Ca nuca-n perete, o nouă premieră pe scena Teatrului Tineretului

0

 

Teatrul Tineretului Piatra Neamţ redeschide tradiția matineelor duminică 5 aprilie, ora 11.00, la Sala Mare, cu premiera Ca nuca-n perete – un spectacol pentru copii și pentru toți cei care iubesc poveștile.

Ca nuca-n perete
Basme teatrale după Ion Creangă

Regia: Traian Savinescu

Scenografia: Romulus Boicu

Muzica: Cezar Antal

Mișcarea scenică: Simona Rivera
În distribuție: Cezar Antal, Daniel Beşleagă, Victor Giurescu, Corina Grigoraş, Loredana Grigoriu,

Gina Gulai, Ecaterina Hâţu, Dragoş Ionescu, Florin Mircea jr, Rareş Pîrlog,

Adina Suciu, Alexandra Suciu

Povești cu miez…de nucă!

afisDin bâlciurile colorate ale altor vremuri, poznașul Vasilache, Mărioara, cea cu limba sprintenă, și un povestaș toboșar sosesc pe scena TT, însoțiți de personaje din tolba lui Creangă (veți recunoaște Povestea porcului și Dănilă Prepeleac), care mai de care mai felurite, cu mască și fără mască. Avem prinți și prințese, târgoveți, duhuri ale pustietăților, vrăjitoare și diavoli. Viclenia pedepsește prostia, cei umili umilesc pe cei puternici, înțelepciunea se însoțește cu încercarea, în povești cu miez… de nucă. Întreg alaiul dănțuiește pe muzici zglobii, răsunând din curioase instrumente precum țitera și vioara cu goarnă.

Regizorul și țesătorul textului, Traian Savinescu, este el însuși un mare povestaș, cu peste 20 de spectacole pentru copii montate, inclusiv montări de operă pentru cei mici. Bucuria sa de a spune și de a face povești a adus-o întreagă pe scena TT, după cum mărturisește:

Multor adulţi, (să nu zic, oameni mari!) le vine greu să spună oamenilor mici poveşti. Le vine greu pentru că n-au făcut-o când a trebuit, le vine greu pentru că au uitat, le vine greu pentru că nu-i interesează, le vine greu… Poveştile au întâmplări, au tâlcuri, au eroi…iar când întruchiparea lor prinde contur pe scena unui teatru cu actori de soi…în baia de lumini şi sonuri şi tablouri, oamenii mici visează.

Mă simt din nou copil… şi vreau, din nou, de s-ar putea cu har, să spun celor dragi mie, iar, poveşti…şi iar…şi iar…“

Lume, lume! Porțile poveștilor se deschid la TT. Nu vă potriviți vremurilor ca nuca-n perete, ci, mai bine, poftiți cu mic, cu mare, la o cură de fantezie și bucurie!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate