Activităţile de prevenire desfăşurate de către Inspectoratul Pentru Situaţii De Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamţ

0

În cursul zilei de ieri, personalul Inspecţiei de Prevenire a executat controale de specialitate la operatorii economici şi instituţiile publice (primării, şcoli, cămine, biserici, etc.) din patru comune: Mărgineni, Făurei, Trifeşti şi Dochia.

Pe timpul executării acestor controale au fost constatate o serie de nereguli. Inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ au aplicat 7 avertismente, urmînd ca cei găsiţi în neregulă să le remedieze şi să comunice în scris (de regulă, în termen de 30 de zile – în funcţie de complexitatea neregulilor) despre modul în care au fost soluţionate.

Principalele nereguli constatate în urma activităţilor desfăşurate de personalul Inspecţiei de Prevenire, vizează următoarele aspecte:

a) Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă

1. Personalul din serviciul voluntar nu beneficiază de uniformă şi însemne distinctive, astfel se încalcă art. 1 din H.G.R. nr. 160/2007.

2. Personalul din Serviciile Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă nu este asigurat împotriva riscurilor de accident şi de boală ce decurg din natura activităţii, conform art. 7, lit. d) din H.G.R. Nr. 1579/08.12.2005;

b) Apărarea împotriva incendiilor:

1.  Instalaţiile electrice de la sediul primăriei, cabinet medical şi biblioteca comunală nu sunt verificate periodic de către o societate sau persoană fizică autorizată, pe bază de grafic, conform  Normativului I 7/2002, Cap. 6; tablourile electrice de la bibliotecă şi cabinetul medical nu sunt protejate cu carcase confecţionate din material incombustibil, încălcându-se prevederile art.63 din OMAI 163/2007 ;

  1. Primarul localităţii nu a luat măsuri pentru menţinerea în stare de funcţionare a căilor de acces pentru autospecialele de stins incendii (defrişarea copacilor din vecinătatea străzilor), realizarea şi marcarea rampelor de alimentare cu apă a autospecialelor de stins incendii, astfel se încalcă prevederile art. 14 lit. g din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
  2. Consiliul local nu a analizat semestrial şi ori de câte ori este nevoie, capacitatea de apărare împotriva incendiilor, astfel se încalcă prevederile art.13 lit. i din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
  3. Materialele şi elementele de construcţie combustibile din alcătuirea acoperişurilor clădirilor aparţinând consiliului local (sediu primărie, bibliotecă comunală, muzeu, cămine culturale, clădire cabinete umane) nu sunt protejate cu substanţe ignifuge, astfel  încălcându-se prevederile art.90 alin.1 din OMAI nr. 163/2007;

c) Protecţia civilă:

1. Nu s-a asigurat, în mod constant, pregătirea membrilor Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă (C.L.S.U.), în conformitate cu prevederile Legii 481 / 2004 privind protecţia civilă – art.32, 33, alin. 1 şi 2; OMAI 712/05, art. 3 şi 4.

2. C.L.S.U. nu s-a întrunit semestrial sau ori de cate ori situatia a impus-o pentru a analiza activitatea desfăşurată în domeniul situaţiilor de urgenţă / protecţiei civile;

Pe timpul activităţilor de îndrumare şi control s-au desfăşurat acţiuni de informare preventivă în cadrul cărora s-au distribuit materiale informative pentru popularizarea campaniei “O casă sigură – o viaţă în plus: respectaţi măsurile de prevenire”, la grădiniţele şi şcolile de pe raza localităţilor.

I.S.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate