Ansamblul folcloric “ISKRA” MUNTENEGRU

0

Centrul academic de cântece şi dansuri populare ,,ISKRA” este un simbol al folclorului, tradiţiei şi culturii muntenegrene. Ansamblul este un ambasador adevărat al Muntenegrului şi prezintă o tradiţie culturală şi turistică bogată atât acasă, cât şi în străinătate. Ansamblul ,,ISKRA”, cu ale sale costume unice şi numeroase spectacole, este un muzeu călător al istoriei muntenegrene. Este moştenirea materială şi imaterială care, aşa cum spun oamenii, reprezintă o parte importantă a ţării.

Ansamblul ISKRA Muntenegru
Ansamblul ISKRA Muntenegru

Formarea ansamblului a fost de mare importanţă, iar calitatea acestuia a fost confirmată la prima apariţie a grupului în Macedonia, atunci când graniţele au fost depăşite. Membrii ansamblului au câştigat premii pentru coregrafia prezentată ,,Crna Gora” la Festivalul din Macedonia. Succesul în muncă al ansamblului a fost dovedit de multe ori prin numeroasele premii şi distincţii obţinute pentru spectacole de caritate oferite pentru copiii cu nevoi speciale. ,,ISKRA” a participat la multe concerte, pe multe scene, acasă şi în străinătate, spectacole care au fost privite de mulţi spectatori.
Repertoriul ansamblului ,,ISKRA” constă în cele mai bune dansuri şi cântece folclorice: ,,Crna Gora živi plamen” (Muntenegro – flacăra vie), ,,Bokeljske igre – primorje” (Dansul râului Bokelj), “Albanska svita” (Escorta albaneză), “Bosilegradsko krajište”, “Vrsuta, Đurđevdanske igre”, “Pirot”, “Dračevka”.
Partcipările la numeroase spectacole radio şi de televiziune în Muntenegru şi în străinătate au fost foarte bine primite şi apreciate cum se cuvine..
Misiunea culturală a ansamblului ,,ISKRA” este reprezentarea tradiţiei folclorice a Muntenegrului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate