ALDE, singura alianță politică de la Neamț care nu a reușit să crească

3

alde neamtALDE este singura alianță politică de la Neamț care nu a reușit să crească de la alegerile prezidențiale și până acum. Și dacă e să ne uităm la rezultatele de la prezidențiale ale celor două partide care compun alianța, ne întrebăm cum de au reușit performanța să iasă cu minis și să ia doar doi consilieri.
Dacă ne amintim bine, la prezindențiale, PLR-ul condus de Asaftei a scos pentru Tăriceanu puțin peste 10.000 de voturi pe județ, iar acum ALDE, adica PLR și PC, nu a scos la județ decât vreo 11.000 de voturi și asta în condițiile în care l-a avut în echipe pe fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban, și pe viceprimarul municipiului Piatra-Neamț, Cătălin Misăilă, ca să nu mai vorbim de faptul că deputatul Cătălin Drăgușanu a venit și el cu un capital de imagine foarte bun.
În toată această ecuație, noi nu găsim la ALDE, la județ, voturile pe care ar fi trebuit să le aducă PC-ul peste cele 10 mii aduse clar de PLR la prezidențiale, motiv pentru care marile așteptări de cel puțin 4 consilieri județeni pentru ALDE s-au transformat în 2 consilieri și cam atât.

D.E.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. xx spune

    Fara Iacoban si Misaila sigur aveau mai multe.De DRAGUSANU CE SA ZIC,CITE VOTURI A LUAT LA PRIMAR SI ACESTEA AU FOST DINTRE CELA 11 000

  2. Iunia spune

    Ii doare in cot au facut un rahat si o sa se aleaga cu un vicepresedinte de CJ. Nu e misto asa?
    Altii sa isi rupa coatele si sa depuna efort si sa stea in opozitie 4 ani. Si 2 consilieri din astia da sedica soarta judetului

  3. Privitor spune

    Asa se intampla cand faci joc de glezne, iar autosuficienta se manifesta ca la pierduti.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate