Cătălin Dughir, declarații despre avariile din ziua de 7 aprilie

15

În cursul zilei de 7 aprilie, ApaServ a demarat o serie de lucrări de reparații pe strada Petru Rareș. Inițial s-a anunțat că va fi sistată apa în zonele: DACIA (începând de la fostul complex Pietricica – str.Cuza Voda, Dacia, M. Eminescu, Ana Ipătescu, P. Rareș- până la fostul complex Aurora) și OBOR (str. Obor, Vasile Conta, magazine Kaufland).

Conform declarațiilor directorului general ApaServ, Cătălin Dughir, în cadrul unei conferință de presă ce a avut loc vineri, 8 aprilie, se aveau în vedere reparațiile la 2 avarii, însă la fața locului s-au constatat 6 avarii, fapt pentru care s-a decis sistarea furnizării apei potabile și în cartierele Precista, Sarata, B-dul 9 Mai, Gara Veche, B-dul M. Eminescu, str. Lt. Draghiescu, str. Petru Rares, 1 Decembrie 1918, cartier Lenin, zona Centru.  De asemenea, a fost necesară reducerea presiunii pe frontul 1 de la 3,2 atmosfere la 1,6 atmosfere, întrucât nu a fost posibilă efectuarea lucrărilor sub presiune. O mare parte din municipiu a rămas paralizată de aceste avarii neprevăzute care au privat de apă potabilă pietrenii în ziua de joi, 7 aprilie, până în jurul orei 23.00 când s-a finalizat reechilibrarea sistemului.

dughirSituația avariei de pe strada Petru Rareș în ziua de 07.04.2016 s-a prezentat astfel:
În zona Dacri:
– 1 spărtură pe frontul 1 la magistrala DN 500 oțel;
– 1 spărtură pe frontul 2 la magistrala DN 600 oțel;
– 1 spărtură pe conducta DN 100.

În zona Colegiului Național Petru Rareș (terenul de sport):
– 1 spărtură pe frontul 2 la magistrala DN 600 oțel;
– 1 spărtură pe conducta DN 100.

A mai apărut o avarie neprevăzută pe strada Alexandru cel Bun, în zona Colegiului Național Calistrat Hogaș:

– 1 spărtură pe frontul 2 la magistrala DN 600.

În total 6 avarii, față de 2 prevăzute înainte de începerea lucrărilor. Lucrările de reparații au fost necesare în regim de urgență deoarece infiltrațiile de apă puteau produce un risc major de surpare a trotuarului din zona semnalată.

retea apaO realitate și mai îngrijorătoare expusă de directorul Apa Serv este dată de faptul că 68% dintre rețelele de apă ale municipiului Piatra-Neamț au o vechime de peste 30 de ani care vor prezenta în viitor multiple avarii. Costurile estimate pentru reabilitare se ridică la suma de 4.6 milioane de euro pentru Piatra-Neamț și  23 de milioane de euro pentru întreg județul. Reabilitarea rețelelor de apă reprezintă o investiție masivă, pe care nu o poate suporta ApaServ. Fiind o societate a Consiliului Județean Neamț, Apa Serv așteaptă un sprijin financiar din partea acestei instituții județene.

Cetățenii trebuie să înțeleagă că întreținerea instalației nu înseamnă numai conducte. Ponderea cea mai mare a sistemului de alimentare cu apă este în stații de pompare, în stația de tratare, iar ponderea cea mai mică ajunge la reabilitarea rețelelor. Pentru a putea rezolva această problemă  municipiului Piatra-Neamț este nevoie de o investiție masivă din partea tuturor celor care sunt acționari: CJ Neamț, Primăria Piatra-Neamț pentru a putea aloca fonduri. În raportul de administrare pe 2015 am adus la cunoștința acționarilor problemele cu care se confruntă compania: insuficiența resurselor de finanțare pentru reabilitarea și înlocuirea urgentă a tuturor activelor care au durată de viață expirată: magistrale de transport, rețele de distribuție, respectiv utilaje.”, a declarat Cătălin Dughir.

S-a propus ca în 2015-2016 Consiliul Județean Neamț să aloce fonduri pentru reabilitare, întrucât proiectele europene nu includ decât lucrări de extindere a rețelelor. Referitor la dificultățile de comunicare și informare promptă a consumatorilor cu privire la sistările de apă se au în vedere niște soluții, însă nimic concret până în acest moment. Se va merge în continuare pe informarea online pe site-ul apaserv.eu.

M. I.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
15 Comentarii
  1. ana istrate spune

    Nu ne trebuie scuze. Vrem soluții. Nu putem să fim mereu victimele sistemului

  2. maria spune

    Cum dracul de se intimpla toate acum ? Nu se stia ca tevile sint vechi? Au asteptat cuminti lunar sa-si incaseze salariile si indemnizatiile fara sa faca nimic. Apa oricum curge…..si banii nostri intra in buzunarele lor .

  3. xx spune

    In primul program de 28 mil euro nerambursabili adus de Ion Rotaru se spunea ca se schimba toate conductele de apa din oras si chiar se incepuse de la Sarata pe varianta pina pe la autogara.Dar a venit nenorocirea alegerilor si a venit Pinalti primar care a facut ca firma austriaca sa-si ia catrafusele si sa plece ca nu stia sa dea parandaratul si dupa un an si jumatate a luat Moldocorul lucrarea care a mai montat pe ici pe colo cite o teava si s-au terminat banii.A venit apoi proiectul ce se deruleaza acum de 110 mil euro unde nici nu sint prinse a fi schimbate conductele ca „au fost schimbate” in proiectul anterior asa cum vedem.Sa mai spun ca la noi parchetul,DNA ,SRI si celelalta dorm pe ele au mai spus-o si or mai spune-o multi si degeaba

    1. legio spune

      XX acest lucru este tabu ,ptr PDSR-PSD,ptr reprezentantii executivului in teritoriu, ptr DNA national si filiala Bacau. Nimeni nu vrea sa dea explicatii ptr 28 milioane de euro dupa Rotaru ,ptr 110 milioane de euro fonduri accesate in 2012-2013 ptr reabilitare aductiune si retea de distributie apa potabila in mun. Piatra Neamt. Chiar nimeni nu vrea sa spuna populatiei unde sant acesti bani?

  4. ciprian spune

    avem cea mai scumpa apa din tara.si pt ce?pt a avea cele mai vechi conducte din tara si cea mai incompetetnta si corupta conducere de astfel de societate.
    RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!

  5. Dana Daniela spune

    Era bine dacă și prețurile erau de acum 30 de ani. ….

  6. Relu Paun spune

    Când aveți de gînd să le schimbati

    1. legio spune

      La anul si la multi ani.

  7. Ciprinela Si Dorin Teacu spune

    Pt ce grupa de vârstă v-ați adresat?

  8. Privitor spune

    Dar manevra cu supra presiunea din conductele schimbate numai pe hartie si banetul incasat de gusati -nimic, nimic. In afara faptului ca acesti apostoli, ai dezastrului si furtului, nu prea stiu ce sunt si ce cauta prin cele functii (exceptand manareala banului) se demonstreaza ca daca Neamtul ar fi format doar din doi cetateni, unul ar fura iar celalalt ar fi victima primului.

  9. Ticu spune

    Conducere proasta, 22 de directori, sotii, nepoti, amante, angajate pe banda rulanta, cheltuieli monstruase cu salarii, protocol, si orce altceva, dar nu cu activitatea de baza. Domnule Dughir, daca prevezi apocalipsa, da-ti demisia- orcum un specialist ca dumneata, o sa gaseasca de lucru in mediul privat, unde se cere onestitate, pregatire, si rezultate, nu scuze peste scuze( asta daca atractia ciolanului nu e prea mare).

    1. legio spune

      Domnul respectiv ,special;ist in transpot CFR nu in transport fluide. De aceia functioneaza asa de bine si CFR , avand numai specialisti de acest fel.

  10. Baciu Luminita spune

    si ati aflat asta asta noapte ????? unde sunt marile realizari !!!!! rusine!!!! dl. director!!!!

  11. Stefan spune

    Pai, atunci, in ce a constat proiectul de „investitii” de zeci de milioane de euro?!Aductiune nu, conducte nu, ce au facut cu banii?

    1. Admin spune

      Si au umplut burtile si conturile,asta au facut si acum vine si declara ca sunt vechi…..chiar cine ar trebui sa raspunda

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate