Ansamblul Curtea Domnească Piatra-Neamţ

0

logo

Aşa cum se prezintă astăzi, situat pe un mic platou ce domină centrul oraşului, ansamblul Curtea Domnească este compus din Biserica Sf. Ioan, turnul-clopotniţă şi cele două construcţii monumentale – beciurile cu zidărie de piatră şi bolţi de cărămidă identificate prin săpături arheologice în apropierea Colegiului Naţional „Petru Rareş”. Cu siguranţă, în forma originară, atât casele domneşti, cât şi biserica trebuie să fi avut construcţii anexe, ale căror urme însă nu s-au păstrat.
Curtea Domnească de la Piatra-Neamţ este amintită prima dată într-un document emis la 20 aprilie 1491, când Ştefan cel Mare face danie Mănăstirii Tazlău trei sate „Zăneştii, Stolnicii şi Faurii pe Bistriţa, mai jos de gura Cracăului/…/ care au fost din ocolul curţilor noastre de la Piatra”, ansamblul fiind prezent în documente, prin menţiuni lacunare, până la începutul secolului al XVII-lea. Ulterior acestei date rolul său politico-administrativ scade, concomitent cu înstrăinarea şi degradarea construcţiilor care îl alcătuiau.
Se pare că, toFotografie Curtea Domneasca la 1900tuşi, ea este anterioară acestei date, deoarece într-un act din 7 mai 1475, hotarul ocolului său este deja stabilit şi, ţinând cont că unul dintre satele ocolului este dăruit încă din 5 februarie 1468, putem considera că începuturile Curţii Domneşti de la Piatra se situează între anii 1468 şi 1475.
Iniţial, construcţiile par să nu fi fost de mare amploare, după cum rezultă din cercetările arheologice întreprinse între anii 1954-1955 din iniţiativa conducerii Muzeului Arheologic Regional Piatra-Neamţ(1), acestea realizându-se abia după 1480. În urma cercetărilor arheologice realizate cu precădere în anii ’50 ai secolului trecut şi în perioada 2005-2011, în cadrul sitului Curtea Domnească au fost identificate repere ale unor monumente arheologice distincte din punct de vedere al funcţionalităţii, al cronologiei şi al amplasamentului.
Datorită faptului că din vechile edificii nu s-au mai păstrat decât puţine elemente, este greu de estimat alcătuirea constructivă a acestui ansamblu arhitectural. S-au mai putut identifica o parte din pivniţele casei domneşti şi fragmente din latura sudică a zidului de incintă construit din pietre cioplite neregulat, cu forme colţuroase şi având netezită numai suprafaţa vizibilă.
Astfel, unei aşezări civile, de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, care a ocupat, probabil, întreaga terasă, îi succede Curtea Domnească ridicată în a doua jumătate a secolului al XV-lea. În timpul funcţionării acesteia, cele două platouri de pe terasa Bistriţei capătă rosturi distincte, care determină şi evoluţia diferită. Platoul de nord păstrează rosturi civile şi administrative, construcţiile de aici căzând în ruină odată cu diminuarea rolului reprezentantului domnului, în timp ce zona de la sud devine spaţiu religios, pe care, după ridicarea bisericii şi a turnului-clopotniţă, începe să funcţioneze un cimitir. Aici, enoriaşii Bisericii Domnească „Sf. Ioan” şi-au înmormântat defuncţii până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Curtea şi-a îndeplinit funcţiile specifice până în secolul al XVII-lea apoi, treptat, rolul ei s-a diminuat. Calitatea şi bogăţia materialului arheologic descoperit indică faptul că această curte s-a bucurat totuşi de o atenţie aparte din partea ctitorului său: cahle şi cărămizi smălţuite, fragmente de vase, obiecte de metal, monede(2), monumentalitate arhitecturală şi calitate deosebită a construcţiilor. Din datele oferite de cercetările arheologice, coroborate cu documentele vremii, rezultă că epoca de maximă folosire a Curţii Domneşti a constituit-o secolul al XVI-lea. Procesul de înstrăinare a satelor a dus la destrămarea ocolului şi la diminuarea rolului politico-administrativ, astfel că episcopul catolic Bandini(3), care vizitează târgul Piatra în 1646, nici nu mai consemnează existenţa curţii.
În afara datelor oferite de către pisania aşezată în dreptul intrării, care indică data construcţiei (1497-1498) şi pe ctitorul lăcaşului (domnitorul Ştefan cel Mare), izvoarele înregistrează prea puţine informaţii despre biserica având hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Cele mai multe dintre acestea se concentrează în perioada relativ recentă – secolele XVIII-XIX – timp în care biserica, numită şi domnească, a jucat un rol important în viaţa comunităţii locale.
În jurul acestui lăcaş de cult a funcţionat, pe parcursul secolelor XVI-XIX, un cimitir, delimitat de la sfârşitul secolului al XVII-lea de un zid de incintă(4), ale cărui urme mai sunt încă vizibile astăzi la sud de biserică.
Vestigiile medievale datate la sfârşitul secolului al XV-lea, care confirmă existenţa pe acest loc a unei noi construcţii, Beciul casei domneşti II, cu funcţii administrative probabil, din cuprinsul curţii atestate documentar (1491) în timpul domniei voievodului Ştefan cel Mare, au fost descoperite în anul 2011(5), cu prilejul săpăturilor arheologice impuse de implementarea proiectului Restaurarea şi punerea în valoare a zonei istorice culturale Curtea Domnească, promovat de Primăria Municipiului Piatra Neamţ.
Construcţia impozantă a acestor edificii cu caracter civil-administrativ urmează a fi restaurată şi inclusă în circuitul turistic, cercetările preventive, conservarea primară şi amenajarea expoziţiei de bază fiind realizate de către Complexul Muzeal Judeţean Neamţ.

Dorin NICOLA


(1)A se vedea raportul asupra cercetărilor din 1954 în SCIV, VI, 3-4, 1955, p. 819 şi urm.
(2) La Curtea Domnească din Piatra-Neamţ s-au găsit în strat, printre resturile unei locuinţe de suprafaţă incendiate, două monede emise în primii ani de domnie ai voievodului Alexandru cel Bun, iar în condiţii stratigrafice neclare mai multe monede de la Petru I Muşat (1375-1391), precum şi una de la Ştefan I Muşat (1394-1399), toate menţionate în raportul pe 1954 indicat mai sus.
(3) Trimisul papal Marcus Bandinus, care în iarna anului 1646 trece prin Piatra, nu pomeneşte nimic de Curţile Domneşti de aici – deşi o face pentru alte locuri prin care a trecut – Suceava, Hârlău, Iaşi (v. Codex Bandinus, ed. V.A. Urechia, în „Anal. Acad. Rom.”Mem. secţ. ist. Seria II, tom XVI, Bucureşti, 1895, p. 60-62).
(4) A se vedea raportul din MCA, 1955.
(5) Vezi Gh. Dumitroaia et alii, Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, Punct: Curtea Domnească, în CCA 2011, p. 212-214.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate