Beneficiile consumului de carne de porc

0

Carnea de porc este printre favoritele românilor, de unde și vorba: cea mai bună legumă este porcul. Însă, trebuie să știți că, pentru a aduce beneficii pentru organism, trebuie consumată cu moderație. Asta, fără a mai specifica faptul că, ar fi ideal să aveți carne de porc crescut în condiții cât mai naturale deoarece carnea sa va fi mult mai nutritivă și mai fragedă decât cea a porcului crescut cu îngrășăminte, în ferme.

Este benefică pentru dezvoltarea musculară

Carnea de porc ocupă primul loc pe podium în ceea ce privește conținutul de proteine și are astfel efecte benefice asupra pielii, ochilor, oaselor, sistemului nervos și a performanțelor mentale. Totodată, îmbunătățește activitatea mușchilor și ajută la menținerea masei musculare. Trebuie să țineți cont că masa musculară trebuie menținută de-a lungul vieții nu doar cu proteine ci și cu activitate fizică.

De altfel, este foarte important cum este pregătită. O friptură de porc la cuptor, la grătar sau la abur și cu o garnitură de legume, 100 de grame de carne slabă de porc, fără grăsime oferă aproximativ o jumătate din cantitatea de proteine din necesarul zilnic al unei persoane adulte.

La polulul opus, dacă este prăjită, gătită pane, în combinație cu cartofi, orez, pâine, va deveni bombă calorică, colesterolul va crește, iar digestia va avea de suferit și normal, vă veți îngrășa. Tocmai de aceea, trebuie să fiți atent atât la cantitate, cât și la combinațiile pe care alegeți să le consumați.

Întărește sistemul imunitar

În plus, carnea de porc este bogată în magneziu, fosfor, potasiu, zinc, vitamina B, ce au un rol esențial în funcționarea normală a organismului. Mai mult, vitamina B6 ajută la formarea celulelor roșii, B12 susține funcțiile neuronale, iar B3 este esențială pentru dezvoltare și pentru metabolism. De asemenea, fiind bogată în zinc, carnea de porc contribuie la întărirea sistemului imunitar.

Asigură sănătatea sistemului circulator

Este deja știut faptul că fierul este un mineral esențial pentru transportul oxigenului către celule și implicit, este un factor determinant pentru sănătatea sistemului circulator. 

Totuși, trebuie spus că, în acest context, carnea roșie, mai exact, cea de porc, este în strânsă legătură cu apariția bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, consumul moderat într-o dietă bogată în fructe și legume nu poate fi decât benefic.

Riscurile asupra sănătății

Așa cum a fost explicat mai sus, carnea de porc trebuie consumată în cantități mici pentru că este foarte bogată în proteine, însă trebuie aleasă cu atenție, fără grăsimi și neapărat gătită fără ulei.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate