„Bijuteria” din hârtia veche: Filigranul

0

Filigranologia este disciplina specială a istoriei care studiază mărcile de hârtie pentru a stabili provenienţa, data de fabricare, calitatea şi formatul hârtiei. Filigranologia vine în sprijinul paleografiei, bibliologiei şi filologiei pentru localizarea, datarea şi verificarea autenticităţii documentelor vechi. În sfera cercetărilor filigranologiei intră, de asemenea, istoricul hârtiei şi al fabricilor care o produceau.

Filigranologia s-a conturat ca ştiinţă de sine stătătoare la sfârşitul secolului al XIX-lea prin lucrările italianului Aurelio Zonghi, germanului Ernst Kirchner şi elveţianului Charles-Moise Briquet care a publicat în 1907, la Paris, monumentala lucrare Les Filigranes: dictionnaire historique des marques du papier. Un precursor al filigranologiei româneşti a fost B. P. Hasdeu care a inclus 32 de documente vechi româneşti împreună cu reproducerea a 23 de filigrane de pe hârtia acestora în volumul Cuvente den bătrăni, Bucureşti 1878.

Cuvântul filigran reprezintă o lucrătură artistică de giuvaergerie, în genul dantelei, din fire subţiri de metal preţios. În industria hârtiei, filigranul este o figurină de sârmă cusută pe sita suport a formei de fabricare a hârtiei. Tot filigran este şi imaginea acestei figurine pe coala de hârtie şi care, privită în transparenţă, se detaşează într-un ton mai luminos decât restul suprafeţei de hârtie. Mai este cunoscut sub denumirea de marcă de apă sau marcă de hârtie. Filigranul identifică provenienţa hârtiei, formatul şi calitatea ei, împiedicând totodată încercările de contrafacere.

Exista mai multe teorii cu privire la semnificaţia apariţiei filigranului. După unii cercetători, filigranul ar fi marca sau emblema asociaţiilor şi breslelor papetarilor din diferite oraşe. După alţii, ar fi semnul distinctiv al fiecărui atelier care a produs hârtia. După C. M. Briquet ar indica amplasamentul morilor, recunoscându-se, în multe dintre ele, blazonul oraşului sau statului în care a fost fabricată hârtia respectivă.

Filigrane românești / Alexandru Mareș

Competiţia între producătorii de hârtie din secolele trecute a crescut cu timpul, ceea ce a determinat falsificarea filigranelor. Pe măsură ce o anumită marcă de hârtie devenea mai populară şi se bucura de încrederea clienţilor, alţi producători de hârtie erau tentaţi să imite filigranul pentru a se bucura de succesul hârtiei originale. Acest fapt a condus la o reală confuzie în ceea ce priveşte autenticitatea unor filigrane încât unele mori de hârtie erau obligate să adauge un mic ornament filigranului lor pentru a permite clienţilor să identifice hârtia autentică şi să o distingă de alte tipuri de hârtie.

Cu timpul, filigranele contrafăcute s-au multiplicat, iar în jurul anului 1550 a apărut contramarca. Contramarca era cel mai adesea poziţionată în centrul celei de-a doua jumătăţi a colii de hârtie şi înlocuia ornamentul adus filigranului în vederea stabilirii autenticităţii hârtiei, tocmai pentru a oferi o măsură de siguranţa în plus pentru producătorii de hârtie şi pentru a evita contrafacerea.

Unele statistici apreciază faptul că de la primele mori de hârtie şi până astăzi au fost utilizate aproximativ un milion de filigrane, departe de a fi clasate şi reproduse integral în lucrările de specialitate. În prezent, filigranul se utilizează mai rar. Producătorii de hârtie nu îl imprimă decât în hârtii destinate anumitor tipărituri speciale, în general pe baza unor comenzi pentru documente, bancnote, hârtii de valoare (cecuri, acţiuni, obligaţii de stat), diplome, hârtie pentru corespondenţă diplomatică, timbre poştale şi fiscale etc.

Studiul filigranelor a făcut posibilă stabilirea originii hârtiei manuscriselor noastre. Pe primele documente româneşti din prima jumătate a secolului al XV-lea apar filigrane (trei movile, trei munţi) ce caracterizează hârtia veneţiană de import din epoca respectivă. Treptat, hârtia italiană este înlocuită cu cea de fabricaţie germană şi poloneză.

Primele mori de hârtie de pe teritoriul românesc au fost instalate în Transilvania, în secolul al XVI-lea, la Braşov (1546), Cluj (1562) şi Sibiu (1574).

Prima menţiune despre o fabrică de hârtie înfiinţată la 1640 în Ţara Românească de Matei Basarab pe lângă Călimăneşti datează din 1646, însă datele istorice sunt controversate.

În 1841, Gheorghe Asachi a înălţat o fabrică de hârtie în Moldova la Cetăţuia, pe moşia Petrodava, lângă Piatra Neamţ. Pentru a i se asigura vânzarea, Asachi solicită ca prin hrisov domnesc toate instituţiile să folosească numai „hărtie moldovancă” . I se aprobă acest lucru cu condiţia ca preţul şi calitatea să fie corespunzătoare cu produsele importate. Pentru control, Asachi trebuia să aplice pe hârtie în filigran anul fabricaţiei şi stema Moldovei. Ca specialişti au fost aduşi meşteri din Wurtenberg.

Orice hârtie filigranată poartă cu sine „certificatul său de naştere”, însă partea cea mai grea constă în descifrarea lui. Pentru a putea preciza data producerii hârtiei nu este suficient să conţină urmele unui filigran similar celui conţinut de o hârtie deja datată. Este necesar ca filigranele să fie identice, plasate în acelaşi loc pe sită, formatul şi liniile de apă trebuie să coincidă, de asemenea. Obţinerea unei imagini clare a filigranului se realizează prin calchiere, betagrafie şi raze X.

Studiul filigranelor este o muncă ce nu acceptă superficialitatea şi respinge de la început amatorii care se avântă în necunoştinţă de cauză în hăţişul acestei discipline. Însă odată iniţiat în filigranologie, cercetătorul dispune de un instrument valoros care îi permite să analizeze şi să identifice elemente specifice documentelor de patrimoniu care prin alte modalităţi nu pot fi identificate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate