O moarte comandată

Avortul sau întreruperea la cerere a unei sarcini nedorite a fost și continuă să rămâna un subiect tabu și peste măsură de controversat, chiar și în secolul XXI.

În contextul care ține de drepturile femeii, situația este deseori prezentată mai mult ca o problemă politică decât una care ține de moralitate – „ar trebui să fie avortul interzis unei femei?” versus „ este avortul greșit din punct de vedere moral?”.

Cum este avortul promovat ca „drept”?

Cu toate că dreptul internațional nu recunoaște un drept la avort, asta nu înseamnă că nu se fac eforturi și presiuni majore pentru a fi recunoscut ca drept al omului. Iar odată recunoscut, dreptul la avort va putea fi impus la nivel național.

Persoanele care promovează avortul au transformat acest obiectiv într-o misiune aparte, o „cruciadă”, chiar. Tentative majore au loc în cadrul Organizației Națiunilor Unite, prin inserarea în documentele internaționale și instrumentele ONU a formulelor de genul „drepturi reproductive și sexuale” care, în opinia celor care propun acești termeni, includ un drept la avort. Dreptul reproductiv și, mai ales, la sănătatea reproductivă, include, afirma ei, un drept la avort.

Practicile statelor privind avortul diferă mult. În Brazilia, de exemplu, avortul e permis în circumstanțe foarte limitate și doar cu acordul tribunalului. Avortul e permis doar tinerelor minore și femeilor însărcinate ale căror viață este pusă în pericol de sarcină. În rest, avortul înca este penalizat, adică considerat o crimă.

În Uruguay avortul a fost dezincriminat cu doar câțiva ani în urmă și în situații extreme. În Chile avortul a fost legalizat doar acum doi ani și tot în situații extreme și limitate. În prezent, avortul încă este ilegal în Coreea de Sud și în Filipine.

Un alt grup de țări impun avortul ca politică de stat, nu ca drept ori alegere a femeilor. În China, țara cu cea mai numeroasă populație din lume, avortul este o practică impusă de politica de stat. La fel în Coreea de Nord unde femeile însărcinate din lagărele de muncă silnică sunt forțate să facă avort. În Coreea de Nord, de fapt, practica aceasta este atât de crudă și răspândită încât în decembrie 2014 Adunarea Generală a ONU a votat pentru aducerea statului nord-corean în fața Curții Penale Internaționale Permanente pentru crime împotriva umanității.

O alta categorie de țări sunt cele africane care fie că interzic avortul în întregime ori permit avortul doar în situații extreme. O altă categorie se constituie din țări unde tribunalele supreme au declarat, în mod specific, că nu există un drept constituțional intern la avort. Amintim aici Curtea Supremă din El Salvador, dar mai ales Curtea Supremă din Mexic, care cu aproximativ 10 ani în urmă a emis o decizie vastă de 1.000 de pagini care re-afirmă faptul că avortul nu e un drept.

Poziția Bisericii este mai mult decât bine-cunoscută în acest caz: avortul reprezintă păcatul suprem, biletul gratis către Iad. Rugat să prezinte un punct de vedere, Părintele Ilie Cleopa afirmă : „ Prin avort se înțelege uciderea pruncilor în pântece prin tot felul de mijloace. Deoarece fătul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar din clipa zămislirii, pentru aceea avortul este combătut de Biserică și de Sfinții Părinți cu atâta tărie, pentru că se ucide viața, se pierde sufletul, atât al celui ucis, cât și al celui care săvârșește uciderea și calcă porunca lui Dumnezeu, care zice: „Creșteți și vă înmulțiți” (Facere 1, 28).

Se calcă și porunca a V-a din Decalog, care zice: „Să nu ucizi” ( Ieșire 20, 13). Prin avort se amenință viața de pe pământ, se calcă porunca creației date de Dumnezeu în rai, se atentează la viața celor mai nevinovate ființe omenești, care sunt copiii; se destramă familia, se îmbolnavește societatea întreagă și se aduc peste cei vinovați cumplite pedepse dumnezeiești, atât în viață, cât și după moarte. Apoi, sufletele copiilor avortați, nefiind botezate, nu pot intra în împărăția lui Dumnezeu, ci așteaptă ziua cea înfricoșătoare a judecății, când singuri vor acuza pe parinții care i-au ucis în fața Dreptului Judecător Iisus Hristos.

Iată pentru ce avortul este crimă, adică ucidere de om și trebuie combătut cu toată tăria de Biserică și de pastorii ei” .

Așa cum am afirmat la început, e o problemă controversată cu mici șanse de a se ajunge la un numitor comun unanim. Până una-alta, trebuie tratată cauza, nicidecum efectul. Educația sexuală în școli și în familie este, pentru moment, singura unealtă de conștientizare. Cum procedăm cu copiii de 12-14 ani care dau naștere altor copii? Îi încurajăm să devină părinți, sau nu? Îi amenințăm că vor ajunge în iad? Ajută asta cu ceva, oare?

Surse: bbc, ortodoxphotos, culturavieții

- Apreciază pagina -

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate