Ce nu știți despre cum se face o listă de candidați într-un partid

2

Dacă vreți să aflați cum se face teoretic o lista de candidați într-un partid puteți să le citiți statutul și veți afla că totul este frumos și democratic. De fapt, în spatele aparențelor, la unele partide este o mizerie pe care o să încercăm să o descriem mai neacademic în cele ce urmează.

De regulă, în capul listei sunt puși oamenii de valoare ai partidului, unul sau doi, care să tragă lista în sus. Aceste locomotive care sunt cap de listă beneficiază pe lângă propria notorietate și simpatie electorală și de votul politic aferent partidului pentru care candidează.

Următoarele locuri eligibile pe listă sunt ale celor care sunt blatiști în trenul electoral, sunt impuși de liderii politici sau plătesc sume importante de bani, la negru desigur, pentru a cumpăra un loc eligibil. Aceștia, deși sunt pe poziții eligibile, nu au nicio valoare reală și dacă ar fi să candideze ca independenți pe aceeași funcție nu ar ieși niciodată. Majoritatea din această secțiune sunt niște paraziți oportuniști care nu bagă bani serioși în campania electorală, nu se implică real, ci doar mimează că fac ceva și se bazează că cei care sunt pe listă după ei se vor agita ca proștii și vor investi bani și muncă pentru a se aduna capital electoral.

Locurile incerte ca eligibilitate sunt ocupate de obligațiile din partid, oameni vechi și cu notorietate pe care nu se poate face nimeni că nu-i vede și alți oameni dispuși să investească bani și timp în a ridica intenția de vot pentru lista pe care sunt. Această secțiune din listă este cea care se implică cu adevărat cu mai toate resursele pe care le are la dispoziție.

Locurile neeligibile sunt ocupate de diverse personaje de prin partide care sunt agreate de conducerea partidului sau aduse pe listă de cei care ocupă fără să merite poziții eligibile.

În cazul partidelor care fac listele după tiparul de mai sus nu se vor regăsi pe poziții eligibile sau cu potențial de eligibilitate cei care au supărat în ultima perioadă oportuniștii de pe pozițiile eligibile, cei care se pot erija în lideri interni și pot amenința pozițiile blatiștilor sau oportuniștilor din partid și nici cei care fac parte din opoziția internă a partidului.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Stefan spune

    D-le Iosub , in mare parte aveti dreptate!Totusi, va precizez ca si primele locuri sunt, acum, de vanzare la licitatie!

  2. Gradinaru Neculai spune

    Perfect adevărat.Felicitări pentru articol.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate