Bullying – un fenomen periculos, tratat cu seriozitate la Școala Gimnazială Nr. 3 din Piatra-Neamț

3

Pentru a combate și stopa fenomenul de bullying, care apare din ce în ce mai des în rândul elevilor, la Școala Gimnazială Nr.3, Piatra-Neamț s-a desfășurat un proiect „STOP BULLYING-ULUI ÎN ȘCOALA NOASTRĂ !”.

Proiectul s-a adresat elevilor din clasele a VI-a și a VII-a și a cuprins trei activități:

  •  Prima activitate „Cuvintele care rănesc” a fost realizată la orele de Orientare și consiliere în colaborare cu consilierul psihopedagogic al școlii.
  •  A doua activitate „Despre bullying”a fost organizată în cadrul parteneriatului  cu Poliția Județului Nemț, elevii  având ocazia să vizioneze  filmulețe în care erau prezentate diverse situații de bullying.
  • Ultima activitate s-a desfășurat în acestă săptămână, pe 10 decembrie, în parteneriat cu Asociația de Sprijin Comunitar „ACS”. și a constat în vizionarea, de către elevi și părinții acestora,  unei piese de teatru-forum ”Ați văzut-o și pe aia? la sala de festivități a Colegiului Național „Petru Rareș”.

Anișoara Oniciuc, directorul Școlii Gimnaziale Nr.3 Piatra-Neamț:  Am cosiderat că este important pentru elevi, dar și pentru  părinți, prezentarea unor comportamente de bullying, care au loc pe coridoarele școlii, în curte, pe străzi și, din păcate, uneori și în sălile de clasă. Nedepistat la timp, bullying-ul poate lăsa traume și repercusiuni ireversibile asupra adaptabilității copilului în societate.
Sperăm, ca prin aceaste acțiuni, să contribuim la scăderea frecvenței comportamentului de bullying(intimidarea, umilirea, distrugerea bunurilor personale, deposedarea de bunuri, etc), ajutându-i pe elevi cum să managerieze situația în care ar putea ajunge o victimă. Totodată, am dorit ca aceste activități să participe la creșterea nivelului de conștientizare a existenței fenomenului de bullying în rândul elevilor, la dezvoltarea competențelor de cooperare și relaționare interpersonală cât și la formarea de atitudini și deprinderi de comportament prosocial.
Nu trebuie să uităm că toți avem puterea de a interveni în situații de bullying și hărțuire. Studiile arată că atunci când un observator intervine, agresiunea încetează de obicei în 10 secunde.

Loredana Dinu, coordonator al proiectului și directorul Asociației de Sprijin Comunitar ”ACS”, organizație care a adus teatrul – forum în județul Neamț din anul 2011:  Reprezentația de teatru – forum din data de 10 decembrie a fost cea de-a doua activitate din cadrul proiectului ”ALT – FEEL DESPRE BULLYING”, derulat de Asociația de Sprijin Comunitar ACS și susținut de Raiffeisen Bank prin Programul de granturi „Raiffeisen Comunități” 2018. A fost pentru prima oară când ne-am propus să lucrăm simultan cu toți cei trei factori implicați în educație: școala – prin profesorii săi, familia-prin părinți și, desigur, elevii. A fost un exercitiu îndrăznet dar, totodată interesant, și cu atât mai eficient pentru pașii pe care i-am făcut în direcția reducerii fenomenului BULLYING.
Când ne-am ales tema pentru proiectul nostru de teatru forum, ne-am gândit la toți tinerii și copiii despre care știm că au fost protagoniști ai unor situații de de bullying în școli și pentru care efectele nu au fost deloc liniștitoare: și-au pierdut încrederea în ei, s-au izolat, au căzut în depresie… am vrut cu acest prilej să le arătăm copiilor că există metode prin care pot să contracareze astfel de situații, că prinzând curaj și luând atitudine pot schimba un deznodământ nefericit, și că adevăratele relații umane se bazează pe valori precum toleranță, respect, încredere. Pe de altă parte, intervenția noastră integrată s-a adresat și cadrelor didactice și familiei propunându-le soluții pentru gestionarea corectă și sănătoasă a comportamentelor de bullying. Aceste soluții nu au fost propuse de noi, organizatorii, ci chiar de persoanele din public, care au avut ocazia să intervină în piesă, să schimbe pe rând câte unul din personaje, arătând cum schimbarea de atitudine, inclusiv la nivelul celor care au fost doar simpli martori, poate schimba finalul unei povești dramatice.

Bullying-ul reprezintă un comportament repetat și intenționat prin care agresorul își rănește, persecută și intimidează victima prin diferite forme:

 VERBAL – țipete, porecle, sarcasm, insulte, jigniri;
 FIZIC – palme, loviri, îmbrânciri, bătăi;
 MOBBING – agresiune verbală și emoțională a unui grup față de un individ;
 RELAȚIONAL – intimidare, denigrare, izolare, manipulare;
 CYBERBULLYING – trimiterea unui mesaj sau a unei imagini pe telefon sau
Internet pentru a denigra imaginea unei persoane.
 SOCIAL – excludere, insulte cu privire la statutul social.

În relațiile interpersonale se caracterizează prin dezechilibru de forțe.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. nico spune

    E un fenomen care se evidentiaza in toate scolile si liceele din oras. Sunt frumoase vorbele astea ,dar nu au nici un efect. Din pacate,genul asta de maimutoi frustrati inteleg doar de o forta superioara.Asa ca,daca cineva imi loveste sau umileste sau abuzeaza copilul,el si familia lui va primi cu dobanda. Altfel nu se poate. Politia oricum nu face nimic,iar justitia este ceva de care rad si boschetarii. Vom ajunge in scurt timp sa ne facem singuri dreptate,exact ce nu s-ar intampla intr-o tara cu un sistem sanatos si cu legi care sa fie respectate. Trist…..

  2. Tina spune

    Bullyng,este rezultatul subculturii și al internetului folosit în mod irațional,dar mai ales este folosit de odraslele asa zisilor oameni importanți de business,care s-au văzut cu niște bani și cred că au ajuns sus.Sus trebuie sa ajungi,dar se cade rau de acolo.Fereasca Dumnezeu de un dezastru,sau război,oare ce ar face acești useri de bullyng?Cum s-ar mai distra?Probabil ca acei zoombie din Oradea?Sau ar veni cu tancul blindat la școli?

  3. Paul spune

    Teoretic e Frumos ce spun și prezintă , cele 2 a doamne , Real acest fenomen incepe de la poarta școlii , Acolo unde o parte din Elevi sunt aduși de părinți, rude, că CEO de la o multi Națională, cu auto de mii de euro, să.se Știe in caz de la Cine sa se apeleze ptr o Sponsorizare ,etc Elevul desigur accesorizat in Tendințe , Ce EU sunt la fel cu toate Sărăciile și de aici , combinat cu altele ,apar evenimentele descrise în Bullyng Răfuială pe Românește.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate