Apocalipsa dupa Colegiul 6

0

Aparent, fara foarte multa insemnatate politica, alegerile din Colegiul 6 vor declansa un iad politic in zona Neamtului cu repercusiuni nationale.

Teoretic vorbind, lucrurile pot evolua in doua scenarii distincte:

 

In prima varianta in care castiga opozitia, tensiunile interne din cadrul puterii vor exploda si vor incepe tradarile. Pierderea acestui Colegiu ar insemna startul pentru toti oportunistii politici de la putere in a-si negocia pozitiile cu opozitia. Multi dintre cei aflati la putere nu mai pot sa redevina oameni normali, ceea ce-i va transforma in niste mici soricei care vor parasi in graba corabia marinarului.

Totata aceasta transhumanta politica se va desfasura departe de ochii presei sau ai conducerii politice, iar tradarile vor fi vizibile doar in pragul alegerilor. In cazul in care unii vor trada prea devreme, e posibil sa trebuiasca sa suporte consecintele razbunatoare ale superiorilor, iar pierderea alegerilor de catre putere se va intampla fulgerator si foarte rusinos.
Mai concret, pierderea acestui Colegiu va insemna o moarte perversa a puterii actuale din Neamt, deoarece tradarile vor fi puse la punct din timp, dar nu vor deveni vizibile decat cand e prea tarziu ca sa se mai poata repara ceva sau sa mai poata fi pedepsite exemplar.

In varianta a doua in care colegiul este castigat de putere, vor urma tradarile din randurile opozitiei. Puterea nemteana va fi investita cu o noua cota de incredere de la centru, iar impreuna cu tradatorii si cu legile referitoare la primarii din primul tur plus votul prin corespondenta vor castiga detasat alegerile.

Acum trebuie sa vedem ce va fi. Noi am facut un sondaj in zona Razboieni din care reiesea ca puterea va pierde clar in zona, dar in comuna alaturata, Dragomiresti, avem informatii ca cei de la putere stau foarte bine. Pe de o parte, opozitia a inceput deja o campanie asidua de convingere si de colectare de voturi negative, dar nici cei de la putere nu dorm, ci isi plimba candidatul din poarta in poarta, ceea ce poate avea un efect de promovare foarte mare.

Lupta va fi foarte stransa si nu putem face nicio prezicere certa, deoarece ambele tabere fac foarte multe greseli de promovare si din informatiile pe care le avem nici una dintre echipele ce pregatesc campania nu are in componenta un specialist in psihologie si tehnici de manipulare sau un specialist in promovari de brand. Mai concret spus, asistam la o campanie facuta haotic de ambele tabere, campanie in care se aplica prosteste tehnici care au functionat in celelalte campanii ce s-au desfasurat in alte contexte socio-economice, fara sa priceapa ca situatia este total diferita fata de acum 4-5 ani.
Oricum, miza este foarte mare si in mod categoric vor castiga cei care se vor apropia cel mai mult de conceptul de promovare de brand “door to door”, fara sa combine mai multe sisteme de reclama politica.

Vom urmari aceasta campanie si, inainte de votare, va vom spune categoric cine va castiga in functie de modul in care se va promova. La ora actuala, daca maine ar fi alegeri in Colegiul 6, opinia noastra este ca ar castiga detasat opozitia.

 

P.S.: In materie de preziceri legate de votare, va putem spune ca am fost printre putinii care am anticipat corect rezultatul fostelor alegeri si asta in ciuda tuturor previziunilor analistilor si tuturor sondajelor de opinie. Articole publicate inainte cu o zi de vot si dupa alegeri:

DE CE VA CASTIGA BASESCU ALEGERILE – ARTICOL PUBLICAT DE MINE INAINTEA ALEGERILOR

In prima etapa a desfasurarii campaniei electorale, toti  candidatii au urmat aceleasi principii de promovare de imagine ca in orice campanie electorala si eu rezultat  3 candidati principali Basescu – 31 %, Geoana – 30 % si Crin – 19 %.

Pana acum, totul normal. Candidatul Crin + candidatul Geoana si-au dat mana, sustinuti fiind de cele mai mari trusturi de presa din Romania. Deci, printr-un calcul simplu, 30% + 19% + mediatizare favorabila, ar rezulta solutia succesului.

Din acest moment, staff-ul lui Geoana hotarasete ca pentru turul doi sa accentueze metodele de promovare folosite, staff-ul lui Basescu schimba tactica si se adreseaza romanilor nebagati in seama de ceilalti si face o manea electorala cu doua personaje din lumea manelelor, Guta si Roxana, iar pentru a puncta perfect in mediul majoritar, face o emisiune penibila, din punctul nostru de vedere, la OTV, autointitulata “Televiziunea poporului”.

Astazi suntem cu o zi inainte de alegeri si toata lumea apreciaza ca Geoana va castiga. Normal, mediatic si mathematic, Geoana va iesi presedinte. Ei bine, eu, astazi, cu o zi inainte alegerilor, va spun ca, in ciuda tuturor calculelor si previziunilor, Basescu va iesi presedinte.

Staff-urile tuturor politicienilor au ignorat cea mai mare forta din Romania, si anume maneaua si OTV-ul. Aceste forte decandente, de prost gust si jenante din punctul nostru de vedere, aceste forte vor face diferenta. Ei sunt majoritatea si noi suntem minoritatea.

Va dati seama ce risc imi asum eu lansand pe internet cu o zi inainte de alegeri acest articol care contrazice toate preziviunile, dar imi asum in totalitatea ce spun si veti vedea ce mare surpriza va fi cu Basescu din nou presedinte si cu o Romanie care se indreapta spre gaura neagra.

Draga domnule Geoana, concediaza toata adunatura aia de incompetenti care te-a sfatuit total prost si angajeaza pe cineva care este capabil sa creeze o imagine romaneasca. Un presedinte trebuie sa fie presedintele tuturor romanilor, si al manelistilor, si al incultilor care adorm, uitandu-se la OTV.

Draga domnule Basescu, felicitari pentru campania facuta de staff-ul dvs., o campanie care a punctat exact cand a trebuit si unde a trebuit, o campanie romaneasca pentru romani, o campanie de prost gust, cu manele si OTV, cu porcarii pe internet, dar talentele trebuie appreciate, indiferent de situatie, iar cei care au gandit si organizat aceasta campanie au folosit exact ce scrie in acest  link.

Felicitari inca o data, staff-ul domnului Basescu a inteles ca valiza cu voturi e ingropata in rahat si tinandu-se de nas au bagat mana dupa ea.

In realitate, Basescu nu a avut un staff de campanie, ci o “gasca”, si gasca lui Basescu a lucrat profesionist si a punctat exact unde oamenii cu “figuri” de specialisti din alte staff-uri, nu au vrut sa se murdareasca sau sa se “prostitueze intelectual”.

Deci, public aceste lucruri cu o zi inainte de alegeri si tot ce spun eu contrazice absolut toate sondajele si contrazice si toate notiunile mele despre frumos, civilizat si corect.

Daca am avut dreptate si promovarea manelistica e mai presus de orice altceva in Romania, nu am sa mai permit nimanui sa ma contrazica pe aceste subiecte.

VORBIM DUPA ALEGERI

DE CE A IESIT BASESCU PRESEDINTE – ARTICOL PUBLICAT DE MINE DUPA ALEGERI

Todeauna imi place cand se dovedeste ca am dreptate.

Inainte de alegerile din 06.12.2009 am scris un articol postat pe 2 site-uri.

Ceea ce am scris eu in acest articol era legat de promovarea de care a avut parte Basescu in comparatie cu contracandidatii si ceea ce scriam eu inainte de alegeri contrazicea toate statisticile si tot ce spuneau majoritatea formatorilor de opinie, media, din Romania. Ceea ce preconizam eu vazand tehnicile de promovare nu avea legatura sub nici o forma cu nici o predictie logica si nimeni niciodata nu ar fi dat atata importanta unor medii atat de degradante cum sunt telespectatorii Tarafului si ai OTV-ului.

Deci o mica recapitulare nu strica:

  1. Basescu avea 31% din voturi
  2. Restul candidatilor au indemnat electoratul sa voteze contra Basescu
  3. Principala televiziune de stiri, clar, contra Basescu

REZULTAT DEDUCTIBIL – Basescu = Istorie

Absolut nimeni nu a bagat in seama “prostimea “, nimeni nu a dat importanta manelelor cu Basescu, exemplu 1 si, cea mai importanta, exemplu 2. Aceste manele, in special ultima care a fost rulata excesiv pe Taraf (cel mai vizionat post de muzica din Romania), i-au adus lui Basescu cel putin 5 %, si asa a ajuns la 36 %.

Pentru a puncta perfect in mediul de cultura mediocra, Basescu a avut si cateva emisiuni total penibile la OTV, emisiune care i-a luat 2 -3 procente din alegatorii seriosi, dar i-a oferit la schimb cel putin 10% din alegatorii OTV-isti.

Este corect ca au fost cateva procente din diaspora, alte procente venite de la alte partide si, de ce nu, si ceva procente venite posibil din “zona crepusculara”.

Cert este un singur lucru: oricate procente ar fi luat Basescu din stanga sau din dreapta, fara OTV-isti si Taraf-isti nu iesea presedinte.

Natura noastra umana ne face egocentristi si nu bagam in seama “manelistii si OTV-istii” si aici e cea mai mare greseala…. Ei sunt majoritatea ….noi minoritatea….. sau chiar daca ar fi invers …..iata o dovada ca de ei depinde presedintele Romaniei.

Felicitari staff-ului,“gastii” lui Basescu care i-a “ciuruit” pe contracandidati, punctand exact unde nu punctasera ceilalti si a luat fara prea mare efort foarte multe procente. Restului politicienilor, cu parere de rau, dar le recomand ca data viitoare sa coboare privirea si la cei de jos sau macar sa angajeze profesionisti care sa stie unde sa puncteze.

Robert Iosub

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate