Bărbatul din Neamț, infectat cu hantavirus și aflat în stare critică, a fost salvat de medici

0

În data de 12 iulie un bărbat de 72 de ani, din localitatea Ceahlău a fost internat Spitalul C.I. Parhon din Iași, cu diagnosticul insuficienta renală. Este confirmata infectarea cu hantavirus în data de 15.07.2021. Starea pacientului era gravă, prognosticul fiind rezervat, a transmis DSP Neamț. Mai multe detalii despre caz și simptomele bolii aici – click.

DSP Iași a informat DSP Neamț și a fost demarată ancheta epidemiologică. Familia nu a declarat simptome, membrii fiind supravegheați în cabinetul medicului de familie. A fost organizata o acțiune de deratizare a gospodăriei si anexelor. Boala se transmite prin intermediul rozătoarelor.

Potrivit bzi.ro, bărbatul a fost externat ieri, 4 august 2021, într-o stare bună.

„Pacientul în vârstă de 72 de ani infectat cu hantavirus se simte mult mai bine și a fost externat. Acesta a plecat cu o stare generală bună, nu necesită dializă, însă mai are nevoie de timp, pentru a se recupera complet. A trecut peste ce a fost mai greu, dar trebuie să revină la control, pentru a-i monitoriza evoluția stării de sănătate. Din fericire, pacientul nu are nevoie de dializă”, a declarat dr. Adelina Miron, medic specialist de urologie în cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”, din Iași, pentru sursa citată.

***

În luna iulie a mai fost înregistrat un caz, o femeie, de 70 de ani din Bicazu Ardelean, care a fost internată în secția Nefrologie a SJU Piatra-Neamț. Persoana a fost externată.

În 2021 au înregistrate 5 suspiciuni de infecție cu hantavirus: 2 infirmate, 2 confirmate și una cu rezultat în așteptare – un bărbat de 69 de ani, din Roman, internat în prezent la Spitalul C.I. Parhon din Iași.

În anul 2020 a fost înregistrat 1 caz de infectare, un tânăr de 17 ani. Au fost 14 suspiciuni de hantaviroză.

În 2019 au fost 12 suspiciuni de infectare cu hantavirus, 2 confirmate. 1 pacient a decedat.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate