Autorități, instituții, politicieni! Pietrenii așteaptă o reacție din partea dumneavoastră!!!

23

Cu un impact de 340.000 persoane, 130.000 vizualizari, mii de like-uri si peste 300 de comentarii, articolul ”Grup infracțional în halate albe la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț?” reprezintă cea mai mare dezbatere din presa nemțeană din toate timpurile. O mulțime de comentarii asumate de nemțeni cu nume și prenume reale reclamă fapte de corupție la nivelul Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț. Fenomenul condiționării actului medical de primirea de foloase necuvenite a scăpat cu totul de sub control, ajungând să devină o regulă la anumite secții sau cadre medicale.

După atâtea dezvăluiri și denunțuri asumate, pietrenii așteaptă o reacție prompta din partea autorităților și în cel mai scurt timp puncte de vedere din partea Instituției Prefectului Neamț, a Consiliului Județean Neamț, a conducerii spitalului, Colegiului Medicilor și tuturor instituțiilor implicate în stoparea acestui fenomen care pune în pericol viața oamenilor din acest județ.

Ar fi strigător la cer ca instituțiile de forță care au competențe în a cerceta astfel de cazuri să nu se autosesizeze și să nu demareze anchete serioase din care să rezulte condamnarea celor care se fac vinovați.

Din informațiile noastre, nicăieri în România nivelul corupției din sistemul de sănătate nu a ajuns la acest nivel. Nu suntem ipocriți… Mulți dintre noi dăm bani medicilor sau preoților, dar sunt și oameni care nu au de unde să dea, iar asta nu înseamnă că trebuie privați de îngrijiri medicale.

mitaCondiționarea actului medical trebuie să înceteze!

Alături de cititorii noștri, așteptăm cu  interes comunicatele de presă venite din partea instituțiilor sau a politicienilor pentru care viața pietrenilor contează și vor lua în serios acest subiect care este de fapt un fenomen infracțional deosebit de grav.

Iosub Robert

telegram ziar piatra neamt
Citește și
23 Comentarii
  1. Vali spune

    Stefan aluat 4mil. de euro fara sa opereze nimic.Ia impartiti 4 mil la 100 si vedeti cam cu cati medici se compara.Si Udrea, Ghita, Cocos, Chiliman, Mazare etc. si tot opereaza pe noi.La dr dai tu, astia ti-I iau ei .Iar ei sunt”autoritatile”

  2. mickey999 spune

    S-a facut luna aproape de la publicare si reactia asteptata…..sufletul! Nimic!

  3. Vali spune

    I O sa ma refer numai la ce cunosc personal si in ultima perioada, pt ca s-au mai schimbat lucrurile.Felicitari pt sectiile de Chirurgie plastica siContagioase, dezastru mare la ORTOPEDIE

  4. Razvan spune

    Astept ziua sa apara primul caz de „atentie” luata de un medic din Piatra Neamt filmata cu un telefon, pentru a cauta persoane sa ne mobilizam sa obtinem concedierea cadrului medical; sa tremure animalele cand o sa mai ceara bani fara chitanta.

  5. RELU spune

    Scria cineva ieri ,pe acelasi subiect de Loby ptr particulari , pai cum de Nu : cei mai multi din doctori din Ambulatoriu , Spital ii gasesti pe la Clinicile private din oras la toate chiar unde au o cu TOTUL alta Atitudine si mod de a practica meseria ! SI atunci se pune Intrebarea de ce in cazul LOR nu se face ca si n cazul altor profesii , nu poti fi si la stat si la privat in acelasi timp , Nu mai amintim ca la consultatie la stat iti spun una si la cab privat daca ajungi si acolo e alta , a mai aparut nu s ce si cum , CJAS ori cei din forurile superioare ar trebui sa elaboreze un act ,lege cva prin care sa faca o Partajare , delimitare ORI la STAt ori la PRIVAT ,CULMEA la STAT e Naspa ,etc DAR sa fii pe la Nspe mii cabinete ,clinici private NU mai e Oboseala ,stres RISC , sunt ca tot se facea trimitere la alte jud care vin la P NT sa dea consultatii , NU zic ca e RAU ,dar ma gandesc ca e si un RISC , sunt niste KM , ori la noi pe drumuri se STIE ce si cum e , pai cand ajungi Tu la destinatie ,cum sa nu apara ,,omeneste ,, si greseli , confuzii de situatii etc sa pui omu sa leviteze intre 2 locatii ! ASTA e valabil si ptr cei de la noi ,daca sunt ? care fac Naveta de asta ,,obositoare ,,.

  6. janel iosub spune

    Faceti trimitere in text la autoritatile indreptatite sa ia masuri pt eradicarea acestui fenomen care a devenit o meteahna a medicilor, printre acestia ati nominalizat persoana care conduce colegiul medicilor, insa, uitati ca „domnia” sa este pe o pozitie eligibila in partidul pdl-pnl!!! Ce griji poate avea un medic care toata viata s-a pricopsit din banii amarastenilor conditionand actul medical, iar acum in loc sa se pensioneze sau sa-si vada de medicina, vine si candideaza ca si consilier local pe listele unui partid pe care pana mai ieri il blamau pt taieri de salarii, pensii, indemnizatii pt mame etc!!! Daca nu crede ceea ce spun ii reamintesc cum mia cerut acum 8 ani 100 de euro (fara tva!) pt o operatie de colecist!! Daca el, ms prezident of colegiu medicilor a uitat, eu nu am uitat si ca mine sunt mii de oameni! Asa ca…..ursul trece, cainii latra si autoritatile dorm in bocanci!! Hai liberare!!

  7. dan spune

    Toata campania de denigrare seamana la indigo cu situatia de la ” Colectiv”. Manipulatorii si-au facut datoria.! Daca locuri de munca nu se pot promite,daca atentiile electorale nu mai sunt posibile,daca pentru investitii banii sunt in Panama, ce se poate oferi pentru niste voturi in an electoral? Desigur , denigrarea corpului medical ar fi solutia salvatoare!Setea de ” rosu „nu poate fi potolita decit cu singe.Pacat ca „donatorii” sunt din ce in ce mai putini, iar sanatatea sper sa va fie asigurata de cei fara bacalaureat dar cu studii superioare,eventual de „autodidacti”! Tinerii medici sa-si gaseasca respectul acolo unde an de an pleaca cu sutele.Am ramas oameni buni tot in anii 50 , doar ca acum calomnia se face on line.Traiasca” secera si ciocanul”!

    1. Razvan spune

      Esti fumat amice?
      Dupa multitudinea de cazuri expuse, dovezi, sa nu zic de cazurile personale, tu vii si ma insulti cu vechea placa a manipularii?
      Era maica-mea manipulata cand i s-a cerut sa dea direct in mana doctorului 14 mil. lei vechi pentru a o opera? Era colegul meu de servici manipulat cand si-a rupt mana si l-am dus la spital si a trebuit sa dau 1 mil. lei vechi ca sa i se faca reze sa ii faca trimitere pentru internare?
      Nu, nu ma simteam manipulat ci doar usurat de niste bani.
      DAN, sa fii si tu manipulat pana ajungi sa cersesti paine in piata.

    2. irimia niculina spune

      MI-E TEAMA CA SI EU VOI FI TRATATA INTR-UN VIITOR NU PREA INDEPARTAT DE CEI MAI SLAB PREGATITI DR ROMANI(CEI BUNI PLEACA IN CONTIMUARE) SI CEI LA FEL DIN RESTUL LUMII A TREIA!!!

    3. irimia niculina spune

      Am postat comentariul gresit,ma bucur ca nu toti suntem spalati pe creeier,pacat insa ca suntem prea putini

  8. Elena Dorneanu spune

    greu cu reactiile la P.N…aici nimeni nu reactioneaza…cel mai corupt oras…cea mai scumpa piata…cei mai distanti medici…

  9. una spune

    Mi se pare nedrept totusi sa ii bagam pe toti in aceeasi oala! Din nefericire mama mea e bolnava grav si e in spital la Piatra. Am intalnit aici niste medici amabili si devotati meseriei lor, unul chiar a facut imposibilul sa o salveze! si asistente si infirmiere foarte placute si credeti-ma, am incercat sa ,,le multumesc” si nu au acceptat! Eu cred ca ar trebui sa apreciem mai mult oamenii astia care isi petrec noptile langa bolnavii nostri, in timp ce noi dormim linistiti acasa!!! Si sa nu ne mai credem toti specialisti in medicina doar pentru ca am citit doua link-uri pe internet! Sanatate tuturor!

    1. Cristi spune

      Nu cred …posibil esti un doctor ,o asistenta sau o persoana importanta de ai avut noroc sa primesti astfel de tratamente .Eu cred ca sunt blestemat , am fost de multe ori internat cu diferite boli si pe la mai multe sectii din Spitalul Judetean Neamt :sectia boli infectioase (racit la plamani de 3 ori si ultima data criza de astm bronsic) , sectia urologie (piatra la rinichi) , sectia ortopedie (ruptura de menisc cu blocaj articular, ligamente incrucisate LIA ) , sectia cardiologie (hipertensiune urmez tratament si acuma) , sectia ORL (otoragie dreapta) , sectia neurologie ( fractura cervicala). La niciuna dintre sectii nu sa intamplat sa fiu tratat normal si fara bani . Nu aveai cum sa nu dai bani deoarece nu mai aveai dreptul la un tratament normal , ma gandeam ca sanatatea mea era pe primul loc si trebuia sa dau atat cat se cerea.

      1. MARCEL spune

        CRISTI e posibil sa fie dansa o persoana ,mai ,, Norocoasa ,, ! ,,Mama dumeaei e GRav bolnava , ma duce cu gandu la ATI ,unde este de ce sa nu o spunem un domn dr Felician care are alta Atitudine fata de ceilalti colegi de ai dansului , are calmlul , rabdarea sa vorbeasca cu pacientii ori apartinatorii lor si poate sa ti dea si un Sfat bun , pe care daca vrei il urmezi ori NU , e la alegerea fiecaruia .

      2. MARCEL spune

        E posibil sa se schimbe ceva ,ieri pe la pranz erau in SEDINTA ! conducerea spitalului cu cea de la CJN , acum numai sa apara si rezultate in urma acestor Consfatuiri .

        1. Puscarie spune

          Daca NU mai fuck o sedinta !?

  10. Prezent spune

    Apropo de ortopedie…pana nu o patesti nu stii.Acum cativa ani, mamei mele de 83 de ani , i s-a montat o proteza de sold. Dupa trei zile de la operatie i s-a facut externarea.Doctorul a ridicat-o din pat o data si gata a trimis-o in ambulatoriu. A trebuit sa platesc pe cineva sa vina acasa sa-i schimbe pansamentul de la operatie, pana s-a prins.Nici acum dupa cinci ani nu merge singura.Aceeasi interventie a avut o ruda de a mea de aceesi varsta, dar la Tg.Mures.Nu a fost externat decat atunci cand a devenit independent in miscari.Imediat dupa operatie a intrat in grija unui fizioterapeut care timp de 10 zile l-a invatat sa mearga, sa coboare din pat, sa coboare si sa urce scari,etc.Cu operatia inchisa, a fost externat din spitalul judetean Tg.Mures,sa nu credeti ca din vreo clinica privata.Deci se poate, dar la Piatra Neamt de ce nu se poate?

    1. Gabriel spune

      Or avea target de indeplinit. Sa aiba rulaj maxim, probabil. Patul trebuie ocupat de 3 pacienti pe saptamana. Cum nu e ok sa fie toti trei intr-un pat, ii interneaza, opereaza, externeaza pe banda rulanta.

  11. costelini spune

    Vorbim de ortopedie? Ce ziceti ca aseara tarziu am fost cu mama la UPU caci avea o durere cumplita de spate care radia in picior de nu putea sa il miste. Efectiv plangea de durere, iar la UPU cu cel mai mare siktir posibil, scuzati limbajul, dar chiar nu am cuvinte care să exprime atitudinea doctoritei de acolo, i-a inmanat o reteta cu calmante. I-am spus ca mama e cardica si e posibil sa interactioneze cu pastilele de inima si ca mai am 2 retete acasa cu calmante. Mi s-a raspuns cu o atitudine de nedescris…Ei, acuma o ai si pe a 3!!! Daca mama nu plagea , poate ca ramaneam sa vad daca chiar nu exista nicio posibilitate de negociere în a se infaptui actul medical, chiar si cu prezenta presei. Dar acuma ma gandesc cum pot da ministerul sanatatii in judecata sa nu mai platesca din pensie, asigurarile de sanatate caci oricum nu beneficiaza de ele!

  12. george spune

    In situatia/situatiile de fata este vinovat si pacientul , ca ,da ca asa merge si asa este darul, dar si medicul ca ia . Pai cum sa nu iei 100,200 $ pe ora , de la unul de la altul. De ce sa te duci in Bicaz sa iei branza si oua ca spaga cand poti sa iei dolari, sau euro. Numai de hartie sau plastic sa fie. Sau cum spunea un rom : unii are , altii n-are.

  13. Constantin spune

    Ce se intampla este dezgustator si scarbos. Cum pot ei can doctori care au depus un juramant sa faca asa ceva? Suntem toti oameni si mai devreme sau mai tarziu toti vom avea nevoie de ajutor.
    Sper can autoritatile sa faca ceva bun in loc sa ia mita si sa inchida ochii ca si cum nimic nu s-a intampla. Si asta este valabil pentru toate institutiile unde se da „mita”.
    Va multumesc.

  14. Gabriel spune

    Ar trebui scris si un articol, informare, mesaj, spuneti-i cum doriti, prin care cetateanul de rand asigurat CAS sa inceteze a mai da mici atentii. Darea de mita (mare, mica) are doua componente. Prin urmare si cei care s-au invatat sa dea trebuie sa se opreasca!

  15. VIO spune

    vom trai si vom vedea ce e cu ortopedia,

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate