Când Dumnezeu îi cere omului să nu-și mai facă griji pentru lume. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei și vindecarea inimii stăpânite de grijile veacului

„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă.”(Matei 6, 33)

Există în Evanghelie cuvinte care nu se limitează la o epocă, ci pătrund în însăși structura sufletului omenesc. Un asemenea cuvânt este chemarea Mântuitorului:„Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca.” (Luca 12, 22).

La prima vedere, porunca pare aproape imposibilă pentru omul contemporan. Cum să nu ne îngrijim de ziua de mâine? Cum să nu ne preocupe sănătatea, familia, copiii, locul de muncă, veniturile, siguranța și viitorul?

Hristos nu propovăduiește însă iresponsabilitatea, nici pasivitatea și nici refuzul muncii. El atacă ceva mult mai adânc: transformarea grijii legitime în anxietate existențială și a bunurilor create în substitut al lui Dumnezeu.

În aceeași lumină trebuie citită și pericopa apostolică din II Tesaloniceni cap.1,v:1-10, unde Sfântul Pavel vorbește despre răbdarea creștinilor în necazuri, despre dreptatea lui Dumnezeu și despre venirea lui Hristos „ca să fie preaslăvit întru sfinții Săi”.

Iar pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Matei adaugă o dimensiune personală și existențială întregii teme. Matei fusese vameș, om al banului, al calculului și al interesului material. Hristos îl cheamă de la vamă și îl transformă în apostol și evanghelist. Cel care odinioară număra banii ajunge să vestească bogăția nepieritoare a Împărăției.

Această transformare este una dintre cele mai frumoase icoane ale convertirii creștine.

Matei – omul care a lăsat în urmă ceea ce îl ținea legat

Evanghelia ne spune simplu:„Și plecând Iisus de acolo, a văzut un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis: Vino după Mine. Și, sculându-se, a mers după El.”(Matei 9, 9)

În câteva cuvinte se concentrează o întreagă teologie a vocației.

Hristos vede.

Hristos cheamă.

Omul răspunde.

Matei nu primește mai întâi o explicație completă despre ceea ce avea să devină. Nu i se oferă un contract. Nu i se garantează succesul.

I se oferă o Persoană: Hristos.

Și Matei pleacă.

Tradiția Bisericii îl identifică pe acest Matei cu vameșul Levi și îl numără între cei doisprezece Apostoli. Evanghelia după Matei este atribuită de tradiția bisericească acestui ucenic, iar scrierea sa a devenit prima Evanghelie în ordinea canonului Noului Testament.

Este semnificativ că Evanghelia care va insista atât de mult asupra Împărăției cerurilor este legată de un om care cunoscuse îndeaproape fascinația banului.

El a descoperit că există o bogăție care nu poate fi confiscată, impozitată sau pierdută:bogăția în Hristos.

De la masa vămii la masa Împărăției

După chemarea sa, Matei Îl primește pe Hristos în casa lui.

Acolo vin „mulți vameși și păcătoși”.

Fariseii se scandalizează:

„Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?”

Hristos răspunde:„Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.”(Matei 9, 12)

Aici se află cheia întregii vocații a lui Matei.

Hristos nu îl cheamă pentru că era perfect.

Îl cheamă tocmai pentru că putea fi vindecat.

Aceasta este logica harului.

Dumnezeu nu așteaptă ca omul să devină impecabil pentru a-l chema.

Îl cheamă pentru ca, prin răspunsul său, să înceapă procesul vindecării.

Grija – când devine stăpân al inimii

În Evanghelia duminicală, cineva Îi cere Mântuitorului:„Învățătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea.”(Luca 12, 13)

Hristos refuză să devină judecător al unei dispute patrimoniale și răspunde:

„Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale.”(Luca 12, 15)

Apoi urmează învățătura despre grijile vieții.

Este remarcabil că Hristos pune în legătură conflictul pentru avere cu îngrijorarea pentru viitor.

Ambele provin din aceeași deformare a inimii: omul începe să creadă că siguranța lui depinde exclusiv de ceea ce posedă.

Atunci banul încetează să mai fie instrument și devine stăpân.

Lăcomia – idolatria discretă

În tradiția patristică, lăcomia nu este considerată doar un defect moral.

Este o formă de idolatrie.

Sfântul Apostol Pavel spune limpede:„Lăcomia este închinare la idoli.”(Coloseni 3, 5)

De ce?

Pentru că omul lacom își transferă încrederea de la Dumnezeu către posesiuni.

Nu mai spune în adâncul inimii:„Dumnezeu îmi poartă de grijă.”

Ci:„Sunt în siguranță pentru că am bani.”

„Sunt important pentru că am proprietăți.”

„Sunt protejat pentru că am relații.”

„Sunt cineva pentru că am acumulat.”

Aceasta este o mutare aproape imperceptibilă, dar fundamentală:

Dumnezeu este înlocuit de ceea ce Dumnezeu a creat.

„Viața este mai mult decât hrana”

Hristos spune:„Viața este mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea.”(Luca 12, 23)

Acesta este un principiu antropologic fundamental.

Omul nu este ceea ce consumă.

Nu este ceea ce posedă.

Nu este ceea ce produce.

Nu este ceea ce afișează.

Omul este persoană creată pentru comuniunea cu Dumnezeu.

Societatea contemporană tinde să definească omul prin funcție:

ce profesie are?

cât câștigă?

ce mașină conduce?

în ce casă locuiește?

câtă influență are?

Hristos schimbă radical perspectiva:

„Viața este mai mult…”

Mai mult decât salariul.

Mai mult decât proprietatea.

Mai mult decât statutul.

Mai mult decât confortul.

Mai mult decât ceea ce poate fi măsurat.

„Priviți la corbi” – pedagogia providenței

Mântuitorul spune:„Priviți la corbi, că nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară, nici grânar, și Dumnezeu îi hrănește.” (Luca 12, 24)

Hristos nu recomandă corbilor să-i imite pe oameni.

El îi invită pe oameni să învețe ceva despre Providență.

Dumnezeu nu abandonează creația.

Nici omul nu este abandonat.

Aceasta nu înseamnă că putem renunța la muncă.

Sfântul Pavel însuși spune: „Dacă cineva nu voiește să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10).

Creștinul muncește.

Planifică.

Economisește cu discernământ.

Își îngrijește familia.

Dar toate acestea se desfășoară sub o altă conștiință: nu eu sunt dumnezeul propriului meu viitor.

Grija și încrederea

Este necesară o distincție teologică între responsabilitate și îngrijorare.

Responsabilitatea spune:

„Fac ceea ce îmi stă în putere.”

Îngrijorarea bolnăvicioasă spune:„Trebuie să controlez totul.”

Responsabilitatea se roagă și lucrează.

Anxietatea lucrează fără să mai poată dormi.

Responsabilitatea acceptă limitele omenești.

Anxietatea refuză limitele și vrea să controleze viitorul.

De aceea, porunca lui Hristos nu este:„Nu munciți.”

Ci:„Nu vă îngrijorați.”

„Cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?”

Întrebarea Mântuitorului este aproape terapeutică.

El ne obligă să observăm inutilitatea unei anumite forme de grijă.

Există probleme pe care nu le putem rezolva prin frământare.

Există viitor pe care nu îl putem controla.

Există moarte pe care nu o putem negocia.

Există situații asupra cărora singura putere reală este aceea de a le pune în mâna lui Dumnezeu.

De aceea, rugăciunea nu este abandonarea responsabilității.

Este așezarea responsabilității în ordinea corectă.

„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”

Aceasta este propoziția care ordonează întreaga pericopă:„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă.”

Nu spune „nu căutați nimic”.

Spune:„Căutați mai întâi.”

Problema nu este că omul are dorințe.

Problema este ordinea dorințelor.

Când Împărăția este prima, celelalte lucruri își găsesc locul.

Când banul este primul, totul devine subordonat banului.

Când confortul este primul, adevărul devine negociabil.

Când imaginea este primul criteriu, conștiința poate fi sacrificată.

Când Dumnezeu este primul, toate celelalte sunt relativizate.

Matei – un om care a schimbat ordinea valorilor

Aici Sfântul Matei devine exemplul viu al cuvântului evanghelic.

În clipa chemării, el schimbă ordinea.

Înainte:

vama 》 câștigul 》 siguranța materială.

După întâlnirea cu Hristos:

Hristos 》 Evanghelia 》 Împărăția 》 slujirea.

Nu știm toate detaliile psihologice ale momentului.

Dar știm esențialul: „Sculându-se, a mers după El.”

Convertirea autentică este întotdeauna o schimbare de centru.

Nu doar de comportament.

Bogăția adevărată – Evanghelia

Matei ajunge să scrie despre Împărăția cerurilor cu o intensitate aparte.

Tradiția bisericească îl prezintă ca pe un evreu convertit, devenit apostol și apoi misionar; sursele bisericești amintesc propovăduirea sa în diferite regiuni și martiriul său în tradiția etiopiană.

Ce contrast!

Omul care stătea la vamă și lucra cu valorile materiale ajunge să scrie despre comoara ascunsă în țarină, despre mărgăritarul de mare preț, despre comoara din ceruri.

Nu întâmplător Evanghelia după Matei păstrează atât de limpede porunca:„Nu vă adunați comori pe pământ (…), ci vă adunați comori în cer.”(Matei 6, 19-20)

Matei nu vorbește despre ceea ce nu cunoaște.

El vorbește din experiența convertirii.

 Comorile inimii

Omul își poate verifica sufletul printr-o întrebare simplă:

De ce mă tem cel mai mult că voi pierde?

Răspunsul spune mult despre centrul inimii.

Dacă ne temem mai mult de pierderea banilor decât de pierderea comuniunii cu Dumnezeu, avem o problemă duhovnicească.

Dacă ne preocupă mai mult reputația decât adevărul, avem o problemă duhovnicească.

Dacă ne temem mai mult de boală decât de păcat, avem nevoie să ne reașezăm prioritățile.

Nu pentru că sănătatea, familia sau bunăstarea nu contează.

Ci pentru că nimic creat nu poate ocupa locul Creatorului.

Epistola II Tesaloniceni – răbdarea ca dovadă a credinței

Pericopa apostolică introduce o dimensiune complementară.

Sfântul Pavel laudă comunitatea din Tesalonic pentru credința și dragostea ei și pentru răbdarea în prigoniri și necazuri.

Aceasta este o lecție importantă.

Creștinismul nu promite o viață fără încercări.

Promite că încercarea nu are ultimul cuvânt.

Pavel vorbește despre „dreapta judecată a lui Dumnezeu” și despre răsplătirea celor care rabdă.

Astfel, Evanghelia grijilor și Apostolul despre perseverență se întâlnesc.

Omul care nu se încrede în Dumnezeu devine dominat de frica zilei de mâine.

Omul care se încrede în Dumnezeu poate trece prin ziua de azi chiar dacă nu cunoaște ziua de mâine.

„Când Se va arăta Domnul Iisus din cer”

Perspectiva eshatologică este fundamentală.

Pavel îi învață pe Tesaloniceni să privească dincolo de prezent.

Aceasta este o necesitate spirituală pentru omul contemporan.

Societatea ne învață să trăim ca și cum prezentul ar fi absolut.

Evanghelia ne învață că prezentul este pregătire pentru veșnicie.

De aici se schimbă și raportul nostru cu bunurile.

Dacă această lume este absolutul, trebuie să acumulăm cât putem.

Dacă veșnicia este adevărul ultim, bunurile devin mijloace de slujire.

Nu bogăția este problema, ci robia față de ea

Biserica nu propovăduiește disprețul față de muncă și nici demonizarea proprietății.

Problema este atașamentul.

Un om poate fi bogat și milostiv.

Un om poate fi sărac și lacom.

Prin urmare, problema nu este cantitatea bunurilor.

Este locul lor în inimă.

Sfântul Ioan Gură de Aur insistă repetat asupra faptului că bunurile materiale trebuie puse în slujba iubirii și a comuniunii.

Bogăția devine binecuvântare atunci când trece prin mâna omului către nevoia aproapelui.

Devine blestem atunci când se întoarce mereu către sine.

Dumnezeu nu promite o viață fără griji, ci o inimă care nu este dominată de ele

Aceasta este poate cea mai importantă nuanță.

Creștinul poate avea probleme.

Poate plânge.

Poate fi bolnav.

Poate avea datorii.

Poate trece prin nedreptate.

Poate fi amenințat.

Poate să nu știe ce va fi mâine.

Dar în toate acestea există o diferență fundamentală: grija nu mai este dumnezeul lui.

El poate spune: „Doamne, nu știu ce va fi mâine, dar știu Cui Îmi încredințez ziua de mâine.”

Aceasta este credința.

Rugăciunea – antidotul grijii

Rugăciunea nu schimbă întotdeauna imediat situația exterioară.

Dar schimbă centrul interior din care omul privește situația.

În rugăciune, omul încetează să mai fie singur cu problema lui.

O pune înaintea lui Dumnezeu.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune:„Nu vă îngrijorați de nimic, ci întru toate, prin rugăciune și prin cerere, cu mulțumire, să faceți cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu.”(Filipeni 4, 6)

Iar rezultatul nu este neapărat dispariția imediată a problemei.

Este „pacea lui Dumnezeu” care păzește inima.

Matei – Evanghelia scrisă de un om care a înțeles chemarea

Este profund simbolic faptul că un fost vameș devine evanghelist.

Un om care contabiliza bunuri începe să contabilizeze, ca să spunem astfel, semnele Împărăției.

Dar Evanghelia lui nu este o simplă cronică.

Este o invitație.

O invitație adresată fiecărui om care stă încă la „vama” propriei vieți.

Vama banului.

Vama orgoliului.

Vama fricii.

Vama resentimentului.

Vama plăcerii.

Vama controlului.

Hristos trece și astăzi pe lângă fiecare dintre noi și spune:„Vino după Mine.”

Întrebarea nu este dacă El ne cheamă.

Întrebarea este:Ce suntem dispuși să lăsăm pentru a putea merge după El?

În loc de încheiere: când Dumnezeu devine bogăția noastră

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne arată că omul poate schimba radical direcția propriei existențe.

Din vameș – apostol.

Din omul preocupat de câștig – vestitor al Împărăției.

Din cel care aduna – cel care dăruia.

Din omul așezat la vamă – omul care a plecat pe drumurile lumii pentru a vesti Evanghelia.

Iar Hristos ne spune, în această pericopă, că adevărata problemă a vieții nu este lipsa bunurilor, ci lipsa unei ordini duhovnicești în inimă.

Putem avea puțin și să fim robi ai grijii.

Putem avea mult și să fim liberi.

Putem avea sărăcie materială și bogăție sufletească.

Putem avea bogăție materială și sărăcie sufletească.

Criteriul este unul singur:

Cine este centrul vieții mele?

Dacă centrul este banul, vom trăi în frica pierderii.

Dacă centrul este imaginea, vom trăi în frica judecății oamenilor.

Dacă centrul este controlul, vom trăi în frica zilei de mâine.

Dar dacă centrul este Hristos, atunci și în necaz putem păstra pacea.

Nu pentru că necazul dispare.

Ci pentru că Dumnezeu nu dispare din mijlocul necazului.

Aceasta este mărturia Sfântului Apostol Matei.

Aceasta este și mărturia Apostolului Pavel către Tesaloniceni.

Și acesta este răspunsul Evangheliei la neliniștea omului contemporan:

muncește, dar nu te închina muncii; dobândește, dar nu deveni rob al dobândirii; planifică, dar nu încerca să stăpânești viitorul; îngrijește-ți familia, dar nu uita că ea aparține lui Dumnezeu; folosește bunurile, dar nu le transforma în dumnezei.

Mai presus de toate:

„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu.”

Pentru că atunci când Dumnezeu devine comoara inimii, omul nu mai privește lumea ca pe un depozit de lucruri pe care trebuie să le posede, ci ca pe darul prin care poate învăța să iubească.

Iar când ziua de mâine ne sperie, glasul lui Hristos rămâne mai puternic decât toate spaimele noastre:„Nu vă temeți.”

Nu pentru că mâine va fi neapărat ușor.

Ci pentru că mâine este, asemenea zilei de astăzi, în mâna lui Dumnezeu.

Preot Nicău Nicolae

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și