Cătălin Ivan, contracandidatul lui Ponta la șefia PSD – declarații în exclusivitate

3

În frământările interne ale social-democraților, ca în orice alt partid, se găsește câte un politician, de regulă mai tânăr, care rupe linia frontului sperând să ajungă în conducerea națională cât mai în vârf. De regulă, zborul acestor tineri politicieni este frânt de abilitatea seniorilor care dețin controlul.
Una dintre puținele șanse de ascensiune fulminantă a unui astfel de tânăr  este atunci când mai marii partidului, orbiți de sentimentul de posesie a puterii, sar la gâtul lui victimizându-l.
Un asfel de cadou a primit azi tânărul europarlamentar Cătălin Ivan în momentul în care a fost exclus din PSD pentru o perioada de 12 luni pentru că și-ar fi permis ca în ultima vreme să viseze la președinția PSD, ba chiar a purtat discuții pe această temă cu colegii din partid, atrăgând câțiva de partea sa.
Nu putem aprecia încă ce șanse are domnul Cătălin Ivan, dar cu siguranță gestul PSD de azi l-a propulsat puternic într-o viitoare carieră pe eșicherul politic de stânga.
După excluderea din PSD, domnul Catalin Ivan a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări:

EUROPARLAMENTAR  PSD  CĂTĂLIN  IVAN:

Sursele noastre ne spun de ceva vreme ca în jurul ducatalin-ivan-psdmneavoastra s-au adunat mai mulți oameni din PSD dispuși să vă susțină la președinția PSD-ului, motiv pentru care ați și fost înlăturat astăzi din PSD. Este adevărat acest lucru?

S-a dispus deocamdată suspendarea mea pe 12 luni. Eu sper să nu se meargă mai departe pentru că ar arăta totala lipsă de democrație internă în partid și frica celor care conduc acum partidul, de o eventuală candidatură a mea. Prin această decizie nu s-ar face decât să mă blocheze pe mine să candidez la congres, ceea ce ar fi o eroare totală din partea lor pentru că nu atât Catalin Ivan e important, cât proiectul în sine. Nu candidatura mea este cheia, ci noua viziune cu care venim, noul mod de a face politică în România, și dacă eu nu voi reuși să candidez, deși eu cred că voi candida chiar și cu această sancțiune, o voi contesta, voi găsi dreptatea până la urmă, pentru că nu au nici o motivație ca să mă suspende, nu au motivat-o în nici un fel. Dar chiar dacă nu voi fi eu, prin absurd, va fi altcineva care va candida și tot vom câștiga.

Prin această suspendare, nu cumva tocmai v-au propulsat?

Eu le tot cer Congres unde să dezbatem mai multe platforme, mai multe idei, mai multe viziuni, și să votăm în ce direcție merge partidul. Nu am nevoie să mă propulseze. Probabil că poate fi un fel de victimizare, dar numai că urăsc să fiu victimizat, nu-mi place rolul de victimă, nu sunt o victimă. Mi-am asumat această luptă cu ei și o voi duce până la capăt, nu vreau să fiu victimizat.

Considerați că la ora actuală trebuie o reformă în PSD?

Radicală. E nevoie de o reformă totală în PSD, nu atât de persoane, cât de idei, de viziune, de valori. Trebuie încurajată dezbaterea, transparența, trebuie promovați oamenii care muncesc în partid și care merită să fie promovați, trebuie să renunțăm la clientelism, trebuie să dăm mai multă putere liderilor locali și organizațiilor de bază, foarte multe lucruri care nu se întâmplă în partid și trebuie să se întâmple pentru a fi un partid serios de stânga care să se bucure de încrederea oamenilor.

Pentru a ne forma o opinie mai amplă, am cerut și punctul de vedere al parlamentarilor PSD din Neamț, cu care am reușit să luam legătura.

PARLAMENTAR  PSD  VLAD  MARCOCI:

Decizia organizației sectorului 1 este o decizie pripită și greșită după părerea mea, pentru că nu este normal ca un om care-și expune franc în fațăvlad-marcoci părerile să fie pedepsit cu o suspendare. Asta îmi miroase a excludere din lupta pentru președinția PSD-ului, ceea ce nu mi se pare normal.

Concret, dumneavoastră, domnul Vlad Marcoci, îl veți susține pe Cătălin Ivan, sau pe celălalt candidat?

Nu e vorba de celălat candidat. Deocamdată nu se pune problema de susținere a vreunui candidat pentru că nu s-a anunțat nici o dată a alegerilor, dar eu îl voi susține pe Cătălin Ivan în demersurile lui.

PARLAMENTARUL  PSD  IOAN  MUNTEANU:

În legătură cu posibila candidatură a domnului Cătălin Ivan la președinția PSD și excluderea dumnealui, cum comentați aceste lucruri?

Cred ca deciziile din după-amiaza aceasta de la Sectorul 1 îi vor pune anumite piedici în încercarea lui de a candida, nu de a câstiga alegerile la PSD. Sigur că, trebuie să înțelegeți că în formațiunile politice, și mai ales în partidele mari, așa cum este PSD-ul după părerea mea, e complicat să te lupți cu o mână de oameni în jurul tău, cu greii partidului. Așadar, din punctul meu de vedere, șansele sunt foarte, foarte mici, într-o competiție în care și-a propus să câștige președinția partidului.

Nu este posibil ca gestul de astăzi al PSD-ului să-l victimizeze și să-i dea un avânt?

Teoretic e logic ce spuneți, numai că, din păcate, să nu uităm că participanții la Consiliul Național sunt deciși de către liderii județeni și atunci, lucrurile sunt aproape tranșante.

PARLAMENTARUL PSD LIVIU HARBUV liviu-harbuz

Domnul Liviu Harbuz a preferat să nu comenteze aceste aspecte întrebând caustic :”Cine este domnul Cătălin Ivan ? ”

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Pontistul(se poarta) spune

    Catalin Ivan este mult mult mai destept si mai bine pregatit decat Victor Viorel , dar sa nu uitam marile adunari ceausiste de pe arena nationala organizata de furaciunile psd-ste!

  2. Edw spune

    Cand e pus pe lista de Europarlamentari pe loc eligibil ca fiind reprezentant la tinerilor SD ( TSD) , ca sa fie prostiti sa piarda un loc in favoarea seniorilor iar el accepta fiind perfect constient de „strategie” pt ca apoi sa tina discursuri lacrimogene despre cum admira el tineretul SD si cum il sustine..Prietene..du-te si lasa-ne..Am un loc de Presedinte pentru scara blocului in care stau..si e la sigur..esti numit direct..scapi de alegeri.

  3. xx spune

    Relavante raspunsurile lui Munteanu si Harbuz la fel si ale lui Vlad Marcoci din pozitii total diferite.In timp ce Munteanu si harbuz prin parlament de prin 90 fara sa poata arata ca au facut ceva pentru cei ce i-au trimis acolo se situeaza pe pozitii conservatoare de pe care spera sa mai prinda ceva mandate se intrevad si idei noi tinereCe a facut Munteanu decit sa ne abureasca pe fata si prin spate sa fie prieten de familie cu Stefan,sa se inrudeasca si parteneri de afaceri pe fata sau nu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate