[ASTĂZI] Percheziții în NEAMȚ și alte 5 județe: suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție

0

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Serviciul teritorial Iași, în coordonare cu autorități judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022.

În cursul zilei de 17 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții  în 31 locații situate pe raza județelor Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Informare transmisă de DNA – Biroul de informare și relații publice

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt

la flamma piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate