Bar din Piatra-Neamț, amendat și închis pentru o lună. Poliția s-a autosesizat

2

Un bar din centrul municipiului Piatra-Neamț a fost amendat și închis, deoarece nu a respectat regulile din cadrul stării de alertă, conform cărora activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă. Pe lângă amenda de 2000 de lei, s-a dispus și închiderea barului timp de o lună.

La data de 8 ianuarie, în jurul orei 22,30 poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că un operator economic din Piatra-Neamț nu a respectat dispozițiile legale prevăzute de Legea 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 .

Societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în sumă de 2000 de lei, fiind dispusă totodată și sancțiunea complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13 ianuarie, a sediului operatorului economic.

Sinsp. Ciofu Ramona, IPJ Neamț.

Conform articolului 6 din Hotărârea nr. 34 din 6 ianuarie 2022, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă. Conform articolul 66^1, alin.4 din Legea 55/2020, în cazul în care constată săvârșirea contravenției prevăzute la art. 65 lit. r), pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la art. 66 lit. c), agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea suspendată temporar prin măsurile stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Anonim spune

    Economia duduie!! De unde atatia bani? Bugetarii sunt platiti din banii contribuiabililor, iar inchiderea inseamna mai putini contrubuiabili. In loc sa sustina economia tarii, “ei” o infunda. Firmele sunt “vanate” de bugetari. Chiar am luato razna cu totul? Chiar nu vedeti? Totul impotriva cetateanului de rand… Mai putini salariati la privat = mai putini bani la bugetul de stat. Plus sistarea activitatii operatorului economic = mai putin tva, impozit pe profit, impozit pe dividend etc. Astia de doriti sa inchideti tot, sa nu va plangeti ca nu aveti bani de pensii, salarii etc. Habarnistilor.

  2. Rica spune

    La Târgu Neamt nu se închide nimic si voi va faceți probleme pt un amarat de bar

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate