ACUM în NEAMȚ: Accident cu trei victime (FOTO)

0

ISU Neamț informează că în localitatea Nisiporești, comuna Botești a avut loc un accident rutier cu puțin timp în urmă, în urma căruia au rezultat 3 victime. Din fericire, nu sunt persoane încarcerate.

Dinamica este în desfășurare – revenim cu noi detalii în scurt timp.

UPDATE ISU NEAMȚ:

Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier produs pe DN2,  pe raza localității Nisiporești din comuna Botești. În urma accidentului rutier produs în care au fost implicate cinci autoturisme au rezultat trei victime,  neîncarcerate (două fiind din același autoturism).
La locul solicitării s-au deplasat pompieri din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman.
Două victime au avut nevoie de îngrijiri medicale (doi bărbați de 19 și 59 de ani), fiind preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la CPU Roman.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor curăța/degaja carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Cele mai importante știri din Piatra-Neamț și județul Neamț, la un click distanță. Urmăriți-ne și pe pagina Ziar Piatra Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate