Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ îşi omagiază patronul spiritual

0

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ îşi omagiază patronul spiritual, la împlinirea a 145 de ani de la naştere (13 martie 1872), printr-o nouă expoziţie ce reuneşte valori bibliofile din preţioasa colecţie donată de ilustrul cărturar oraşului Piatra-Neamţ şi locuitorilor săi.GT-K.

Amenajată în Sala „Tezaur”, expoziţia le propune nemțenilor redescoperirea inestimabilei comori de cărţi şi periodice care i-au aparţinut lui   G. T. Kirileanu şi care oglindesc, între altele, orizontul enciclopedic al culturii acestuia şi pasiunile sale bibliofile. De la cartea românească veche, cu caracter religios (cea mai veche fiind „Carte Românească de Învăţătură” sau „Cazania lui Varlaam”, Iaşi – 1643),  la tipăriturile aparţinând unor prestigioase case editoriale europene (începând cu anul 1615), de la periodicele care marchează începuturile publicisticii româneşti („Albina Românească”, „Curier de Ambe Sexe” etc.) şi până la ediţii ce reflectă evoluţia ilustraţiilor grafice odată cu tehnica tiparului, expoziţia deschisă în Sala „Tezaur” a Bibliotecii Judeţene propune şi un număr însemnat de ediţii de lux, prin legăturile decorative ce fac din carte şi-o veritabilă operă de artă.

Deschisă de luni până vineri, (între orele 12.00 – 16.00), expoziţia oferă, așadar, nemţenilor un nou prilej de întâlnire cu atât de puţin cunoscuta istorie a cărţii şi tiparului.

Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Județene: „Cărturarul G. T. Kirileanu este, fără îndoială, una dintre personalităţile care a marcat decisiv spaţiul nemţean. Lui îi datorăm recuperarea unei mari părţi din manuscrisele lui Ion Creangă, îi datorăm o ediţie a operei lui Creangă făcută cu profesionalism şi respect faţă de valoare, îi datorăm inclusiv recuperarea bibliotecii care a aparţinut lui Ion Creangă şi care se regăseşte în Biblioteca noastră. Vă invităm să vizitaţi expoziţia constituită după inegalabila donaţie făcută comunităţii nemţene de către G. T. Kirileanu, vă invităm să accesaţi serviciile bibliotecii noastre care încearcă să fie unul dintre cele mai primitoare locuri din municipiu. Cred că Biblioteca judeţeană care poartă numele lui G. T. Kirileanu este, în sine, un monument care îi este dedicat iar fiecare cititor care ne trece pragul îl omagiază indirect pe ctitorul aşezămîntului”.     

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate