CĂLĂUZA JUDEŢULUI NEAMŢ

Aşezat în cel mai important nod turistic al Moldovei, oraşul Piatra Neamţ este o haltă necesară tuturor drumeţilor pe aceste meleaguri. Stabilit aici din anul 1915, Constantin Matasă a fost necontenit solicitat să dea îndrumări de drumeţie, transformându-se treptat într-un fel de oficiu turistic benevol al judeţului Neamţ. După ce străbătuse toate drumurile, cărările şi potecile, Constantin Matasă publică la 1929 echivalentul turistic al prozei de călătorie a lui Hogaş1.

Cartea apărută la editura Cartea Românească poartă titlul Călăuza judeţului Neamţ şi este prefaţată de Simion Mehedinţi, pentru partea de geologie beneficiind de preţioasa colaborare cu academicianul profesor universitar G. Macovei, iar în ce priveşte arta monumentelor istorice cu concursul profesorului I. D. Ştefănescu. Enumerând câteva dintre frumuseţile regiunii, marele geograf încheia: „Dar drumul e lung. E nevoie şi de o călăuză, care să arate călătorului toate frumuseţile care se ascund între Carpaţii răsăriteni. De aceea, e o fericire că un cărturar născut în valea Bistriţei şi-a luat sarcina să ne călăuzească. Începând cu pământul şi sfârşind cu omul, părintele Matasă ne arată din toate ceea ce i s-a părut mai vrednic de luare aminte… În felul ei, cartea aceasta e unică. Nu cunoaştem alte judeţe care să aibă o monografie, în care interesul practic al călătoriei să fie îmbinat cu interesul pentru natură şi istorie. E un real progres să vedem că s-a ivit şi la noi genul acesta de lucrări. Snobii care de-abia aşteaptă lunile de vară, să poată spune că pleacă în străinătate, nici nu bănuiesc ce comori ascunde propriul nostru pământ”.

Dragostea şi devotamentul pentru ţinutul natal au fost calea pe care Constantin Matasă, acest Hogaş al turismului din Moldova de sub munte a ajuns la arheologie. „Întocmind Călăuza judeţului Neamţ, spune părintele Matasă, am consultat pentru trecutul acestui ţinut, Getica, cunoscuta lucrare a lui Vasile Pârvan… Cartea aceasta mi-a stârnit un mare interes, încât aş putea spune că prin turism am ajuns tocmai la arheologie, numai că această excursie m-a robit definitiv, pasionându-mă şi astăzi, la optzeci de ani, când alerg încă pe acele coclauri, din plăcerea de a sta de vorbă cu strămoşii”.
Menirea acestei cărţi transpare din cuvintele adresate direct cititorului de către autor în chiar în primele rânduri ale lucrării: „Judeţul Neamţ este cercetat de foarte multă lume, cu deosebire în timpul verii. Călătorul însă, fie străin, fie localnic, nu trebuie să se limiteze numai la plăcerea ce i-o poate împărtăşi pitorescul fermecător al acestui colţ de ţară; ci, dimpotrivă, i-ar fi foarte necesar şi l-ar interesa poate mai mult încă şi înţelegerea ştiinţifică, măcar elementară, a lucrurilor ce le vede şi le admiră pe văile şi plaiurile acestui judeţ. Lucrarea de faţă încearcă să satisfacă această nevoie. Poate că unii vor găsi-o prea dezvoltată pentru o „Călăuză”; am socotit totuşi că nu e rău să pun la îndemâna călătorului date cât mai complete asupra localităţii sau monumentului ce ar dori să cerceteze, scutindu-l astfel de a mai purta cu el biblioteca necesară în acest scop. Atrăgând, prin acestea, atenţia publicului asupra bogăţiei şi însemnătăţii monumentelor şi localităţilor mai de seamă ce le cuprinde judeţul Neamţ şi dând în acest scop informaţii mai variate; lucrarea aceasta nădăjduiesc că va servi ca un îndemn pentru alcătuirea unei monografii complete a judeţului, lucrare de mare însemnătate, dar care cere negreşit alte mijloace şi alte puteri”2.
Constantin Matasă, pe atunci director al unei şcoli – cu elevi numai din sate, toţi absolvenţi ai cursului primar – şi deţinând funcţii administrative ecleziastice, transformă învăţătorimea, preoţimea judeţului şi pe tinerii şcolari într-o vastă reţea de informare asupra tuturor tradiţiilor locale susceptibile de a fi folosite în cercetări arheologice, rugându-i să dea de ştire despre orice hârb sau ban ruginit descoperit de cineva. Adunându-i în cadrul serbărilor şi conferinţelor şcolare pe ţăranii din judeţ, îi îndeamnă, de asemenea, să-i dea de ştire orice urmă veche apărută în urma plugului. Cercetările acestea, numai la suprafaţă, au adus timp de vreo cinci ani, adică până în 1938, la descoperirea a aproape o sută de aşezări în acest colţ de ţară, pe a cărui hartă până atunci arheologia era reprezentată numai prin pete albe. Dacă acest material era în mare parte degradat, el forma totuşi, de cele mai multe ori, elemente precise de documentare.
Când a crezut că descoperise suficient de multe indicii că pe aceste meleaguri arheologul are ce găsi, Constantin Matasă, lipsit de orice urmă de vanitate a descoperirii, invită pe unul dintre cei mai străluciţi elevi şi continuatori ai lui Pârvan, profesorul Radu Vulpe, cu rugămintea de a efectua câteva săpături sistematice. Propunerea este acceptată cu bucurie. Cu fondurile strânse prin conferinţe publice şi serbări la Ateneul popular întemeiat la Piatra Neamţ, profesorul Radu Vulpe a putut să se deplaseze la Piatra Neamţ spre a putea iniţia şi supraveghea săpăturile, de cele mai multe ori în colaborare cu Ecaterina Vulpe. I s-au pus la dispoziţie din fondurile colectate – banii necesari nu numai pentru deplasările la Piatra, ci şi pentru întreţinerea sa, ca şi pentru plata muncitorilor pe tot timpul săpăturilor. S-a început lucrul în 1935 la Horodiştea-Calu şi curând după aceea la Izvoare, iar între timp a realizat periegheze în cuprinsul judeţului şi alte săpături.

Dorin NICOLA