Ce a mai rămas din Reconstrucția, fabrica în care muncea un oraș
Din marele combinat de celuloză și hârtie de la Piatra-Neamț au mai rămas o poartă, câteva clădiri degradate și amintirile oamenilor. Unul dintre principalele utilaje a fost vândut din România cu 200.000 de euro și revândut în Mexic pentru 18 milioane.
Dincolo de poarta ruginită a fostei fabrici Reconstrucția din Piatra-Neamț nu se mai aude astăzi nimic. Sirena care anunța intrarea și ieșirea din schimb a tăcut, utilajele au dispărut, iar locul muncitorilor a fost luat de buruieni, gunoaie și oameni fără adăpost. Dintr-o fabrică în jurul căreia și-au construit viața generații întregi au mai rămas clădirea fostelor birouri, poarta și câteva ruine care se încăpățânează să amintească faptul că aici a existat cândva unul dintre cele mai importante obiective industriale ale orașului.
Pentru cei tineri, Reconstrucția poate nu mai înseamnă mare lucru. Pentru oamenii care au lucrat acolo, pentru familiile lor și pentru locuitorii cartierului Mărăței, fabrica a însemnat însă o lume întreagă. În fiecare dimineață, sute de oameni treceau pe această poartă. Unii intrau în schimb atunci când orașul abia se trezea, iar alții plecau noaptea, cu mirosul greu al celulozei prins în haine. Din salariile lor au fost crescute familii, au fost construite case și au fost trimiși copii la școală.
Fabrica nu a dispărut într-o singură zi. A fost mai întâi slăbită, apoi îndatorată, trecută prin lichidări, falimente și societăți cu alte denumiri. În cele din urmă, utilajele au fost vândute, clădirile au fost demolate, iar terenurile au fost înstrăinate. În memoria oamenilor care au văzut cum se întâmplă toate acestea, cei care au profitat de slăbiciunea statului au rămas „bandiții la costum”, oamenii care nu au venit cu târnăcopul în mână, ci cu acte, ștampile și contracte.
Cea mai tulburătoare poveste este cea a mașinii de hârtie nr. 5, un utilaj fabricat în 1986. În decembrie 2003, mașina ar fi fost dezmembrată, încărcată în aproximativ nouă autocamioane și scoasă din România prin Biroul Vamal Piatra-Neamț. În documente ar fi figurat drept „fier vechi”, iar prețul obținut ar fi fost de aproximativ 200.000 de euro. Ulterior, utilajul a ajuns în Spania, unde a fost reparat și reasamblat, după care a fost revândut unei societăți din Mexic pentru 18 milioane de euro.
Dosarul penal deschis în acest caz a fost cercetat timp de 12 ani. A trecut pe la Poliție, DNA, DIICOT și mai multe parchete, pentru ca în anul 2015 să fie clasat. Nimeni nu a fost trimis în judecată și nimeni nu a fost condamnat. Fabrica, însă, nu s-a mai întors.
În 1927, România construia o fabrică
Fabrica de Celuloză din Piatra-Neamț a fost înființată la 27 ianuarie 1927. Un raport al Camerei de Comerț și Industrie Neamț consemnează că întreprinderea a apărut la îndemnul Regelui Ferdinand I, care dorea ca lemnul subțire de pe Valea Bistriței să nu mai plece din zonă ca simplă materie primă, ci să fie prelucrat aici, în România.
Era o idee de dezvoltare simplă și sănătoasă: resursa locală trebuia transformată într-un produs industrial, iar valoarea și locurile de muncă trebuiau să rămână în țară. Capitalul social inițial al fabricii a fost de 125 de milioane de lei.
La 1 ianuarie 1937, Fabrica de Celuloză din Piatra-Neamț a fuzionat cu Fabrica de Hârtie „Bușteni” Carol și C. & S. Schiel, iar capitalul societății rezultate ajunsese la 300 de milioane de lei. Fabrica dispunea de cinci fierbătoare pentru celuloză, trei cazane de abur Babcock & Wilcox, două turbine și o putere instalată de 3.752 CP. Putea produce anual aproximativ 1.500 de vagoane de celuloză sulfit și sulfat, albită sau nealbită.
Reconstrucția era, potrivit raportului din 1937, singura întreprindere din România care producea celuloză sulfat. Producția crescuse de la 6.658 de tone în 1929 la 11.136 de tone în 1936 și 12.261 de tone în 1937. Cea mai mare parte ajungea la Fabrica de Hârtie Bușteni, iar restul era livrat altor fabrici din țară.
În același an, aici lucrau zilnic peste 400 de muncitori, cei mai mulți dintre ei capi de familie. În realitate, numărul persoanelor care trăiau datorită fabricii era mult mai mare, deoarece Reconstrucția oferea comenzi exploatărilor forestiere, transportatorilor, atelierelor mecanice și furnizorilor din întreaga regiune.
După război, fabrica a fost extinsă și modernizată de statul comunist. Au fost instalate mașini noi și au crescut capacitățile de producție. Reconstrucția fabrica celuloză sulfat și sulfit, celuloză electrotehnică, drojdie furajeră, hârtie pentru ambalaje, hârtii tehnice și industriale și diferite confecții din hârtie. Industria celulozei era grea, poluantă și presupunea condiții dificile de muncă, dar fabrica producea, avea comenzi și oferea siguranța unui loc de muncă pentru sute de familii.
După Revoluție au început pierderile și lichidările
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1.200 din 12 noiembrie 1990, Întreprinderea de Celuloză și Hârtie „Reconstrucția” a fost transformată în Pergodur SA. Noua societate avea sediul pe strada Dimitrie Leonida nr. 2 și un capital social de 1.396,1 milioane de lei. Statul era inițial acționar unic, iar Pergodur a preluat activul și pasivul fostei întreprinderi. Obiectul de activitate cuprindea în continuare producerea și comercializarea celulozei, hârtiei pentru ambalaje, hârtiilor tehnice și produselor din hârtie.
Pe hârtie, fabrica mergea mai departe. În realitate, începuse prăbușirea.
În 1995, Pergodur a înregistrat pierderi de 2,5 miliarde de lei. Numai în primele șase luni ale anului 1997, pierderile ajunseseră la 12,682 miliarde de lei, iar datoriile societății se ridicau, la sfârșitul lunii martie 1997, la 24,8 miliarde de lei. În numai doi ani, datoriile se dublaseră.
Aceste cifre nu provin din zvonuri sau din povești spuse după dispariția fabricii. Au fost prezentate oficial în Camera Deputaților, la 4 mai 1998, de un secretar de stat din Ministerul Privatizării. Acesta anunța că Adunarea Generală a Acționarilor hotărâse dizolvarea și intrarea Pergodur în lichidare.
Pentru gestionarea lichidării fusese selectată firma britanică BKR International, care primise un avans de 1,332 miliarde de lei. Potrivit răspunsului guvernamental, firma nu ar fi putut justifica nici cheltuielile efectuate, nici suma primită, iar Fondul Proprietății de Stat a reziliat contractul și a anunțat că va încerca recuperarea banilor.
Aceste date demonstrează că prăbușirea fabricii începuse înainte de preluarea activelor de către investitorii italieni. Reconstrucția nu era o întreprindere fără probleme care a fost distrusă peste noapte de un singur proprietar. Fusese deja adusă într-o situație financiară critică, iar prima lichidare ridica întrebări serioase. Cine a acumulat pierderile, cine a tolerat creșterea datoriilor și cine a supravegheat conducerea societății sunt întrebări la care statul român nu a oferit niciodată publicului o explicație completă.
Când a început dispariția fabricii
La începutul anilor 2000 a apărut Pergodur International SA, cu sediul tot pe strada Dimitrie Leonida nr. 2. Printre acționari se aflau mai multe societăți și persoane din Italia.
Una dintre firmele italiene, care era și acționar al Pergodur International, ar fi primit de la societatea din Piatra-Neamț mărfuri în valoare de 646.382 de euro. Banii nu ar mai fi ajuns în conturile fabricii, deoarece partenerul italian ar fi intrat în faliment.
Polițiștii au susținut că, în perioada 2003–2005, ar fi fost înstrăinate în dauna creditorilor utilaje pentru fabricarea hârtiei, mărfuri și terenuri. După declanșarea falimentului, activele rămase ar fi fost transferate unei alte societăți din Piatra-Neamț, în timp ce datoriile către creditori ajunseseră la aproximativ șase milioane de lei. Fabrica a încetat să mai fie un loc în care se construia și a devenit un loc din care se vindea.
Cea mai clară hoție a fost vânzarea mașinii de hârtie nr. 5. Utilajul fusese fabricat în 1986 și oprit după închiderea secției de celuloză. Avea aproximativ 17 ani atunci când, în decembrie 2003, a fost vândut, dezmembrat și încărcat în aproximativ nouă autocamioane. Piesele au ieșit din România prin Biroul Vamal Piatra-Neamț, fiind declarate în acte „fier vechi”. Prețul obținut ar fi fost de aproximativ 200.000 de euro.
În februarie 2008, conducerea Gărzii Financiare Neamț confirma că instituția fusese solicitată să verifice această tranzacție, dar cercetările erau îngreunate de faptul că reprezentanții societății nu puseseră la dispoziție evidența contabilă. Autoritățile române solicitaseră comisii rogatorii în Spania și Mexic pentru a stabili traseul utilajului.
In realitate mașina a ajuns în Spania, unde a fost reparată, reasamblată și vopsită, după care a fost vândută unei societăți din Mexic pentru 18 milioane de euro. Adică utilajul a fost revândut la un preț de 90 de ori mai mare decât suma obținută în România.
Doisprezece ani de anchetă, niciun vinovat
Dosarul Pergodur a fost deschis în anul 2003. În mai 2007, polițiștii de la investigarea fraudelor au propus începerea urmăririi penale față de trei cetățeni italieni și patru români: un fost director, o contabilă și doi lichidatori judiciari. Cercetările vizau suspiciuni de bancrută frauduloasă, folosirea cu rea-credință a bunurilor societății, fals în înscrisuri și înstrăinarea unor active în dauna creditorilor.
Dosarul a trecut pe la Poliție, DNA, DIICOT, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și, în final, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț. În 2013, la zece ani de la începerea verificărilor, ancheta încă nu era finalizată.
În tot acest timp, fabrica dispărea, iar o parte dintre persoanele cercetate au murit. În 2015, după 12 ani, dosarul a fost clasat. Potrivit informațiilor publicate de presa locală, procurorii au stabilit că „fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.
Polițiștii propuseseră trimiterea în judecată a mai multor persoane, însă concluziile lor nu au fost confirmate de procurori într-o formă care să conducă la un proces. Nimeni nu a fost condamnat, iar aceasta este realitatea juridică. Realitatea istorică este că fabrica a intrat în faliment, activele au fost vândute, mașina de hârtie a plecat din România, clădirile au fost demolate și sute de locuri de muncă au dispărut.
Pergodur SA, societatea creată în 1990 din fosta întreprindere Reconstrucția, a fost radiată la 29 mai 2006. Pergodur International SA a fost radiată la 10 iulie 2012.
Între timp, fabrica dispăruse și fizic. În 2016, terenul fostei întreprinderi era descris drept o imensă groapă de deșeuri din construcții. În fostul chioșc de pază își făcuseră adăpost oameni fără locuință, iar un afiș avertiza asupra pericolului de accidente.
În 2026, din marele combinat de celuloză și hârtie au mai rămas poarta, fosta clădire de birouri, câteva ziduri și amintirile oamenilor și a rămas… desigur… întrebarea la care nimeni nu a răspuns convingător: cum a fost posibil ca o fabrică în care au muncit generații întregi să fie pierdută bucată cu bucată, iar la final să nu răspundă nimeni?
Iosub Robert
