„Atelierul Iepurașului“, o ediție plină de culoare și creativitate

0

Luni, 25 aprilie, la Pavilionul Expozițional din Piatra-Neamț, a avut loc prima ediție a expoziției-concurs „Culoare și Candoare – Atelierul Iepurașului”, unde au fost expuse obiecte handmade create de asistații Centrelor de Recuperare Bozieni, Păstrăveni și Războieni și de copiii aflați în grija unor fundații și ONG-uri din județ.
Expoziția organizată de Consiliul Județean Neamț și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Neamț a fost una emoționantă, plină de fantezie.
Totodată, această ediție a fost și un prilej prin care publicul a putut vedea cât de talentați și de creativi sunt acești copii și adulți cu diverse probleme, fie ele sociale, fie de sănătate.
Târgul a debutat la ora 10.00, reunind expozanți din toate cele 6 centre de plasament pentru copii aflate în subordinea DGASPC (CS Elena Doamna, CS Ion Creangă, CS Ozana Târgu Neamț, CS Familia Mea Roman, CS Romanița Roman și Centrul pentru copii cu Handicap Sancta Maria Piatra Neamț), precum și trei centre pentru adulți (Bozieni, Păstrăveni și Războieni) din structura CJ Neamț. Au mai expuse obiecte artizanale și 7 ONG-uri: Casa Ray, WKMS-Să-i ajutăm iubindu-i, Salvați Copii – filiala Neamț, Fundația Teodora Campostrini, Asociația Surzilor – filiala Neamț, Asociația Luceafărul și Fundația Motivation – filiala Neamț.
Deschiderea oficială a avut loc la ora 11.00, în prezența Danielei Soroceanu, secretarul județului Neamț, consilierului județean Neculai Pușcașu și a Cristinei Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.
„Este o mare bucurie să văd că prima ediție a acestei manifestări a reunit atât de mulți oameni frumoși, sensibili și talentați. Este un târg plin de culoare, cu o încărcătură emoțională deosebită și sunt mândră de fiecare dintre dumneavoastră pentru că ați depășit limitele impuse de viață și ați făcut dovada curajului, talentului și creativității“, a declarat Cristina Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.
Ulterior, fiecare expozant a primit câte o diplomă de excelență și o medalie, semn al aprecierii a muncii depuse de copii și adulți.
Cele mai frumoase exponate au fost recomensate cu câte un trofeu, norocoșii fiind CS Ion Creangă Piatra Neamț, Casa Ray Dobreni și Centrul de Îngrijire și Asistență Bozieni.
La finalul ceremoniei de premiere, conducerea DGASPC Neamț i-a înmânat o diplomă de excelență și lui Vasile Țurcă, asistatul Centrului Elena Doamna, care săptămâna trecută a obținut locul II la Olimpiada Națională de Tehnologie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate