Așa ceva… Unii bolnavi cronici își doresc să se infecteze cu COVID-19, pentru a se putea interna

5

Persoane din Piatra-Neamț, oameni cu afecțiuni cronice au ajuns să își dorească a fi COVID-19 pozitive pentru a se putea interna. Nu este o glumă. Acești oameni necesită reluarea investigațiilor și a tratamentelor la intervale destul de regulate iar în contextual actual, acest lucru nu a mai fost posibil. Să nu mai vorbim despre cei aflați în suferință și cărora le sunt amânate intervențiile chirurgicale pentru că nu prezintă urgență.

L-am contactat pe directorul DSP Neamț pentru a încerca să aflăm dacă se întrezărește în viitorul apropiat perspectiva redeschiderii secțiilor ȘI pentru pacienții non-covid:

Cum am spus și ieri la conferința de presă: se lucrează, chiar și astăzi se continuă discuțiile, pentru că vrem să redeschidem non-covid Spitalul Județean, să rămânem cu câteva paturi pentru covid pentru că, nu poți să ții tot Spitalul Județean cu 60 pacienți internați covid pe 800 și ceva de paturi. […] Acum se lucrează și probabil că în jurul datei de 20-22, nu vă pot spune o dată exactă, se va redeschide Spitalul Județean. Se vor deschide majoritatea secțiilor, nu pot spune că toate, cât se va putea pentru că trebuie lăsat un spațiu și pentru pacienții covid, nu a trecut încă pandemia.

Iată și ceea ce ne-a explicat Directorul Spitalului Județean Neamț, legat de faptul că persoanele care NU sunt infectate cu noul coronavirus, nu se pot interna:

Deci, nu. La momentul de față, până când reușim să ne organizăm, să găsim circuite pentru provocarea care este, să putem ține în spital în același timp și pacienți negativi, și pacienți suspecți care așteaptă rezultatul, și pacienți confirmați, pentru că suntem spital suport covid deci trebuie să îi ținem pe cei confirmați. Încercăm să găsim o modalitate, să propunem DSP-ului niște circuite pe care, dacă sunt bune, să ni le avizeze și apoi să ne dea voie să internăm și pacienți non-covid. În momentul acesta, suntem încă sub aceste restricții în sensul că în spital rămân într-adevăr pacienții confirmați, deci care au un test făcut în altă parte sau pacienți care sunt suspecți.

Nu știm exact ce are Guvernul în cap dar să ții blocat un spital cu peste 800 de paturi doar pentru câteva zeci de cazuri de bolnavi nu foarte gravi și pentru alți 2-3 în terapie intensivă, e un atentat la sănătatea publică.

Nu are absolut nicio logică ceea ce face Guvernul cu Spitalul din Piatra-Neamț și cu oamenii din Neamț care suferă de orice altceva în afară de COVID.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. Varga Szandor Andrasz spune

    In mod normal trebuie reduse corespunzător si lefurile banane ale eroinelor, care desi nu tratează 800 de pacienți ci doar 60, iau leafa neatinsă .
    Daca erau la patron asa se proceda .
    Dar buhetarul român nu are rușine .

    1. Nemtean spune

      Așa este ,dar parașutele pot presta doar pe sub birourile bugetarilor +plicuri șpagă ,altfel nu pot lua salarii astronomice !
      In mediul privat erau date afara de mult…

  2. Dl Scarbescu spune

    Poate găsiți dvs o soluție.Vorba d- nei Dănilă: „critica cei care nu au nimic de spus”( nu era cazul la ea).Întrebați l pe dl Arsene de ce nu s a deschis spitalul modular de la Letcani,era o soluție foarte buna pt tratarea Covid.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate