Accident în Târgu Neamț

2

  În seara zilei de luni, 4 august, la ora 19:52 teribilismul unui tânăr din Târgu Neamț a provocat un accident rutier, soldat cu rănirea ușoară a unui minor.  Un Mercedez Sprinter care circula regulamentar pe strada Mărășești, cu direcția spre Oglinzi, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Audi A4, care circula pe sens invers pe o stradă lăturalnică cu sens unic. Grăbit să parcurgă porțiunea de drum pe care intrase în mod ilegal, tânărul Toma Cerbu care se afla la volanul autorurismului A4 nu s-a mai asigurat. Conducătorul dubei care se deplasa regulamentar pe strada principală a fost surprins de manevra celuilalt participant la trafic, neavând timp să reacționeze. Din nefericire, fiica de 6 ani a  șoferului care se afla la volanul dubei, pasageră în dreapta, a suferit o contuzie după ce s-a lovit cu capul de parbrizul mașinii. În urma impactului puternic, zona geamului în care a ricoșat fetița a rămas bombată. Minora a fost transportată imediat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. După sosirea echipajului de la rutieră, polițiștii au testat ambii conducători auto cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

       „A ieșit pe interzis cu viteză și mi-a apărut în față. Nici nu am apucat să frânez” a declarat Adrian Vizitiu, soferul dubei. Celalălt șofer, care a și cauzat accidentul auto nu a vrut să declare nimic, în schimb a spus cu o voce stinsă că intenția lui a fost doar să întoarcă mașina în acel loc, dar conducătorul dubei a venit cu viteză și l-a luat înainte. Spusele tânărului sunt însă contrazise de un martor, care locuiește pe strada Mărășești și a văzut cum s-a petrecut totul. „Băiatul cu mașina gri a ieșit cu viteză de pe strada aceea cu sens unic, iar omul cu duba nu a avut când să mai frâneze. Dacă ați ști câți șoferi fac la fel pe strada asta, eu locuiesc aici și-i văd zilnic. Uitați, aici pe trotuar sunt permanent mulți copii care se joacă. Putea ca mașina din izbitură să vină peste doi, trei copii și să-i fărâme”.

         Gestul necugetat al șoferului cu Audi îi va aduce tânărului un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Viorela Gherasim

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. feraru marcel spune

    Saracutul audist…. Din cauza unui fraier care-o arde regulamentar sa-si boteasca el mandrete de coasca. Din pacate legea e prea permisiva, politistii prea usor de cumparat iar smecherii prolifereaza.

    1. bum bum spune

      bravo Marcel asa e ai doare in cor de altii care traiesc cinstit si respecta legea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate