Carmen Covrig, candidat pentru funcția de consilier local din partea Alianței pentru Piatra-Neamț 2020

0

Carmen Covrig, este unul dintre candidații Alianței pentru Piatra-Neamț 2020, PSD-PPU, înscriși în competiția electorală pentru un post de consilier local.

Carmen Covrig este o tânără mămică plină de energie, care își dorește și poate schimba foarte multe în acest oraș minunat.

După ce a absolvit Colegiul Național de Informatică din Piatra-Neamț și-a îndreptat pașii spre Academia de Studii Economice din București, iar pentru a-și aprofunda cunoștințele s-a înscris mai apoi la Universitatea Româno-Americană, unde a obținut o diplomă de master în Gestiunea Afacerilor Financiar Bancare Interne și Internaționale.

Lucrează ca expert achiziții publice, iar din dorința de a îmbina studiile economice cu cele juridice s-a în scris la Facultatea de Drept, fiind acum studentă în anul IV.

Decizia de a candida la Consiliul Local din partea Alianței pentru Piatra-Neamț, PSD-PPU, este pentru Carmen Covrig una extrem de importantă.

Am luat această decizie cu gândul la viitor: vreau un oraș mai curat și mai sigur pentru copilul meu. Vreau să îmi pot pune toată energia, cunoștințele și determinarea într-un proiect în care cred: o administrație eficientă, care să redea orașului strălucirea de altădată. Pe de altă parte, am descoperit în organizația PSD Piatra-Neamț o echipă de oameni lângă care știu că pot construi. Avem același entuziasm, aceleași valori și aceeași dorință de a face lucruri bune pentru comunitatea noastră. Suntem oameni obișnuiți, dornici să facem lucruri extraordinare! Sper să ne susțineți!”, este mesajul transmis de Carmen Covrig.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate