Atelierul de Idei.Voluntariatul. Editia I Piatra-Neamt(Pub KM 0 24 octombrie)

0

asociatia visumContinuăm întâlnirea despre voluntariat și la Piatra Neamț, sub forma primei ediții a Atelierului de idei pe care o vom lansa aici. Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a ne răspunde la câteva întrebări. De ce suntem voluntari? Care sunt motivațiile care determină pe fiecare dintre noi să acționăm zi de zi în proiecte, activități?

De la altruism și dorința de a a ajuta pe cei din jurul nostru, până la satisfacerea propriilor nevoi, ne implicăm în activități care au impact asupra societății în care trăim. De fiecare dată când vrem să realizăm activități în cadrul unui ONG considerăm ca fiind ceva normal, voluntariatul devenind deja un fel de a fi. Avem în Piatra Neamț o cultură a voluntariatului? Unde și cum trebuie lucrat?

O ediție despre voluntariat: cum, de ce, unde, când și cu cine, ne vor răspunde invitații noștri, reprezentanți ai mediului neguvernamental, alături de care vom petrece o seară cu discuții interesante, joi, 24 octombrie, începând cu ora 18.00, la Pub KM 0 din Piatra Neamț.

Alături de:

Dan Morar – Alambic de arte
Cristian Savin – Asociația ProDemocrația
Andrei Carabelea – Asociația Sens Civic

http://visumbrasov.org/

Intrarea liberă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate