CAMPANIE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE, LA NEAMŢ

0

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) – Centrul Regional Bacău, în parteneriat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Neamţ şi membrii echipei interinstituţionale antitrafic din judeţul Neamţ, implementează la nivel local, în perioada iunie – septembrie 2014, campania naţională de prevenire a traficului de persoane în vederea exploatării sexuale intitulată:

„Victimă a traficului de persoane poţi fi chiar TU!”

Campania de prevenire se va derula în baza Programului de Cooperare Elveţiano – Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene, prin proiectul „Prevention, Identification, Protection”.
Grupul ţintă vizat de această campanie este format din tinerii cu vârste cuprinse între 14 – 25 de ani, dar şi publicul larg care interacţionează cu tinerii.
Sub sloganul „Nu te lăsa păcălită!”, specialiştii Centrului Regional Bacău vor desfăşura activităţi de prevenire în rândul comunităţilor din judeţul Neamţ, prin organizarea de lecţii deschise, mese rotunde şi activităţi stradale, întâlniri cu tinerii din taberele şcolare, cu tinerii instituţionalizaţi din sistemul de protecţie socială, cadre didactice, elevi şi specialişti (poliţişti, jandarmi, asistenţi sociali, psihologi etc).

În cadrul acestor activităţi, membrii echipei interinstituţionale antitrafic constituită la nivelul judeţului Neamţ vor disemina informaţiile legate de această campanie, vor distribui materiale de prevenire care să vină în sprijinul tinerilor şi vor populariza linia telefonică: HELP LINE 0 800 800 678.
Campania este susţinută şi de un spot video, care va fi pus la dispoziţia posturilor de televiziune locale, în vederea difuzării acestuia.

Informaţii de background:

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este Coordonator Naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane având rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional.

Echipa interinstituţională antitrafic din judeţul Neamţ este constituită prin ordin al prefectului şi are în componenţă, pe lângă Instituţia Prefectului – Judeţului Neamţ care are rolul de raportor judeţean, reprezentanţi ai unor servicii deconcentrate, instituţii publice şi reprezentanţi ai societăţii civile.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate