Amazoanele, legendarele femei ale lumii antice din zona Mării Negre

Amazoanele, fascinantele războinice din mitologia greacă, sunt unele dintre cele mai cunoscute și misterioase figuri feminine din istorie. Cu toate că s-au născut din mit, mulți au făcut speculații cu privire la existența lor reală și la posibilele lor influențe asupra culturilor antice. În timp ce multe aspecte ale vieții lor rămân învăluite în mister, studiile arheologice și sursele istorice oferă o imagine parțială a acestor legendară luptătoare.

Mitul despre Amazoane spune că erau un popor exclusiv feminin, locuind într-o societate în care bărbații nu aveau influență. Se spune că aceste femei erau luptătoare pricepute, obișnuite să trăiască și să lupte în sălbăticie. Erau cârmuite de o regină şi obişnuite încă de mici cu războiul, vânătoarea şi activităţile militare. Unele legende susțin că, în copilărie, amazoanelor li se tăia sânul drept, ca să poată manevra arcul cu mai multă uşurinţă. De aici, probabil, originea numelui lor – amazoane, care, potrivit etimologiei tradiţionale, înseamnă „fără sân”, însă alte interpretări spun că termenul ar mai putea însemna și „războinic” sau „fără soț”.

Stilul de viață al Amazoanelor, așa cum este descris în mitologie, era dominat de război și aventură. Ele erau prezentate ca războinice puternice, experte în lupta corp la corp și în folosirea armelor. Zeităţile pe care le venerau erau în primul rând Ares şi Artemis, iar principalele lor activităţi, vânătoarea şi războiul.

Amazoanele sunt reprezentate ca nişte femei războinice, îmbrăcate uneori în armură. Atributele lor constante le reprezintă armele (arcul cu săgeţi sau lancea şi scutul, acesta din urmă adesea în formă de semilună). Câteodată poartă pantaloni largi, ca sciţii. În iconografie nu se întâlneşte amănuntul sânului tăiat, însă de multe ori un sân este descoperit. În afara numeroaselor scene din lupta amazoanelor cu eroii greci, reproduse în ceramică, mai ales în cea atică, tema a fost adesea reprezentată în reliefuri (templul lui Apollo de la Bassae; Mausoleul din Halicarnas; Artemisionul de la Magnesia, pe Meandros; diferite sarcofage) şi în pictură (frescele lui Micon, pierdute; sarcofagul etrusc pictat de la Tarquinia, aflat la Muzeul de Arheologie din Florenţa). Pentru realizarea statuii unei amazoane rănite, destinată Artemisionului din Efes s-au întrecut, potrivit tradiţiei, câţiva din cei mai mari maeştri ai sculpturii clasice: Policlet, Cresilas din Cidonia şi Fradmon din Argos. Originalele s-au pierdut, însă prototipurile au inspirat, de-a lungul vremii, un mare număr de copii, dintre care cele de la Berlin, de la Muzeul Capitolin, de la Vatican (Colecţia Mattei) şi de la Vila Pamphili sunt cele mai celebre.

Se spune că trăiau în comunități izolate, unde femeile își asumau rolul de conducători și luptătoare, fără a fi dependente de prezența bărbaților. Pentru a-şi perpetua neamul, amazoanele se deplasau anual la un popor învecinat pentru reproducere; copiii născuţi din această unire trecătoare se întorceau în comunitate dacă erau de sex bărbătesc, în timp ce fetele erau crescute după obiceiurile amazoanelor.

În ciuda faptului că nu există dovezi clare care să ateste existența reală a Amazoanelor, așa cum sunt ele descrise în mitologie, unele culturi istorice au fost asociate cu ideea unor femei războinice. De exemplu, în regiunea Asiei Centrale, în special în zonele populate de triburile nomade, există povești și legende despre femei luptătoare. Mitologia greacă plasează Amazoanele în regiunile din jurul Mării Negre, în special în jurul fluviului Thermodon (astăzi cunoscut sub numele de râul Terme în Turcia modernă). Unele legende le mai conectează cu teritoriile din Asia Mică și Tracia.

Prezenţa amazoanelor în mitologia greacă este constantă. Începând cu Iliada, întreaga literatură antică este plină de referiri la mitul amazoanelor. Ele apar în legătură cu cele mai importante personaje şi cicluri mitice: sunt asociate cu Heracle, Dionysos, chiar și cu Alexandru cel Mare. Amazoanelor li se atribuia întemeierea mai multor cetăţi din Ionia, printre care şi a Efesului. Mitul amazoanelor reflecta, probabil, obiceiurile unor populaţii străvechi din zonă, cu tradiţii şi datini de tip matriarhal.

Legendele unei societăţi matriarhale din care bărbaţii erau excluşi a avut un ecou deosebit în literaturile europene. Un caz aparte îl reprezintă fascinaţia exercitată asupra exploratorilor europeni de obiceiurile matriarhale ale populaţiilor indigene sud-americane, care i-a făcut să le evoce pe amazoane chiar şi în numele dat regiunii respective (Amazonia).

Chiar dacă nu există dovezi concrete ale existenței lor, Amazoanele continuă să stârnească interesul și imaginația oamenilor în zilele noastre. Ele au fost subiectul multor opere de artă, literatură și film, de la opere clasice grecești la filmele moderne de acțiune. Acest interes continuă să alimenteze cercetările academice și speculațiile despre aceste misterioase femei războinice. Se pare, totuși, că există și o serie de rămășițe arheologice a unor morminte nomade de sciți din teritoriile de stepă de la Marea Neagră până în Mongolia. Descoperirile de schelete feminine marcate de bătălii și îngropate cu armele lor (arcuri și săgeți, tolbe și sulițe) ar putea demonstra că aceste femei războinice ar fi existat într-adevăr.

Amazoanele rămân unele dintre cele mai enigmatice și captivante figuri din mitologia și istoria antică. Chiar dacă nu putem spune cu certitudine că au existat în realitate, influența lor persistă în imaginația colectivă și în studiile academice despre rolul și statutul femeilor în societatea antică.

Surse: Wikipedia; Anna Ferrari – Dicționar de mitologie greacă și romană