Buteliile pot fi un real pericol. Recomandările ISU Neamț

0

Astăzi, 24 ianuarie, o casă dintr-o pădure din Neamț a fost cuprinsă de flăcări. O femeie a suferit arsuri și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cauza izbucnirii incendiului a fost explozia unei butelii – s-a verificat etanșeitatea buteliei cu ajutorul unei flăcări. Detalii aici – click.

Pentru siguranţa dumneavoastră, a familiei şi a comunităţii în care trăiţi, ISU Neamț vă recomandă să respectați câteva reguli simple de utilizare a buteliilor:

❗Este strict interzis efectuarea etanșeității cu flacără deschisă, deoarece aceasta poate conduce la accidente grave!

❗Înainte de aprinderea focului, se verifică dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise!

❗În cazul când s-au uitat deschise robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare şi gazul s-a scurs în încăpere, se vor lua imediat următoarele măsuri:

• se închid robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare, se deschid uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;

• nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, lifturi, nu se va fuma şi nu se vor aduce surse de foc decât după aerisirea încăperii.

În cazul în care toate robinetele sunt închise, dar se simte totuşi mirosul caracteristic al gazului, se vor lua măsurile de mai sus şi se va anunţa operatorul economic de distribuție.

❗Înainte de aprinderea focului, dacă în încăpere nu se simte miros de gaz se iniţiază flacăra, apoi se deschide robinetul aparatului de utilizare.

❗După utilizare, se închide mai întâi robinetul buteliei şi numai după stingerea flăcării arzătoarelor se închid robinetele aparatului de utilizare.

❗La schimbarea buteliei şi ori de câte ori se fac manipulări la vreunul din racorduri, se va verifica în mod obligatoriu etanşeitatea instalaţiei, cu spumă de apă şi săpun.

❗Nu utilizaţi buteliile fără regulatoare de presiune, cu regulatoare desigilate, defecte sau reparate de unităţi care nu aparţin întreprinderii distribuitoare.

❗Nu utilizaţi buteliile în altă poziţie decât în cea verticală.

❗Nu încălziţi buteliile cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din acestea.

❗Nu amplasaţi buteliile lângă sursele de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare.

❗Nu spălaţi buteliile în lichide corozive (sodă, leşie etc).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate