Asociația Născută Înger: O picătură de speranță pentru fetița abuzată de propriul tată

0

Despre cazul fetiței de care facem vorbire mai jos am scris mai multe aici. (click)

M. este o fetiță de 13 ani din Piatra-Neamț, agresată sexual de propriul tată. Judecătorii l-au lăsat în libertate. Nici fratele ei de 14 ani nu a scăpat de traume, iar mama lor este îngropată în datorii. În sprijinul lor a venit Asociația Născută Înger care, prin donația de 5000 de lei din partea ing. Mihai Tărâță, prin Asociația Culiță Tărâță, a reușit să achite o parte din datoria de peste 10.000 lei la Locativserv.

Acum familia nu mai riscă evacuarea și urmează procedura de eșalonare a datoriilor. Asociația Născută Înger le va fi alături până vor ieși din impas. Problema acută a familiei este lipsa gazului și a curentului electric, din cauza datoriilor acumulate.

„E nevoie de un total de 3.500 lei, pe lângă restul de peste 5000 lei restanți la chirie. Așa ar putea avea curent și gaz și acești micuți nu ar mai face lecțiile la lumânare. De ceva timp mama cu cei doi micuți stau într-o chirie în altă parte, deoarece din cauza frigului s-au îmbolnăvit. Așa că, dragii mei, să-i ajutăm să stea în casuța lor, să nu mai înghețe de frig și să stea cu lumânări. Sigur reușim.”, a declarat Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger.

Carmen Suciu, împreună cu alți voluntari, a fost în vizită la M. și i-a dus daruri de care a fost tare bucuroasă.

Asociația va încerca să o înscrie la muzicoterapie, într-un cadru specializat. Această terapie este făcută pro bono pentru M. de un tânăr care își dorește să aducă un plus de bine în probleme copiilor, mai ales a celor care au trecut prin drame care le-au marcat copilaria. Se numește Răducanu Adrian și are un cabinet pentru muzicoterapie, Art Terapy Hub.

Identitatea fetiței a fost cenzurată, deși avem acordul mamei de a o folosi, deoarece, din păcate, victimele agresiunilor sexuale poartă de cele mai multe ori un stigmat în societate. Doar un părinte al cărui copil a trecut prin așa ceva poate înțelege trauma pe viață a victimelor și cât de greu le este să se reintegreze în societate și să aibă o viață cât de cât normală.

M. are nevoie de terapie de specialitate, fiind diagnosticată cu depresie, pe lângă traumele suferite. Dacă există psihologi în municipiul Piatra-Neamț care ar putea să o ajute pro bono, o puteți contacta pe Carmen Suciu – date de contact mai jos.

„Ceea ce daruiesti altora, vei crea pentru tine insuti.Nu conteaza daca darul nostru este primit, recunoscut sau apreciat, adevaratii beneficiari suntem noi. Prin tot ceea ce facem in beneficiul altor persoane, noi ne pregatim viitorul in care vom primi mai mult decat am daruit. Daruieste cu tot sufletul, nu face calcule, nu astepta nimic in schimb, Universul are grija de tine. Nu conteaza ce daruim, poate fi vorba de un zambet, un sfat, de timp, de efort, bani, obiecte, mancare. Daruieste tot ce ai, nu pentru ca “trebuie” si pentru ca daruirea din inima te imbogateste. Cu cat vei darui mai mult, cu atat mai mult vei primi. Nu uita bucuria de a darui! Chiar si atunci cand ai putin. Fa-ti un obicei zilnic din a darui ceva. Fa acest lucru constient, deoarece sunt sigura ca zilnic daruiesti ceva. Intreaba-te seara: Ce am daruit astazi cu tot sufletul, fara asteptari?”, mai spune Carmen Suciu.

O puteți contacta pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Puteți sprijini această familie, donând în contul de mai jos:

Asociația Născută Înger

CUI: 36063530

RO58BTRLRONCRT0345309301

BANCA Transilvania Piatra Neamț

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt

la flamma piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate