Adolescentă de 17 ani accidentată mortal de un șofer beat

3

O fată de 17 ani din Adjudeni, comuna Tămăşeni, a fost accidentată mortal, în seara de 11 martie, de o camionetă, care mergea în acelaşi sens cu ea şi a lovit-o cu partea laterală dreaptă. Impactul a fost atât de puternic, încât adolescenta n-a avut nicio şansă. Accidentul s-a întâmplat la ora 22:45 pe DJ 201 C, din localitate, iar pe înregistrările făcute de camerele de luat vederi din zonă, se vede cum camioneta pleacă mai departe. Un sfert de oră mai târziu, maşina se întoarce, iar un localnic, în vârstă de 60 de ani, care susţine că este şoferul, sună la 112.

Conform procedurilor, la locul accidentului pleacă poliţia şi ambulanţa. Lucrurile sunt, însă, clare: fata e moartă şi nu mai nimic de făcut. Şoferul aproape că are circumstanţe atenuante: noapte, ploaie măruntă, fata nu avea lanternă, nici îmbrăcăminte reflectorizantă, n-a văzut-o. Omul este testat: nu băuse. I se face dosar pentru ucidere din culpă. După ce văd înregistrările de pe camere, poliţiştii îşi dau seama că nu bărbatul de 60 de ani era la volan, ci fiul lui, în vârstă de 33 de ani, care băuse. Şi poate de aceea n-a mai fost atât de atent la drum. Ancheta ia alt curs. Bărbatul de 60 de ani nu poate fi acuzat de favorizarea infractorului, pentru că legea nu pedepseşte astfel de încercări de „ajutor” între rudele de sânge. În schimb, adevăratul şofer este anchetat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. A fost şi testat, însă după câteva ore bune, aşa că nu-i sigur dacă poate fi acuzat şi de conducere sub influenţa alcoolului. În orice caz, în ziua de 12 martie, la ora 13:00, poliţiştii erau din nou la locul accidentului şi intenţionau să-l aresteze pe șofer.

În seara de 11 martie au mai fost două accidente cu şoferi beţi. O femeie de 52 de ani din comuna Ion Creangă, s-a ales cu sperietura şi cu câteva zgârieturi, dar şi cu dosar penal, după ce-a intrat cu maşina într-un podeţ de beton şi apoi a ricoşat în şanţ, iar un bărbat de 65 de ani din Piatra-Neamţ s-a răsturnat, cu autoturism cu tot, într-un pârâu din Piatra Şoimului. Maşina a fost distrusă pe jumătate, iar şoferul – care era la fel de beat ca femeia din Ion Creangă, a scăpat cu leziuni minore.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Marius spune

    Amenda minima pe care as aplica-o peste limita de alcoolemie de doua beri ar fi de minim 10.000 ron. Ori achita banii ori suma se converteste in pedeapsa cu inchisoarea. Nu se poate, e jalea de pe lume la cati oligofreni inconstienti avem pe drumurile patriei.

    1. Andrei spune

      Din ce cauză avem oligofreni cu permis ? Două suti di ieuro la traseu, oare ?

    2. Lolita spune

      crezind ca o limita atit de mare opreste bautura la volan te inseli amarnic…daca vrei bei…cel mai greu e sa conduci responsabil dupa ce bei !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate