţist local

Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii specifice:

– au obţinut avizul medical cu menţiunea apt pentru funcţia publică de execuţie de poliţist local, obţinut în urma examenului medical de medicina muncii emis de clinica cu care instituţia noastră are contract de prestări servicii în acest domeniuş

– au obţinut avizul psihologic în vederea angajării în care sunt precizate următoarele concluzii: APT PSIHOLOGIC pentru poliţist local/conducător auto/port armă. Acest aviz psihologic se obţine doar în cadrul Biroului Analize Sociologice, Psihologice, Prevenire şi Protecţia Muncii-Compartimentul analize psihologice, abilitat în acest sens;

Avizul este necesar la numirea în funcţia publică, candidaţii ce nu le obţin nu vor fi numiţi în funcţia publică. Condiţii eliminatorii

– pregătire fizică;

– permis categoria B;

– rezistenţă la stres şi efort prelungit.

Condiţii de angajare la Poliţia Locală – Acte necesare

– copiile diplomelor de studii (studii medii absolvite cu diplomă bacalaureat pentru clasa III şi studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă pentru clasa I );

– copia carnetului de muncă, completat cu toate datele până la momentul înscrierii şi cu înscrisul “conform cu originalul” sau, după caz, o adeverinţă în original şi copie, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;

– formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3 conform H.G.R nr. 611/2008;

– copia actului de identitate;

– cazierul judiciar

– adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate în care să se specifice: „nu este în evidenţă cu boli cronice neuropsihice şi alte tratamente”. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.

– declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică;

– copiile de pe actele prevăzute se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs

Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretarul comisiei de concurs din cadrul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului.

În general Poliţia Locală anunţă eventualele posturi vacante, iar fiecare direcţie locală poate avea condiţii specifice pentru angajare (click AICI pentru mai multe informații).

Vedeți? Nu e greu deloc să te informezi înainte de pune mâna pe tastatură și a scrie toate inepțiile. Și măcar de-ar fi corect scrise…dar acesta este un subiect pentru un alt articol.

În orice domeniu este loc de mai bine, fie că se vorbește de sănătate, educație, șamd. Oare nu ar fi mai bine să ne gândim la soluții care ar atrage după sine îmbunătățirea acestor servicii, decât să dăm cu parul și să cerem desființarea lor? Din nou, era o întrebare retorică, cunoaștem și de această dată răspunsul.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
12 Comentarii
  1. jan spune

    Bravo Poliției Locale e singura poliție pe care o vezi non stop în stardă, am apelat de 3 ori la ei şi sunt foarte mulțumit, cazuri pe care cei de la națională erau dezinteresați total, şi sănu uităm că ei măsluiesc dosare penale, au salari şi mai mari, se pensionează la 45 de ani cu pensi aproape dublul salariului, pe care o să-i țineți în spinare toată viața. Felicitări pentru activitatea Poliția Locală.

  2. vali spune

    Slab pregatiti si neverificati ! Ii vad mereu la LIDL unde intra in timpul programului si casca gura printre rafturi. La pranz, ii vezi la Kufland la coada la mici. Unii fac pauza de o cafea si un suc la Red Rock. In piata mare stau la 10 m de tiganii care vand produse pirotehnice, ciorapi si se fac ca nu-i vad. Nu-si fac meseria dar am inteles ca au salarii uriase !

    1. jan spune

      Adică nu au voie să mănănce, tu unde lucrezi ? Eşti robot,eu cred că eşti comunist, eu îs tirist şi totuşi mi fac timp pt o masă.

  3. Vladdd spune

    In italia politia locala se ocupa in special cu pericolele sesizate ,cabluri rupte,crengi ce pun in pericol cetatenii,curatenia,starea drumurilor s.a .de ce nici un politist local nu e prezent la trecerile de pietoni dimineata care sunt supraaglomerate ?! Patrularea pe care o fac nu e necesara ,si sa ne arate si noua cate interventii au avut cu girofarul si in ce scop il utilizeaza? Cati talhari au prins ? Sa nu mai vorbim de dotarea lor care e mai bogata decat a politiei,jandarmeriei sau pompierilor.au misiuni care se suprapun cu cele ale politiei ,jandarmeriei nu mai spun ca au mascati toti recrutii tatuati de la firme de paza cu o aroganta extrema ca vezi domn’le sunt politist mascat mai ceva ca la sas …pe bune …trebuie fixate reguli clare si o reducere a personalului inapt sa poarte o discutie cu cetateanul.e rusinos sa amendezi o batranica ce vinde pantrunjel,nu e pericol social …

  4. Vasilica spune

    Inutili asa cred. Se ne imaginam ca sase luni ar fi suspendați desfiintati. Credeti ca cetățenii acestui oras ar sesiza asta? Ar fi o lipsă o vulnerabilitate? Eu cred ca nu.

  5. Forin spune

    Adunătură de personal puțin pregătiți in domeniu din următoarele puncte ;
    – educație in domeniu
    – educație civică
    – educație și pregătire sportiva
    Sunt foarte mulți fără implicare
    Păcat ca nu apreciem tinerii care termină Academia de Politie sau scoli specializate !!!
    Cheltuim fff mulți bani cu ei cu eficientă slaba

  6. Alin spune

    Salarii mai mari decât a pompierilor!!!riscuri zero….pregătire zero…

  7. Radu spune

    Șmecher! Mulțumesc pentru poziția lui Niță! Omul este expert in poziții! Să-l vedem candidat PSD la Primăria Piatra-Neamt!!!! Să moară dușmanii de ciudă, Adi!!!!

  8. fifi spune

    O structura inutila

  9. Varga Sandor Andrasz spune

    Suntem cu toții în siguranță acum după ce au pus cu botul pe labe babele vânzătoare de ștevie și urzici .
    Totul e bine .

  10. AntiProşti spune

    Populația României s-a redus considerabil, însă numărul organelor de represiune a crescut.
    Nu sunteți normali!

  11. Pagute Iordana spune

    Poliția din Piatra….am avut o problemă cu un escroc…Poliția a „coafat” dosarul ca procuratura sa nu-mi dea dreptate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate