Avem nevoie de mai multe farmacii în Piatra Neamț!

3

În ultimii ani, numeroși absolvenți au optat pentru cursurile școlilor sanitare, șase la număr, existente la nivelul acestui județ. Efectul acestor decizii se va face resimțit în viitorul apropiat prin saturația pieței muncii persoane specializate în domeniul sanitar și farmaceutic. Iar dacă majoritatea asistenților medicali ieșiți de pe băncile acestei școli aleg varianta de a profesa în afara granițelor țării, datorită faptului că diplomele lor sunt recunoscute atât în țară, cât și în străinătate, abosolvenții cursurilor de asistent de farmacie nu au această opțiune.

În cursul anuluі trecut, la Școala sanіtară postlіceală de stat dіn Pіatra Neamț, localіzată în clădіrea alăturată Colegіuluі Națіonal Calіstrat Hogaș, perіoada de înscrіere s-a prelungіt până pe 9 septembrіe. „Până în august, s-au înscrіs 92 de candіdațі. Dacă vor fі maі mulțі decât numărul de locurі se va da o testare psіhologіcă șі un test grіlă la anatomіe”, a explіcat profesorul Mіhaі Floroaіa, dіrectorul іnstіtuțіeі la acea vreme. Costul unuі an de studіu este de 1.800 de leі, iar elevul cu cea maі mare medіe devіne bursіerul școlіі șі este іnstruіt gratuіt.

Școala postliceală sanitară de stat din Piatra Neamț „produce” anual, aproximativ 150 asistenți generaliști și de farmacie. La aceștia se adaugă și absolvenții celorlalte cinci școli postliceale sanitare existente la nivelul județului Neamț (Şcoala Postliceală FEG din Piatra Neamţ, Centrul de Studii European din Piatra Neamţ, Şcoala Postliceală Preuniversitaria și Postliceala sanitară Moldova – din Roman, Şcoala Laureatus din Târgu Neamţ), care ridică numărul total al absolvenților la peste 600 anual.

Motivele pentru care tinerii pietreni se îndreaptă în număr atât de mare către aceste specializări sunt lesne de înțeles. Exceptând faptul că în orașul Piatra Neamț nu există opțiuni variate în materie de facultăți, promovabilitatea scăzută la bacalaureat din ultimii ani contribuie major la decizia de a urma cursurile unei școli postliceale sanitare, având în vedere faptul că nu este necesar să fi promovat bacalaureatul pentru a te putea înscrie la una dintre aceste școli. Problema majoră constă în faptul că pe parcursul celor trei ani de studiu este necesară o lungă perioadă de practică, de minim doi ani, iar în ultimul timp acest lucru este din ce în ce mai greu de realizat, în special în domeniul asistenților de farmacie, care, din cauza numărului mare de practicanți deja existenți, nu reușesc să mai găsească farmacii dispuse să îi primească.

Iar dacă numeroasele farmacii din oraș nu mai au locuri nici măcar pentru practicanți, se ridică un mare semn de întrebare cu privire la potențialul de angajare al noilor asistenți de farmacie, proaspăt absolvenți ai școlilor postliceale. Concluzia: Avem nevoie de mai multe farmacii în Piatra Neamț!

Absolvenți ai Școlii postliceale sanitare din Piatra Neamț – specializarea: asistent medical de farmacie – promoția 2013

Absolvenți ai Școlii postliceale sanitare Piatra Neamt - specializarea asistent medical de farmacie

A.L.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Marin Ionelia spune

    Problema locurilor de munca nu numai la farmacisti e grava in judet,unde sa mearga tineretul sa munceasca ,,,numai in afara se poate realiza?Guvernul sa/si de/a interesul de a relansa economia si a crea locuri de munca ,indiferent de domeniu.

  2. feraru marcel spune

    Lasati, domnu’ Iosub, ca-s destule cate sunt si abia se descurca cu vanzarea de medicamente cu niste adaosuri, de-ti sta mintea. Chiar vreti sa creasca numarul de jeep-uri in Piatra ? Ori stiti despre vreo epidemica mare, care ne ameninta ? Vorbiti ! Va conjur !

  3. Andrei spune

    În Piatra-Neamţ există posibilitatea da a face facultate la cursuri de zi la UAIC, Centrul de Studii Piatra-Neamţ FEAA, specializara ECTS, dar dacă mulţi dintre ei nu au bac-ul luat…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate