Care ar fi primele 3 lucruri pe care le-ar face pentru România un primar de Neamț dacă ar fi premier

1

Adrian Neculai Nastasă, consilier primar Agapia: Aș reînființa școlile de meserii, altfel în scurt timp nu vom mai avea oameni calificați în multe domenii (electricieni, instalatori, mecanici etc.). Aș impozita substanțial toate multinaționalele care își desfășoară activitatea în România și care nu știu decât să-și scoată profitul din țară și atunci când nu le mai convine, pleacă.  Aș începe de urgență construirea autostrăzii Iași -Tg. Mureș.

Acozmei Emilia, primarul comunei Bălţăteşti:   Nu-mi doresc așa ceva.

Dănuț Petraru, primarul comunei Bîra: Nu îmi doresc această funcție. Ipotetic vorbind, găsite soluții ca să fie liniște în țară, să avem infrastructură și să nu ne mai plece copiii în străinătate.

Cezar Mihai Voroneanu, viceprimar cu atribuții de primar în comuna Bîrgăuani: Sunt multe de făcut pentru România. Aș încerca drumuri mai bune- autostrăzi, schimbări în  învățământ, axarea țării pe industrie, crearea de locuri de muncă.

Cazimir Mihai, primarul comunei Boghicea:Prima dată aș da la toate comunele la fel, fără diferențe de culoare politică. Crearea de locuri e muncă și aducerea forței de muncă înapoi. Al treilea… să investim în educație.

Niță Geo-Ovidiu, primarul comunei Borca: Eu n-am făcut politică, am încercat să fac administrație publică. Din fericire, am cam realizat și sunt mândru de ce am făcut la Borca, fără sprijinul nimănui. Cred că o să înceapă o campanie frumoasă împotriva mea, dar.. nu mi-e teamă.

Vali Puică, primarul comunei Borlești: Îmbunătățirea sistemului sanitar, noi drumuri și orice pentru o calitate mai bună de viață pentru cetățean.

Georgeta Blaj, primarul comunei Boteşti: Alocațiile copiilor date diferențiat, în funcție de veniturile familiilor, racordare la utilități în toate comunele din țară, colaborare cu toate partidele politice.

Lozonschi Daniel, primarul comunei Brusturi: Cred că primul lucru ar fi capital: mi-aș da demisia, că  nu sunt competent.

Coroamă Dumitru, primarul comunei Ceahlău:Locuri de muncă bine plătite. Să aducem acasă toți tinerii plecați, că de la an la an problema se agravează. Degeaba facem asfalt și altele, dacă satele rămân goale. Aș trece apoi la învățământ, să fie condiții optime și pentru elevi, și pentru profesori. De asemenea, încălzirea populației. Oamenii nu mai au de unde să cumpere lemn. Terenurile au fost înstrăinate. Sunt firme acum pe care nu le interesează să vândă lemn populației.  Racordarea la rețeaua de gaz metan ar fi un proiect bun, pentru Valea Muntelui și pentru multe alte zone din România


State Gheorghe-Daniel, primarul comunei Cîndeşti:Tot la inftrastructură mă duce gândul. Avem o țară frumoasă, dar drumurile sunt așa cum sunt… Lumea acum iese din țară și poate vedea diferența. Apoi, forța de muncă readusă acasă. Investiții în educație și sănătate.

Aurel Ciocanel, primarul comunei Costişa:Cred că aș milita din toate puterile să alung ura asta dintre noi, românii, care ne stăpânește din ce în ce mai mult, din păcate. Comunicarea ar trebui făcută cu  performanță. Sunt măsuri economice, preocuparea pentru creșterea nivelului de trai, pentru că asta interesează pe toată lumea. Dar cred eu că nu suntem atât de săraci încât să ponegrim România. Cred că ar trebui să avem în vedere că este tărâmul pe care am primit viață și educație. Nu cred că cetățenilor care sunt plecați în străinătate le este mult mai bine decât celor rămași sau reveniți acasă.

Anton Covasan, primarul comunei Dămuc:Aș impozita firmele străine, le-aș lăsa doar 5% că nu pleacă. Să investim în țara asta. Autostrăzi. Și aș lupta să intrăm în Spațiul Schengen.

Constantin Păduraru, primarul comunei Dochia: Nu mă gândesc la așa ceva. Eu mă mulțumesc cu ceea ce am și vreau să demonstrez concetățenilor mei că fac ceva și merit să fiu primarul lor.

Șoican Iosif, primarul comunei Doljeşti: Aș milita pentru un climat de pace. Un program coerent. Aș  încerca să îi determin pe toți că numai prin muncă cinstită se pot face lucruri bune.

Ion Nechifor, primarul comunei Drăgănești: Aș da o lege accesibilă pentru intabularea terenurilor. Autostrăzi. Locuri de muncă.

Ioniţă Ion, primar interimar al comunei Dragomireşti: Investiții în infrastructura rutieră, în învățământ și sănătate.

Mihai Michiu, primarul comunei Dulceşti: Infrastructură. Și de aici pleacă toate, și turism, și dezvoltare, și economie.

Catană Nicolae, primarul comunei Dumbrava Roşie: Nu îmi doresc această funcție, nici măcar ipotetic vorbind.


Gheorghiu Cristinel Vasile, primarul comunei Farcaşa:Ar trebui la nivel național făcute investiții pe torenți. Au fost ceva bani pe fonduri, dar pentru o foarte scurtă perioadă. Astfel, s-ar proteja foarte multe zone de munte. Următoarele lucruri- autostrăzi și…. ca toate aceste lucruri să fie făcute într-o anumită ordine. De acum 20 de ani asta trebuia să fie o prioritate…apă, canal, gaz și la final drumuri. S-au aprobat drumuri, apoi s-a spart și s-a bagat apă șa.m.d. Sunt niște bani aruncați, consider eu.


Bereșoae Pavel, primarul comunei Gherăeşti: Eu încerc, cât îmi stă mie în putere, să fac ceva pentru comună. Mi-aș dori să repopulăm țara, să vină lumea acasă din străinătate. Sunt oameni capabili, am putea implementa anumite măsuri care să atragă în țară forța de muncă.


Manea Gheorghe, primarul comunei Ghindăoani: Ca prim-ministru? Doamne ferește! … Poate în domeniul infrastructurii… să mai lăsăm altele și să facem și noi 3 autostrăzi principale în țara asta. Alte oportunități pentru românii noștri- cearea unor facilități pentru investitori, să avem locuri  de muncă și să nu mai plece tinerii din țară. M-aș ocupa și de pensionari, să nu mai trăiască cu ajutor social în loc de pensie…

Ciubotaru Vasile, primarul comunei Girov:  Infrastructură. Agricultură. Turism.


Mihai Gontaru, primarul comunei Gîrcina: 1) Aș avea în vedere infrastructura. Consider prioritară construcția de autostrăzi pentru o bună dezvoltare a țării noastre.  2) Aș încuraja mediul privat, să angajeze cât mai mulți oameni și să se poată auto-susține. 3) O mai bună colaborare cu cetățenii.  Sincer, cred că ar trebui promovate persoanele din sistemul privat. Puse pe funcții de conducere, ar fi mai capabile, mai la zi cu problemele cetățenilor. Sistemul de stat e un pic mai lent, mai greoi. Nu poate fi schimbat  peste noapte, dar putem face să simțim o diferență în bine.

Băbuţă Vasile, primarul comunei Gâdinți: Creare de locuri de muncă. infrastructură- drumuri, apă, canal, iluminat în toate zonele țării. Facilități pentru tineri, să nu mai plece în străinătate.


Alexandroaia Vasile, primarul comunei Grinţieş: Infrastructură, infrastructură și infrastructură. Iar al patrulea: stimularea  întreprinzătorilor, ca să creeze locuri de muncă. Din păcate, aici e un mare minus al actualei guvernări.

Constantin Mătasă, primarul comunei Grumăzești:Prima dată aș lua legătura cu toți cei care conduc destinele țării, din administrație, ca să știu care sunt durerile oamenilor. Să comunic și să le spun ceea ce fac, pentru că de multe ori faci multe,dar lumea uită. Relații internaționale.

Lupu Gavril, primarul comunei Hangu: Sistemul privat ar trebui să fie prioritar. Ar fi nevoie de ajutor, de beneficii, ca să stimulăm sectorul privat. Astfel, se vor da și salarii mai bune. Iar cei plecați în străinătate s-ar întoarce acasă.


Baciu Ioan, primarul comunei Horia: Descentralizarea. Se tot vorbește, dar sunt foarte multe agenții înființate, ceea ce ne îngreunează nouă munca. Avize peste avize… de exemplu, trimitem documentația spre avizare, dar munca o facem tot noi… Autostrăzile. Stăm și batem pasul pe loc de peste 20 de ani. Aș umbla un pic la ajutoarele sciale. Prea mulți și prea degeaba… stimulăm nemunca în prezent.

Săbărel-Vanea Roșu, primarul comunei Icuşeşti:   Eu, prim-ministru? Nu aș putea. Ce să zic… Cele din programul de guvernare, infrastructură, locuri de muncă.


Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă: Fără să deranjez pe nimeni, aș crea un Moment zero și ar trebui să o luăm de la început. Dacă mergem înainte cu ura și dezbinarea…nu știu unde vom ajunge. Aș schimba legile. Cine greșește, să plătească. Să ne respectăm unii pe alții.


Rotariu Vasile, primarul comunei Mărgineni: Cred că aș lua măsuri cu marile corporații străine, să plătească impozitele în țara românească. Să nu mai vindem străinilor zăcămintele naturale, petrolul și alte resurse. Nu există să nu fie profitabile bogățiile din subsolul patriei. Aș facilita mediul privat să creeze locuri de muncă, astfel încât forța de muncă să revină acasă. Ar trebui guvernul, ăsta și cele care vor veni după, să se gândească și la variante pentru creșterea demografiei.

Bîrjoveanu Ioan Marcel, primarul comunei Moldoveni: E greu… Prima dată, aș avea grijă mai multă de copiii din țara asta. De exemplu eu îmi reproșez că nu reușesc să am grijă de copiii de liceu, că de la școală am grijă. După ce pleacă la liceu, nu reușesc să le mai plătesc naveta, să le ofer anumite beneficii… Ei sunt viitorul țării noastre. Racordarea cu gaz metan  până la ultima locuință din ultimul sat. S-ar încălzi toată lumea civilizat, ar mai dispărea din hoții de lemne. Sistemul de sănătate.


Ticușor Vasiliu, primarul comunei Petricani:Eu nu îmi pot închipui cum e să fii prim-ministru. Îmi e greu mie cu o comuna de 6.000 de locuitori, ce să mai zic de o țară. Nu este o funcție ușoară și nici stabilă. Nu îmi vin în minte trei lucruri care le-aș face dacă aș fi prim- ministru, dar una dintre ele ar fi să accord atenție mai mare comunităților rurale din România, a doua aș încerca să repatriez frații plecați peste hotare și a treia aș căuta investiții mai mari pentru sistemul de sănătate.


Nicorescu Neculai, primarul comunei Piatra Șoimului:Nu vreau să mă autopronunț. Sunt multe de ordonat.


Holmanu Constantin Augustin, primarul comunei Pânceşti: Sunt atât de multe lucruri de făcut…. Dar aș vrea ca România să revină la acele alegeri uninominale.. Până la ultimul cătun,  ultimul consilier local să fie votat uninominal, nu pe listă. Până atunci, nu vom reuși să împingem căruța așa cum ne dorim.  Presupusul prim-ministru ar trebui să gândească un  plan coerent de renaștere a tot ce înseamnă lucruri generatoare de profit. Industria, agricultura, turismul. Să aducem plus valoare, pentru că avem, slavă Domnului, ce să oferim.

Lungu-Bordea Petru, primarul comunei Pîngăraţi: Prim-ministru ar trebui să fie o bătrână care ia 600 lei pensie. Ea știe să plătească și datoriile, o duce o lună de zile și are și bani la sfârșitul lunii, nu știu cum face. Se conduce bine, cu bani puțini.


Croitoriu Cristian, primarul comunei Podoleni:Nu știu dacă pot să îmi imaginez asta, eu fac parte din categoria oamenilor care își văd de lungul nasului.. Dar, dacă tot mă provocați, aș pune accent pe infrastructura mare fără de care degeaba avem noi drumuri bune la sate dacă nu avem legături între marile orașe și spre granițele țării. Asta ar fi primul lucru, la următoaree două nici nu mă mai gândesc, căci drumurile și autostrăzile necesită foarte mulți bani.


Țarălungă Sebastian Bogdan, primarul comunei Războieni:Nu tind așa departe. Cred că, în primul rând, un cadru legislativ foarte concis și ușor de perceput și aplicat. Să se termine cu hățișul ăsta…

Motfolea Vasile, primarul comunei Rediu:Autostrăzi, dar fără să neglijăm infrastructura din comune. Să se schimbe legislația. De exemplu, faci niște contracte cu niște firme, ele intră în faliment, le dai în judecată, durează vreo 3-4 ani și uite-așa se pierde timpul. Ar trebui un tribunal numai pentru treburile astea, să se rezolve în 2-3 luni. Să nu mai fie investițiile încurcate de astfel de situații. Cu bani puțini se pot face multe, dacă omul e gospodar.

Ciobanu Manole, primarul comunei Români:În primul rând, investiții în Sănătate, căci suntem la pământ. Apoi învățământul, să nu mai existe analfabeți. Al treilea lucru – autostrăzi.

Chirilă Nicu, primarul comunei Ruginoasa:Aș începe cu Învățământul, că este un haos total. Cu Sănătatea, căci România are nevoie de o Sănătate umană. Si trei, aș trece la partea de investiție a infrastructurii de intrare și ieșire în România pe toate căile: apă, terestru, aerian etc. Cred că sunt cele trei lucruri esențiale ale existenței unei societăți, ale binelui omului.


Iacob Gheorghe, primarul comunei Sagna:Mă depășește. Când o să ajung prim-ministru, aduci vă voi da un răspuns.


Dascălu Valeria, primarul comunei Săbăoani: Educația, cred că aici este mult de lucru. În al doilea rând, cred că m-aș axa foarte mult pe autostrăzi, pentru că sunt extrem de necesare. În al treilea rând, în comunitățile mici aș introduce utilitățile de care cetățenii au nevoie pentru a le ridica nivelul de trai.

Horciu Daniel, Primarul comunei Săvineşti: 1)Drumuri. 2)Aș căuta o soluție astfel încât  băncile să aibă un sistem de creditare mai flexibil pentru  microîntreprinderi și pentru populație. 3) Legea să fie aceeași pentru toți, inclusiv pentru anumiți cetățeni de etnie rromă, fără ca cei din urmă să apeleze la cuvântul discriminare atunci când li se cere, de exemplu, să plătească taxe și impozite, ca orice alt cetățean. Să ajungem pe calea normalității.



Oatu Sorin, primarul comunei Ștefan cel Mare: Lupta cu evaziunea fiscală în toate domeniile. Aș milita pentru creșterea salariului minim în mediul privat. Nu se poate un salariat  la privat să ia 1200 lei în mână și un bugetar- minim 1800 lei. E prea mare decalajul. Măcar să fie la egalitate. Unitate între toate partidele politice. Să nu ne mai certăm, să lucrăm împreună pentru binele României.

Găină Iulian, primarul comunei Tarcău: Sub nicio formă nu pot să judec în prisma prim-ministrului, pentru că aș fi la fel de agramat și bulversat cum sunt alții acum. Eu nu am școală, că dacă aveam.. nu veneam la primărie. Eu sunt forestier de meserie, expert în exploatarea și industrializarea lemnului și nu vreau să aud de altceva.


Dana Ursache, primarul comunei Tașca: Da, frumoasă întrebare… E greu să fii prim-ministru femeie în România, e un act de martiraj și o cruce greu de dus! Dar, dacă … aș fi mult prea severă și „AȘ COBORÎ MILITĂRIA DIN POD”! Pentru mine regulile și simțul măsurii sunt vitale! Dar, de-o vreme prea mulți uită să -și cunoască propriile puteri, iar de bun simț și de frică de Dumnezeu nici nu mai știm. Sunt multe de făcut în România, e greu să mă rezum la 3 lucruri, dar încerc: – îmi doresc reguli și măsuri severe în toate sectoarele; – aș caută soluții pentru creșterea numărului locurilor de muncă; – aș reveni la săptămâna de lucru de 6 zile ( trebuie să muncim mai mult dacă vrem bani mai mulți).


Constantin Machidon, primarul comunei Tazlău:Aș face să fie bine. Aș începe cu investiții în sănătate, învățământ, cultură și infrastructură. Să se dezvolte și industria, să se deschidă fabrici, să vină tineretul înapoi.


Lucaci Ștefan, primarul comunei Tămășeni:Infrastructură- autostrăzi. Și dezvoltarea turismului. Dar asta se poate dezvolta doar  prin infrastructură. Și atragerea investitorilor în România. Dar, de fapt, ei ar veni dacă ar fi… autostrăzi.


Vasile Mărculeț, primarul comunei Timișești: În primul rând, nu o să ajung prim-ministru. Pr. Cleopa spunea să ne cunoaștem limitele. Totuși, de dragul discuției, aș da o OUG si aș înființa în fiecare județ o Instituție de Avize. Fiecare reprezentant de la drumuri, E-on s.a.m.d. să fie acolo. O singură procedură, o rezolvare mai simplă pentru cetățean și primării. Aș reglementa și alte chestiuni birocratice. Plus, când dau o OUG, ce ține de administrația publică locală, de exemplu, aș consulta înainte 2,3 primari din regiuni diferite să vedem cum s-ar încadra teoria în practică. Și aș fi un pic mai decis.


Butnariu Petru Dorin, primarul comunei Ţibucani: Dacă aș ajunge prim-ministru, primul lucru pe care l-aș face pentru România ar fi să stimulez mediul privat, printr-o relaxare fiscală, care mi se pare de bun augur. Aici suntem într-o nebuloasă totală.. Orice privat nu are o siguranță a măsurilor fiscale pe termen lung. În continuare pus acces pe modernizarea satului românesc. Având în vdere standardele europene, mi se pare că suntem la un nivel foarte jos. Restul, depinde de toată lumea: clasa politică, de care toți suntem frustrați. Ceva genul american, democrați și republicani. Mâncărimea dintre partide… niciodată nu face bine țării.

Tănăselea Ion, primarul comunei Urecheni: Nu… nu pot comenta.  Prim- ministrul știe cel mai bine ce are de făcut. Noi, din poziția în care ne aflăm, cunoaștem doar problemele localității noastre, nu și problemele naționale. Așa că.. dați-mi voie să nu comentez la această întrebare.

 

Gheorghe Murariu, primarul comunei Văleni:Eu aș începe cu infrastructura. Legarea cu asfalt e primul pas spre civilizație. Apoi, sistemul de învățământ. Este la pământ în prezent, ceva trebuie schimbat, căci fără carte… n-avem parte. Fără viitorul de mâine, nu facem nimic. Și să ne punem în valoare ce avem frumos și bun în țara asta. Să ne atragem tinerii înapoi, să le dăm de muncă celor care mai vor să muncească. Căci sunt și destui care nu mai vor să muncească.

Maria Adriana Petrariu, primarul comunei Vînători- Neamț: Nu-mi doresc și nu mi-am dorit niciodată să ajung prim-ministru. Pentru România se pot face multe cu dragoste de țară. Consider că fiecare dintre noi putem contribui pentru dezvoltarea, îmbunătățirea condițiile de trai etc. Trebuie doar să încetăm să atacăm. Trebuie să fim uniți pentru o Românie unită. Astfel că nu trebuie să fii prim-ministru ca să faci ceva pentru țara ta. Poți fi un cetățean de rând, care respectă drepturile lui și ale semenilor, dar își îndeplinește și obligațiile pe care le are.



Filip Ioan, primarul comunei Zănești:Nu mi-aș propune niciodată asta… Dar… ceea ce se încearcă și acum: să aducem tinerii acasă, să fie locuri de muncă, ceea ce a început, cel puțin în construcții, deși supără pe unii. Aș face tot posibilul ca să luăm toate fondurile de la UE. Și… le-aș face bătrânilor o pensie decentă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. PAUL spune

    Dintre Toți care au Răspuns la întrebare , Cel mai Bun răspuns la dat Dl de la COSTISA . In rest aceleași lucruri , GAZ , Mă TATI , daca era să fie de pus , tras îl trăgeau. Comuniștii aia de dinainte de 90 , dar. cum in ultimii 30 de ani de acum , Nu s au făcut altele , ori daca au făcut sa făcut PROST = câțiva Km de drum ,care și aceea s au surpat , fisurat in 96 de. ore de la inaugurare , NU vor sa. spună. GAZU de unde îl i au De la Onești din Marea Neagră ?se vede că unii prind Greu și Uita Repede , Eu i mi amintesc de la Inundațiile de acum 10 ani ori mai mult de ce spunea prim ministru de atunci , ,, DA ce Domle Voi Credeți. că se poate construi , puse Diguri așa alandala peste Tot ! ?,,, drept Dovadă la NT Ptr cel de la DOLJEȘTI a trebuit să vina Base de câteva ori . Pe Valea Muntelui , nu a fost o Experiență cu SAPIEND, Nu se găsește Lemn de foc , DA Ptr că , Cum s au pus pasunile GAj , așa și pădurea , cum spunea Sen BURTOSU ( melcilor) sa dat la toți nebunii , care au ras o ori au dus-o la Schwaichoper , Kronospan , sau au făcut DANIE la diverși PRINTI , așa. cum sa Reabilitat DN 15 F așa cu Siguranță o sa se pună și Gaz , De autostradă TG MS IS ce sa vorbim , că se spune că în PROIECTIA , Bugetul pe Anul in curs Nu prevăzut nici un LEUT .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate