[UPDATE FOTO/VIDEO] Accident cu 6 victime în Piatra-Neamț

0

În această seară, în urma unui apel la 112 ISU Neamț a fost informat despre producerea unui accident rutier în municipiul Piatra Neamț, pe bulevardul Traian, intersecție cu strada Lamâiței.

„ Din primele informații au fost implicate 4 autoturisme. Sunt 3 victime conștiente, cooperante. Nu sunt persoane încarcerate. ”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

UPDATE: Au fost transportate la spital 4 persoane. La locul accidentului a fost și echipaj de la SAJ.

Ambulanța SMURD TIM a preluat de la locul accidentului o femeie de 34 de ani, iar ambulanța SMURD EPA a preluat doi bărbați de 37 de ani și 20 de ani, pe care i-a transportat la spital.”, a mai precizat purtătorul de cuvânt ISU Neamț.

Revenim cu informații.

UPDATE:

Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț a reieșit că, în timp ce un tânăr de 18 ani, din Grumăzești, conducea un autoturism pe bulevardul Traian, nu ar fi respectat semnificaţia culorii roşie a semaforului electric, aflat în funcţiune, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Roznov, care efectua virajul regulamentar la stânga pentru a pătrunde pe strada Lămâiței.

În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a ricoșat în alte două autoturisme oprite la semafor la volanul cărora se afla o tânără de 27 de ani și un tânăr de 23 de ani, ambii din Piatra Neamț. În urma impactului a rezultat rănirea tinerei, a bărbatului și a altor 4 pasageri din autoturismele implicate în evenimentului rutier.

Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

FOTO/VIDEO: Cititor

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate