Categorii de șoferi, în viziunea unui fost polițist – Cristi Ciubotariu

0

În cadrul interviului acordat pentru Ziar Piatra Neamț, domnul Cristi Ciubotariu, fost polițist rutier, actual instructor auto, a reușit să împartă șoferii, din punctul său de vedere, pe categorii de vârstă, în funcție de gradul producerii accidentelor.

Din punctul dumneavoastră de vedere, ați văzut în atâția ani atâtea accidente, atâtea situații în trafic, șoferii sunt din ce în ce mai dezordonați la cum conduc sau din ce în ce mai prudenți? (…) Dezordonat este șoferul care nu e atent în jurul lui și pune în pericol alți participanți la trafic, cei care devin un pericol prin modul în care șofează.

„Aici îî putem împărți pe categorii de vârstă. Clar, de asta și asigurările sunt mai scumpe. Categoria de vârstă 18-26 de ani sunt foarte mulți teribiliști, au luat un permis, vor să demonstreze celorlalți că ei știu să conducă și că pot să facă manevre și pot să stăpânească mașina într-un mod care e îndoielnic. De asta se duc să facă drifturi în parcările marilor magazine, și la urmă din cauzele astea se întâmplă accidentele. Da, categoria 18-26 de ani sunt cei care experimentează, cum s-ar spune.

Între 26 și 36 de ani, este categoria celor care se cred experimentați. Există un studiu numit „Experiența celor 1000 de ore de zbor”, la piloți. După 1000 de ore de zbor, un pilot se crede experimentat și sare niște etape. Cum am spus, nu mai semnalizează, se asigură sau nu când schimbă banda de mers, depășește viteza legală, pune frână bruscă fără motiv, învinovățindu-l pe cel din spate că nu a păstrat o distanță regulamentară în timpul mersului și de asta l-a izbit, dar se demonstrează că a frânat fără motiv.

De la 36 de ani în sus, cei care conduc liniștiți, își spune cuvântul experiența de viață, kilometrii parcurși.

Atenție, nu îi băgăm pe toți în aceeași oală, nu toți cei până în 26 de ani sunt teribiliști, o parte sunt, o parte nu. Depinde și de educația primită acasă.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate