Bărbat din Neamț, în stare gravă la Iași cu o boală transmisă de șobolani

0

Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din judeţul Neamţ, a fost adus în stare foarte gravă la Spitalul ‘Dr.C.I.Parhon’ din Iaşi, unde a fost diagnosticat cu hantavirus, o boală infecţioasă rară.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Ionuţ Nistor, a declarat că bărbatul a fost redirecţionat de la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul din Târgu Neamţ pentru că avea stări de greaţă, vărsături, şi o stare generală proastă, cu anurie şi hematurie.

Acesta a fost motivul pentru care a fost direcţionat iniţial la Spitalul Parhon. Pentru acest caz au fost suspicionate mai multe afecţiuni. Din păcate, a fost confirmată infecţia cu hantavirus. Pacientul avea expunere la acest tip de infectare virală. Casa acestuia se află la 50 de metri de pădure. Cu trei săptămâni înainte de debutul simptomelor bolii a fost în pădure la tăiat lemne. Posibil să se fi infectat atunci. Este internat în prezent cu o stare generală gravă. Este evaluat în Unitatea de Terapie Intensivă a Clinicii de Nefrologie cu o afectare renală importantă, şi afectare pulmonară şi hepatică. Prognosticul este rezervat în prezent, dar sperăm să apară o îmbunătăţire în următoarele zile”, a declarat Ionuţ Nistor.

Potrivit acestuia, hantavirusul este o boală infecţioasă care se transmite de la şobolanii de pădure prin contact cu materiile fecale sau urina acestor animale.

‘Asta înseamnă că este mai puţin transmisă prin aerosoli şi mai mult prin contact direct, de pe mâini, prin apa sau alimentele contaminate’, a precizat Nistor.

Primul astfel de caz diagnosticat la Spitalul Parhon din Iaşi a fost în anul 2008, de atunci fiind confirmate 20 astfel de cazuri. Ultimul caz a fost diagnosticat în 2019, relatează radioiasi.ro.

hantavirus

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate